Dacă ai decis că vrei să-ți petreci tot restul vieții alături de persoana iubită, mai mult ca sigur ți-a trecut deja prin minte cererea în căsătorie și felul în care ai vrea să-i adresezi întrebarea cea mare, mai ales că vorbim despre un moment cu totul special și plin de emoție. 

Simți că ai nevoie de încurajări suplimentare sau pur și simplu nu știi de unde ar trebui să începi? 

Iată cum ar trebui să pregătești cererea în căsătorie și care sunt aspectele principale pe care trebuie să le iei în considerare atunci când organizezi un astfel de eveniment: 

Cere permisiunea simbolică a părinților ei 

Deși în trecut era privită drept un pas obligatoriu, în zilele noastre, permisiunea familiei are mai degrabă un caracter simbolic. A avea o conversație despre acest subiect cu părinții partenerei tale înainte de cererea în căsătorie reprezintă un semn de respect și o apropiere afectivă față de cei care vor deveni, în definitiv, și familia ta. 

Această discuție poate semnifica și mai multă seriozitate, dar și angajament, pe care ești dispus să ți le asumi față de persoana cu care ești pregătit să-ți împarți viața. Totodată, sunt șanse foarte mari ca părinții partenerei tale să-ți poată oferi sfaturi utile pentru pregătirea acestui moment. 

Cererea în căsătorie. Află măsura potrivită a inelului 

Achiziționarea unui inel de logodnă poate presupune o investiție financiară destul de mare, deși acest lucru nu este neapărat valabil dacă valoarea obiectului în sine nu are o importanță prea mare pentru voi. 

Chiar dacă majoritatea inelelor de logodnă pot fi ajustate ulterior, a nimeri măsura din prima reprezintă un as în mânecă, pentru că logodnica ta va fi scutită de tot acest proces ulterior și va putea purta inelul pe deget din momentul în care a acceptat să-ți fie soție. 

Tips and Tricks:

  • La acest capitol, va trebui să pui în aplicare latura ta de detectiv. Părtașe la această „investigație” pot fi mama fetei, sora, prietena cea mai bună, care au șanse să cunoască mai exact măsura potrivită pentru inel. 
  • În cazul în care aceasta rămâne o necunoscută, va trebui să te strecori și să măsori fie cu o riglă, fie pe propriile degete, unul dintre inelele pe care le are în casă și pe care știi că l-a mai purtat, atenție, pe degetul inelar! 

Alege inelul într-un mod inspirat

Inelul de logodnă nu trebuie să se asemene neapărat cu ceea ce este la modă sau cu modelele pe care le-ai văzut că se poartă pe la apropiați. Inelul trebuie să se potrivească stilului persoanei iubite, trebuie să aibă o notă poate asemănătoare cu bijuteriile pe care le poartă în mod regulat și trebuie să fie realizat dintr-un material pe gustul acesteia. 

Dacă știi că partenera ta nu poartă aur galben, evident, evită să cumperi un inel realizat din acest metal prețios. Te poți orienta către aur alb sau către o bijuterie din platină. 

Se spune că nu poți da niciodată greș cu diamantele la cererea în căsătorie, însă există inele de logodnă decorate și cu alte pietre prețioase sau chiar și cu diamante negre. În funcție de gusturile și preferințele viitoarei logodnice, te poți orienta către un model unic și poți chiar să-l personalizezi cu un scurt mesaj gravat la interior. 

Alege să cumperi bijuteria de la un magazin specializat cunoscut, care are destule recomandări și asigură-te că inelul este marcat conform standardelor. 

Cererea în căsătorie. Solicită certificat de autenticitate și asigură inelul 

Indiferent de valoarea bijuteriei, este indicat ca aceasta să fie însoțită de un certificat de autenticitate, de garanție și, eventual, o asigurare (mai ales dacă prețul plătit este unul piperat). 

În acest mod vei fi mai liniștit pentru că discutăm despre un obiect ce va căpăta și o valoare sentimentală dupa cererea în căsătorie. De exemplu, în cazul în care piatra montată pe inel este pierdută sau deteriorată, o astfel de asigurare poate oferi protecție financiară și poate acoperi costurile refacerii bijuteriei.  

Ascunde inelul în locul potrivit

Inelul își va găsi locul într-o cutie, de preferat simplă și de bun gust, făcută dintr-un material de bună calitate, durabil, astfel încât să protejeze bijuteria (atenție, o cutie dintr-un material superficial sau care nu se închide bine are și o serie de riscuri). 

Ulterior, va trebui să ascunzi cutia cu inelul într-un loc în care știi că nu poate fi găsită, pentru ca surpriza de la cererea în căsătorie să rămână…surpriză. 

Tips and Tricks:

  • Dacă locuiești deja alături de parteneră, este posibil ca locuri precum sertarul cu lenjerie sau unul dintre dulapurile din bucătărie să nu fie cea mai bună opțiune în care să ascunzi inelul. 
  • Gândește-te în schimb la locuri în care partenera ta nu are ce căuta prea curând: bagajele goale pentru călătorie, trusa ta de scule, buzunarul unor pantaloni pe care nu îi porți des, care nu sunt de sezon și sunt depozitați în altă parte, etc. 

Întocmește planul pentru cererea în căsătorie 

Planul acestui eveniment trebuie să fie alcătuit din trei elemente principale: moment, loc și discurs. 

Momentul este acela pe care-l consideri cel mai potrivit pentru cererea în căsătorie și în care te simți cel mai pregătit. Această alegere ar trebui să aibă legătură mai mult cu ceea ce simți, nu cu ceea ce se practică. De exemplu, chiar dacă poate cele mai multe cereri în căsătorie au loc de Valentine’s Day sau de Revelion, asta nu înseamnă că trebuie să apelezi la un clișeu pentru a duce la bun sfârșit acest moment. 

Alege o dată sau o sărbătoare care să aibă o semnificație, o importanță aparte pentru voi sau pur și simplu un moment în care vei știi că ești pregătit să faci asta. 

Locul trebuie ales în aceeași manieră și nu trebuie neapărat să fie vorba despre o destinație exotică sau despre cel mai pretențios restaurant din oraș pentru a da însemnătate momentului. Locul perfect pentru cererea în căsătorie poate fi și acela în care v-ați întâlnit prima dată, acela în care vă simțiți cel mai bine împreună sau acela în care ați trăit cea mai amuzantă întâmplare. 

Discursul trebuie, de asemenea, să te reprezinte în totalitate. Nu apela la artificii precum versuri pompoase, replici din filme sau alte astfel de detalii dacă nu te caracterizează. Uneori, câteva cuvinte simple, rostite din inimă, pot valora mai mult decât orice. 

HINT: Dacă vrei să filmezi cererea în căsătorie, s-ar putea să fii nevoit să implici și o a treia persoană, eventual cel mai bun prieten al vostru, care să te ajute să surprinzi cadrul perfect și toate emoțiile care vor veni cu această ocazie. 

Dă frâu liber intențiilor tale! 

Învață să-ți îmbrățișezi emoțiile, ia-ți inima în dinți și du planul până la capăt! După ce tu și partenera ta v-ați bucurat de acest moment, lasă-ți timp să te relaxezi alături de ea, fie la o cină, fie la o plimbare. 

Este posibil să vă doriți să-i anunțați și pe cei dragi, însă acordați-vă puțin timp doar pentru voi doi înainte, pentru că, în definitiv, cererea în căsătorie este despre voi doi și simbolizează un pas important în maturizarea relației voastre.