Adrian Moscaliuc, fotograful evenimentului:
Există două tipuri de nunți, cele sofisticate și cele simple, cu bun gust, iar nunta Alexandrei cu Bogdan face parte din a doua categorie. Apreciez când mirii nu complică lucrurile și păstrează o simplitate și o frumusețe în ziua nunții, după cum spune și principiul KISS (Keep It Simple, Stupid). 🙂 Încă din momentul în care am ajuns acasă la Bogdan și au început pregătirile mi-am dat seama că mirii apreciază simplitatea, calitatea și bunul gust.
După pregatirile mirelui, ne-am pornit către mireasă, unde au avut loc o parte din obiceiurile zonei. Ceremonia religioasă a avut loc la o superbă catedrală din Rădăuți, ce din exterior mi-a adus aminte de stilul bisericilor austriece. Faptul că este o biserică spațioasă mi-a oferit flexibilitatea de a surprinde momente din unghiuri cât mai diferite, cât mai diverse.
Recepția a avut loc la Grand Salon Polaris din Suceava unde invitații s-au distrat, în special, pe muzică populară. În această zonă a țării muzica populară are un impact mare inclusiv pentru tineret, ceea ce este un lucru bun pentru folclor. Mirii au fost mai tot timpul pe ringul de dans, ceea ce e și recomandat, ei fiind cei ce dau tonul distracției.
Alexandra și Bogdan, vă mulțumesc că mi-ați oferit oportunitatea de a fotografia o bucățică din viața voastră!
Alexandra & Bogdan:
MOMENTE EMOȚIONANTE
În momentul în care am văzut-o pe aleasa inimii mele îmbrăcată în frumoasa rochie de mireasă, practic m-au parasit cuvintele. Un alt moment emoționant a fost valsul mirilor, care este cu adevărat unic. Acel moment este cu totul diferit de pregătirile anterioare. Pur și simplu, simți cum îți dansează stomacul.
SFATUL NOSTRU PENTRU CEI CE-ȘI VOR ORGANIZA NUNTA
Să-și urmeze visurile în ceea ce privește organizarea nunții lor! Noi ne-am dedicat întru totul în acest eveniment important din viața noastră și cu ajutorul Lui Dumnezeu a ieșit totul pe măsura așteptărilor noastre!! Pregătirile pentru eveniment au început cu un an înainte.
FURNIZORI:
Fotograf: Adrian Moscaliuc
-> vezi site-ul
L-am ales pe Adrian pentru seriozitate, profesionalism și comunicare. Rezultatul fotografiilor a fost peste așteptările noastre.
Asistent fotograf: Ciprian Negruțu
Videograf: Răzvan Gavriluț
Am văzut filmarea nunții prietenilor noștri și am fost încântați. Ne bucură mult colaborarea avută.
Locație și meniuri: Grand Salon Polaris Suceava
Am hotărât să organizăm nunta la Grand Salon Polaris pentru aspectul sălii și pentru mâncarea delicioasă. Am fost super încântați de serviciile oferite și de eleganța personalului.
Rochie mireasă: croitor personal
Am făcut această alegere din dorința de a avea o rochie unică. Comoditatea și eleganța rochii s-au îmbinat perfect.
Costumul mirelui: Bigotti
Costumul s-a remarcat prin finețe și eleganță. Lejeritatea și finețea costumului m-au ajutat să fiu relaxat și natural.
Entertainment: Classic Band Suceava
Combinarea genurilor muzicale pentru a reprezentat cheia succesului pentru ca invitații să țină ringul de dans ocupat toată noaptea.
Aranjamente florale și decorațiuni: Wedding Boutique Suceava
Aranjamentele au fost create pe gustul nostru. Am avut o varietate de produse de unde am putut alege. Ne-a plăcut și am apreciat faptul că a doua zi după nuntă toate aranjamentele erau fresh, în concluzie atât aranjamentele florale cât și decorațiunile s-au ridicat la nivelul așteptărilor noastre.
Tort: Darcos, Radauti
Am fost pe deplin satisfăcuți de gustul unic al deserturilor.
Invitații: Prăvălia cu invitații
Am făcut această alegere pentru că am avut de unde alege din varietatea modelelor prezentate. Calitatea a fost și ea un criteriu în luarea acestei decizii.
Verighete: Atlantis Gold
Punctul forte al verighetelor este calitatea aurului. Ne bucurăm pentru această opțiune și în ziua de azi. 🙂