E drept că multe dintre sfaturile și articolele disponibile pe internet pe tema nunților sunt adresate în mod deosebit viitoarelor mirese, iar doamnele au tendința să se organizeze mult mai detaliat atunci când vine vorba de acest eveniment. Cu toate acestea, mirele are la rându-i nevoie de asistență și puțin ajutor – în special când vine vorba de alegerea pentru costumul de nuntă.
Dacă te numeri printre viitorii miri care vor păși spre altar în perioada care urmează, ți-am pregătit un scurt ghid al costumelor de mire și mai multe sfaturi pentru a face alegerea potrivită.
Costum sau smoking? Care sunt diferențele și în funcție de ce criterii ar trebui să te ghidezi când faci această alegere pentru costumul de nuntă
Dacă nu porți astfel de piese vestimentare foarte des, e posibil să nu cunoști diferența dintre cele două tipuri de costum.
Smokingul (sau tuxedo) este rezervat evenimentelor de seară și ocaziilor foarte elegante, unde dress-code-ul impune o ținută “black tie”. În această categorie de evenimente pot intra și nunțile, mai ales dacă evenimentul respectiv se va desfășura pe timp de seară, într-un restaurant elegant.
În cazul unei nunți pe timp de zi (cu petrecere în grădină sau în cadrul căreia viitorii miri își doresc o atmosferă mai degajată), mai pretabil va fi costumul de nuntă.
Smokingul va avea întotdeauna detalii din satin, elegante. În linii generale, la un smoking se vor remarca reverul și nasturii din satin ai sacoului și dunga laterală satinată a pantalonului. Această piesă va fi purtată cu o cămașă albă, cu guler special și încălțăminte din piele neagră. Din întregul outfit, nu lipsesc de regulă papionul, vesta, bretelele, însă în prezent, este permis ca ținuta “black tie” să sufere câteva modificări, în funcție de stilul și preferințele purtătorului, în ceea ce privește accesoriile.
Costumul, pe de altă parte – este mult mai versatil. În acest caz, poți alege diferite culori, țesături, tipul de cămașă sau încălțămintea. Prin urmare, dacă evenimentul tău nu va fi unul foarte formal, este indicat să optezi pentru un costum.
De unde iei costumul de nuntă? Îl cumperi gata făcut, îl faci pe comandă la croitor sau îl închiriezi?
Înainte să stabilești de unde îți vei procura costumul de nuntă, este bine să te hotărăști asupra bugetului pe care vei dori să-l aloci ținutei tale. În general, costumele pe comandă vor avea prețuri mai ridicate, însă acestea vor fi executate exact pe dimensiunile tale, prin urmare, ar trebui să fie perfecte.
Costumele de-a gata pot avea, la rândul lor, prețuri mai piperate (în funcție de notorietatea brandului pe care-l vei alege) sau prețuri mai moderate. Dezavantajul constă în faptul că e posibil ca un costum luat de-a gata să aibă nevoie de ajustări la croitor.
În cazul în care nu ești adeptul acestor ținute într-un mod frecvent și consideri că nu vei avea prea multe ocazii în care să porți acest costum, poți apela la varianta centrelor de închirieri, unde, în mod evident, costurile vor fi mai scăzute.
Culoarea costumului – negru clasic sau culori vibrante?
Este recomandat ca în privința acestor detalii să te sfătuiești împreună cu partenera ta – intenționezi să alegi o culoare pentru costumul de nuntă care să se integreze perfect în decorul de nuntă? Vrei să te asortezi cu mireasa și să purtați amândoi niște accesorii în aceeași nuanță? Vrei să alegi niște culori vibrante, pentru că te reprezintă?
Costumul negru rămâne un clasic, un costum ce nu se demodează niciodată și cu care nu ai cum să dai greș.
Pe de altă parte, principalul aspect care te-ar putea înfrâna să alegi un costum colorat sau accesorii colorate ar fi un dress code “black tie” sau “white tie”, unde este bine să mergi pe propunerile clasice. Altfel, poți să-ți pui în valoare imaginația și să-ți faci o apariție într-o notă discret colorată sau, din contră, ceva mai sesizabilă, dacă evenimentul tău nu este unul cât se poate de formal.
În trendurile anului 2022 în materie de costume pentru miri se găsesc materialele cu microprint-uri, costumele din materiale texturate, nuanțele de vin, de burgundy, de crem sau de bej.
De ce accesorii are nevoie un mire în ziua nunții pentru costumul de nuntă?
Sigur că succesul ținutei mirelui este dat de costumul de nuntă pe care-l va purta, dar în multe dintre cazuri, accesoriile pot face diferența, mai ales că există situații în care anumite accesorii nu se potrivesc cu costumul – situații pe care e bine să le eviți (de exemplu black tie și pantofi în altă culoare).
Cămașa – disponbilă într-o varietate de modele și de culori, pentru costum, dar și în mai multe stiluri pentru smoking. E de preferat să alegi două cămăși pentru ziua nunții – fie la fel, fie diferite dacă vrei să schimbi ținuta câtuși de puțin. Mai ales pe timp de vară, riști să transpiri sau să o șifonezi rapid.
Vesta – În unele cazuri, poate fi o alegere foarte inspirată, care-ți va oferi un aer aparte. Poți transforma astfel costumul tău din două piese într-o ținută mai specială.
Papionul sau cravata – Papionul este obligatoriu în cazul în care alegi să porți frac sau o cămașă plisată și, în cele mai multe dintre cazuri, și dacă evenimentul este unul „black tie”.
Poți alege însă un papion și pentru o nuntă mai relaxată, iar la capitolul culoare și materiale, îți poți lăsa creativitatea să aleagă.
Cravata neagră (ca și în cazul costumului negru) este o alegere cu care nu ai prea multe șanse să greșești. Cu toate acestea, dacă alegi costumul de nuntă în nuanțe deschise, de vară, iar ținuta va fi una lejeră – cravata neagră nu va fi o alegerea inspirată.
Dacă evenimentul nu este foarte formal, poți opta pentru o cravată ale cărei nuanțe să se asorteze cu tonul de decor, buchetul sau alte accesorii ale miresei.
Acele de cravată – Dacă vrei să porți în ziua nunții un ac de cravată, nu uita că acesta n-ar trebui să fie mai lung de 75-80% din lățimea cravatei și că ar trebui să stea între nasturii 3 și 4 ai cămășii (te poți ghida și după înălțimea la care este poziționată batista de buzunar).
Butonii – îi vei alege în funcție de manșete, dar și în funcție de alte accesorii metalice (precum ceasul), pe care le vei purta în ziua nunții.
Batista – un alt element prin care poți să-ți personalizezi și să-ți înveselești ținuta. Ai extrem de multe materiale, texturi și nuanțe din care poți alege.
Cureaua și bretelele – Cureaua este recomandată în cazul unui eveniment nu foarte formal sau în cazul în care pantalonii tăi chiar au nevoie de susținere suplimentară.
Pe de altă parte, dacă costumul de nuntă va fi croit pe măsurile tale, nu vei avea de ce să porți o curea. În schimb, bretelele au, pe lângă rolul de susținere, și un efect vizual aparte. Dacă vrei să te îmbraci într-un stil mai retro, bretelele vor fi exact ce-ți trebuie.
Nu uita: cureaua și bretelele nu se poartă în același timp.
Ceasul – trebuie să fie potrivit ținutei tale și eventual în aceeași nuanță de metal cu bijuteriile miresei. Poți opta și pentru un ceas de buzunar, dacă ești interesat să completezi o ținută mai sofisticată.
Ce alege partenerul tău pentru costumul de nuntă? Lasă-ne răspunsul în comentarii.