Numai gândul în sine că anumite lucruri planificate pentru ziua nunții tale s-ar putea să nu meargă așa cum te-ai așteptat îți provoacă emoții de nedescris? Ai nevoie de plan de backup.

Deși nu există viitoare mireasă care să-și dorească așa ceva, realitatea este că evenimente neprevăzute sau mici schimbări de planuri se întâmplă la tot pasul și este mai bine să fii pregătită pentru orice scenariu, decât să te stresezi foarte tare în momentul în care ar putea avea loc, nu-i așa? 

În acest articol găsești motivele principale pentru care ar trebui să ai un plan de backup în tot ce înseamnă organizarea unuia dintre cele mai importante evenimente din viața ta, dar și exemple de situații cu care te poți confrunta, astfel încât să fii pregătită cu soluții pentru orice fel de scenariu. 

Importanța unui plan de backup pentru nuntă 

Să fii precaut înseamnă să fii mereu cu un pas înainte a tot ce înseamnă neprevăzut, iar prudența poate fi, în unele cazuri, cheia reușitei în organizarea unui astfel de eveniment. Perioada pandemiei ne-a învățat pe toți că planurile ne pot fi date peste cap într-o singură zi, iar sectorul nunților a fost unul dintre cele mai afectate din acest punct de vedere. 

Ce am învățat din asta? Să fim mai flexibili, să ne asigurăm din timp, să semnăm contracte care să includă mai multe tipuri de clauze, să ne protejăm investițiile pe care le-am făcut în organizarea evenimentelor și să avem un plan de backup

Un plan de backup pentru nuntă este important pentru că:

– îți oferă liniștea de care ai atât de multă nevoie în tot acest proces, care se poate dovedi a fi stresant pe alocuri;

– îți oferă soluții de ultim moment, la care poate nu te-ai fi gândit chiar în ziua în care ai de a face cu o amânare, anulare, retragerea unui furnizor, etc.;

– te ajută să nu pierzi bani.

Pune întrebările potrivite tuturor furnizorilor tăi 

Atunci când îți alegi furnizorii pentru serviciile de nuntă, selectează-i pe cei cu recomandări bune și pune acest criteriu în fruntea listei, poate chiar înaintea celui financiar. Aceasta este prima măsură de precauție pe care o poți lua pentru a te asigura că totul va merge ca la carte. 

Cere informații suplimentare despre facilitățile disponibile în cadrul locației pe care urmează să o închiriezi, întreabă reprezentanții cum anume s-au descurcat în cazuri de amânare a evenimentelor, cere soluții pentru orice fel de scenariu îți trece prin minte, pentru a vedea dacă există pregătirea potrivită în situații mai puțin previzibile. Semnează întotdeauna un contract și citește cu atenție clauzele trecute în cadrul acestuia. Pentru un plan de backup eficient.

Tips and Tricks. Întrebări pe care să le mai pui furnizorilor pentru un plan de backup: 

– ce se întâmplă în cazul în care un anumit furnizor nu-și mai poate onora contractul?

– are cine să-l înlocuiască? poate să-ți recomande din timp o a doua variantă de înlocuitor care să fie disponibil pentru respectiva dată? 

– ce se întâmplă cu avansul plătit în caz de amânare a evenimentului? 

Ia în calcul eventualele schimbări ale prognozei meteo 

Dacă nunta ta va avea loc primăvara sau toamna, este de la sine înțeles că există riscul ca în ziua evenimentului să apară și ploaia, însă această situație poate fi întâlnită, mai rar, chiar și în mijlocul verii. 

Cum procedezi în cazul în care ai o nuntă organizată în aer liber? Te asiguri din timp că ai un plan de backup: locația respectivă este prevăzută cu un loc acoperit (o terasă acoperită, o copertină retractabilă, umbrele de dimensiuni mai mari) sau că există posibilitatea montării unui cort de evenimente. 

Cât costă acest serviciu suplimentar, în cât timp poate fi montat, cum va arăta locația dacă va fi nevoie să apelați la această soluție, în ce măsură are decorul de suferit – toate aceste idei trebuie, de asemenea, discutate cu furnizorul. 

Nu strică să ai o discuție în acest sens și cu echipa foto-video, pentru că este posibil să primești sfaturi utile.

Menține legătura cu furnizorii pentru un plan de backup

Să presupunem că data nunții tale este stabilită undeva în vara lui 2024, iar tu ai întâlnit unul sau mai mulți furnizori de servicii în cadrul unui târg de nunți în anul 2022. Ai semnat un contract, ai stabilit poate cele mai importante detalii, păstrați sau nu legătura până la nuntă? 

Chiar dacă întregul proces de comunicare nu trebuie să fie constant, este indicat ca din când în când să te asiguri că ai un plan de backup: furnizorul tău mai activează în domeniu (îl poți urmări pe rețelele de socializare) și că mai comunicați eventual prin intermediul mail-ului (poate îți mai vine o idee, o întrebare, o sugestie, etc.)

Nu în ultimul rând, este recomandat ca toate detaliile legate de data, ora, adresa evenimentului să fie trecute atât în contract, cât și comunicate pe mail/prin mesaj (de preferat, în scris), cu câteva zile înaintea nunții, din nou, pentru a te asigura că toată lumea e la curent cu toate aceste detalii importante. 

Ia cu tine în ziua nunții o trusă cu lucruri de backup 

O trusă sau chiar o mică geantă cu lucruri/medicamente/accesorii care ți-ar putea fi de folos în ziua nunții trebuie avută în vedere și asta pentru că te poate salva dintr-o serie de situații total imprevizibile ca plan de backup.

Trusa cu produse de machiaj, necesare pentru orice fel de retuș, cleme/elastice pentru păr, ață și ac pentru cusut, plasturi pentru bătături, umbrele, o pelerină, poate chiar și cizme de cauciuc în caz de vreme ploioasă – toate au șanse să fie de folos în cazul în care vrei să-ți salvezi ținuta.