Adrian Moscaliuc, fotograful evenimentului:

Pe Shaleen și Adrian i-am cunoscut prin intermediul fotografi-cameramani.ro. El, network engineer la Google; ea, o frumoasă indiancă. Imediat cum am aflat detaliile evenimentului mi-am dorit enorm să le fiu fotograf. Știam că vor avea invitați din Irlanda și mi-am dat seama ca va fi o nuntă nebună. Iubesc energia și dezinvoltura occidentalilor, o energie pe care o simți în fotografii. Și nu am fost dezamăgit de așteptări, mai ales pe ringul de dans.

Pentru pregătiri, mirii au ales ca locație Villa Dor, pensiunile fiind o alegere perfectă pentru pregătiri, în general. Ceremonia religioasă a avut loc la o biserică din localitate, iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în aceste momente au fost privirile și conexiunea dintre miri. Pentru că nunta a fost organizată în ianuarie, am ales ca ședința foto să o facem în incinta hotelului unde a avut loc recepția.

Acestea sunt momentele cele mai vânate de către fotografi. Conexiunea, emoția, dragostea, toate pot fi citite din aceste priviri.
Cu toate că vremea nu ne-a permis să facem ședința foto afară, am profitat de împrejurimi și am făcut câteva fotografii în hotel. Ne-am folosit de cel mai puternic accesoriu, și anume, frumosul zâmbet al miresei. Ca tehnică fotografică am folosit un blitz cu honeycomb grid (pentru a direcționa lumina într-un singur punct) ținut de către asistent din partea dreaptă.
Regula numărul 1 pentru orice ședință foto e: „Just have fun!”. Pentru această fotografie ne-am folosit de către decorațiunile de pe masa mirilor, pentru a adăuga un element interesant în fotografie, iar asistentul a ținut o lumină continuă pe miri.

Petrecerea de la restaurant a fost așa cum mi-am dorit, cu momente nebune, în special din partea invitaților irlandezi, a mirilor și a nașei (care a fost toată noaptea plină de energie). Invitații au avut parte de mai multe surprize, printre care un foc de artificii, dar și dansatori tradiționali, ce au făcut deliciul publicului. Cireașa de pe tort a fost, de fapt, figurina de pe tort, una de-a dreptul amuzantă.

Per total, nunta a fost una simplă, cu bun gust, plină de îmbrățișări, zâmbete și momente perfecte pentru noi, fotografii.

Focul de artificii este o surpriză ideală care adaugă un element de diversitate în ziua nunții.
Un grup de dansatori tradiționali vor face senzație, mai ales dacă aveți invitați străini sau din alte zone ale țării.
Detaliile fac diferența! Momentele amuzante au fost completate de acest detaliu de pe tort.

Shaleen & Adrian:

MOMENTE EMOȚIONANTE

Focurile de artificii au fost foarte frumoase. Am simțit mai puțin frigul de -16 grade de afară, fiind atenți la cer îmbrățișați. O parte specială a fost și momentul în care trupa de dans de muzică populară a intrat pe scenă cu țuică și colac și ne-a îmbrăcat pe fiecare cu o bundiță tradițională.

SFATUL NOSTRU PENTRU CEI CE-ȘI VOR ORGANIZA NUNTA

Să se documenteze din timp de ce au nevoie pentru ideea și tema nunții. Locația este foarte importantă, restul detaliilor devin un checklist care necesită 1-2 săptămâni fiecare (fotograf, videograf, tort, aranjamente florale, dj/formație, meniuri, băuturi, rochie mireasă/costum mire, invitații, mărturii, biserică, etc).

Planificarea nunții noastre a început cu un an înainte, incluzând aici două nunți (India, România) și cununia civilă realizată în Irlanda.

FURNIZORI:

Fotograf: Adrian Moscaliuc
-> vezi site-ul

Am căutat pe internet mai mulți fotografi și am răsfoit mai multe albume. Ne-au plăcut foarte mult pozele făcute de Adrian. A fost o decizie comună instantă când am văzut stilul practicat. Considerăm că Adrian a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și am fost foarte mulțumiți de pozele făcute. De asemenea, un lucru foarte important este că Adrian reușește să fotografieze toate momentele importante ale nunții fără ca prezența lui să se facă simțită (blitz în ochi, etc 🙂 ).

Asistent fotograf: Ciprian Negruțu

Videograf: Andrei Ceobanu – Junior Productions

Andrei Ceobanu a fost una dintre recomandările lui Adrian. De asemenea, este un fost vecin care a fost videograf și la nunta unui prieten apropiat de-ai mei. Andrei este un videograf excelent, suntem foarte încântați de calitatea materialelor oferite.

Locație și meniuri: Balad’Or

Am ales o locație în natură lângă apă, departe de zona urbană. Frumusețea locației a putut fi observată și a doua zi, atunci când ningea ca în basme.

Rochie mireasă: Angelo Bridal

Costumul mirelui: DKNY

Entertainment: Ansamblul Folcloric Codrii Neamțului, DJ Taz, SC Inter Elyas SRL – Servicii pirotehnice Piatra Neamț

Aranjamente florale și decorațiuni: Clipa Decoratiuni Florale

Sunt foarte inventivi și reușesc să îndeplinească absolut orice tip de cerere de decorațiuni, nu doar cele florale. Am văzut munca lor la o altă nuntă și am fost impresionați.

Tort și candy-bar: Cofetăria Prisi Prod

Torturile și produsele din candy bar sunt aspectoase și delicioase.

Invitații: invitatii-scroll.ro

Mărturii: eventisimo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.