Categoria Nunți Reale spune povestea de dragoste a mirilor din România în contextul marelui eveniment. Povestea conține două puncte de vedere: cel al fotografului de nuntă și cel al mirilor. A doua poveste include și detalii importante despre furnizorii de nuntă aleși.

Astăzi avem în program o nuntă în care-i vom cunoaște pe Iulia și Andrei. 💖

***

Sumar furnizori: 

Locație și meniuriPensiunea “La Moară” | Grădina MariajelorfotografTudor Bogdan BolnavuvideografLiviu Răileanurochia de mireasăMy Bride – Suceava, costumul mireluiGaudicoafor și machiajLorina GhivnicientertainmentRoyal Cvartet | Trupa9aranjamente floraleFantasy Flowersservicii de barSir JohntortGrădina MariajelorverigheteAtlantis GoldmărturiiIulia și Andrei (mirii).

 Povestea mirilor & detalii furnizori

Culorile nunții: AURIU și nuanțe de roz și alb 

Tematica nunții: flori și mașini

Melodia primului dans: Dean Martin – That’s Amore

***

Iulia și Andrei

Tematica nunții nu am stabilit-o de la început, știam doar că vreau flori roz. Tema s-a conturat mai târziu, pe parcursul pregătirilor au venit și ideile. Am avut mașini la nuntă, de toate felurile: mașini cu flori, mărturii mașinuțe, verighetele au fost aduse într-o mașină. Până și intrarea noastră, foarte spectaculoasă de altfel, a fost în drift, deci tot cu mașini. Și așa am fost amândoi împăcați, eu cu florile și Andrei cu mașinile, a doua mare dragoste a lui (de fapt ăsta îi e și job-ul).

Îmi vin în minte mai multe momente și mă emoționez de fiecare dată când mă gândesc. Emoția din ochii părinților, a mamei când m-a văzut mireasă… Emoția părinților spirituali, nașii noștri dragi pe care îi iubim și prețuim. Faptul că toți prietenii și rudele noastre au fost acolo pentru noi, cu tot sufletul.

Și surpriza la care nu mă așteptam, pentru că de obicei când ți se pregătește ceva de genul intuiești măcar, momentul în care una dintre prietenele mele de suflet (că suntem 4 care am copilărit împreună, ca să înțelegeți însemnătatea momentului) a venit tocmai de peste ocean. 🙂 Știam că nu are cum ajunge și am înțeles, dar tot eram necăjită. Ei bine, când a intrat pe ușă m-am blocat, la propriu. 🙂

Au fost multe și frumoase, totul a fost cu emoție și bucurie!! Fotografiile și filmările vorbesc de la sine. 😉
Am avut o nuntă frumoasă de care ne amintim cu drag și emotie toată viața!

SFAT PENTRU CEI CE-ȘI VOR ORGANIZA NUNTA:

Sfaturi? 🙂 Că nunta e o dată în viață și e pentru totdeauna. Că emoțiile pe care le trăiești atunci nu le mai simți niciodată.

Că nu trebuie să ai cea mai tare nuntă, cu cele mai sofisticate decorațiuni, cum n-au mai fost altele. Unicitatea și importanța momentului e alta și dacă te concentrezi pe lucrurile acestea pierzi din vedere că este momentul în care „pornești în viață” alături de cel pe care l-ai ales, prin Taina Cununiei.

Bineînțeles, e nevoie de pregătiri (la noi au durat 8 luni). Pentru toți cei dragi pe care i-ai invitat, îți dorești să fie totul perfect, în semn de mulțumire și respect. Dar nunta de oameni e facută. Și dacă îi ai pe cei dragi alături de tine restul nu mai contează! 🙂

Despre furnizorii noștri:

Locație și meniuri: Pensiunea “La Moară” | Grădina Mariajelor

O parte din eveniment, pe timpul zilei, a avut loc la Pensiunea „La Moară” din comuna Fundu Moldovei. O locație superbă, cu gazde primitoare și bucate excepționale! Vă recomandăm să vizitați. 🙂 Totul s-a desfășurat afară, în grădină și a fost pregătit în cel mai mic detaliu. Oaspeții nostri au fost foarte plăcut impresionați, iar noi extrem de mulțumiti că i-am ales.

Pe seară, petrecerea s-a mutat la Grădina Mariajelor din Câmpulung Moldovenesc. Meniurile și prăjiturile au fost pregătite tot de ei și au fost delicioase! Nu puteam face alegeri mai bune. 🙂

Fotograf: Tudor Bogdan Bolnavu

Tudor nu este doar fotograf, e un artist! Și nu o spunem doar noi, că ne e prieten drag, o spun toți cei care îi cunosc fotografiile!

Cineva care a văzut fotografiile de la nunta noastră spunea așa: „Parcă sunt picturi, toate elementele se îmbină atât de frumos!”

Videograf: Liviu Răileanu

Trebuie să recunosc că înainte să ne consultăm cu Tudor nu am pus prea mare accent pe video (asta din cauza filmărilor lungi de la nunți, pe care le văzusem pe repede înainte 🙂 pentru că dureazăăă).

L-am ales pe Liviu. Și de când am primit filmarea ne-am uitat de vreo 6 ori. 🙂 E o poveste ce a făcut el! Povestea noastră. Suntem extrem de fericiți și mulțumiți că l-am ales!!

Rochia de mireasă: My Bride – Suceava

Rochia a fost total diferită față de ce îmi imaginam. Dar a fost dragoste la prima vedere. 🙂

Costumul mirelui: Gaudi

Coafor și machiaj: Lorina Ghivnici

Recomand din tot sufletul! Pe lângă profesionalism și rapiditate, Lorina îți dă o stare de bine, necesară într-o zi atât de importantă. 🙂

Entertainment: Royal Cvartet | Trupa9

Cei de la Trupa9 sunt absolut extraordinari! Am avut reclamații de la invitați că au suferit de bătături în tălpi după nuntă. :)) Cea mai bună alegere! Recomandăm cu drag!

În timpul zilei oaspeții au fost ÎNCÂNTAȚI de Royal Cvartet! 🙂

Aranjamente florale: Fantasy Flowers

Flori și decorațiuni „Fantasy Flowers”, de care se ocupă cu succes prietena mea, Raia Iulica! (v-am zis că totul a fost construit cu emoție. 🙂 )

Datorită ei am avut mașini și motociclete cu flori, idei trăsnite pe care ea le-a pus în practică. Recomandăm cu tot sufletul!!

Servicii de bar: Sir John

De toate băuturile s-a ocupat Sir John, iar noi nu am avut nicio grijă. 🙂 Cele mai bune shoturi, cea mai bună alegere, cei mai buni dintre cei buni!

Tort: Grădina Mariajelor

Tortul și prăjiturile de la Grădina Mariajelor au fost absolut delicioase.

Verighete: Atlantis Gold

Mărturii: Iulia și Andrei (mirii)

Ca și mărturii am oferit invitaților mașinuțe aurii, personalizate chiar de noi. Cei mai fericiți au fost copiii. :)) Invitațiile și placecard-urile le-am comandat de pe internet.