Nu toți mirii aleg să-și facă vacanța de după nuntă pe timp de vară, unii aleg luna de miere in noiembrie sau decembrie. Așadar, noi am alcătuit un top 10 destinații pentru acest tip de proaspăt căsătoriți.
În primul rând, haideți să înțelegem de ce este bine aleasă luna de miere in noiembrie sau decembrie. Aceste luni nu sunt atât de pline de căldură și nu inspiră neapărat la distracție, dar oare este nevoie să decidem noi ce înseamnă distracția?
Am stat de vorbă cu câteva cupluri și am aflat că distracția înseamnă și schiatul sau placa. Am aflat că distracția și luna de miere poate însemna și mersul cu cortul. Am aflat că nu contează neapărat perioada în care merg în luna de miere, ci mai degrabă persoana iubită, starea și modul cuplului de a planifica o distracție. Așadar, luna de miere aleasă pentru vară este un clișeu pe care din ce în ce mai mulți încep să-l dea de-o parte.
În al doilea rând, dacă vei programa luna de miere in noiembrie sau decembrie, ai șanse foarte mari ca prețurile să fie… foarte mici! Acesta este unul dintre avantajele pe care toți tinerii însurăței l-au gândit când și-au stabilit luna de miere în această perioadă.
Și un al treilea motiv pentru care din ce în ce mai mulți aleg ca vacanța de proaspăt căsătoriți să fie în lunile noiembrie sau decembrie este lipsa aglomerației. Chiar dacă și în aceste luni există oameni care merg în concedii, riscul de a avea o lună de miere sufocantă este foarte scăzut.
10 destinații pentru luna de miere in noiembrie și decembrie
1. Thailanda – Phuket
Vrei o lună de miere de neuitat, dar nici nu ai vrea să te aglomerezi și ai un buget restrâns? Alege Thailanda – Phuket în lunile noiembrie sau decembrie. Insula Phuket se mai numește Insula Zâmbetului și este localizată în Oceanul Indian, la „doar” 860 de kilometri de Bangkok.
2. Bali
Insula Bali mai poartă numele de Insula Zeilor. Este un mix formidabil de artă, cultură și mâncare bună. Oamenii sunt ospitalieri, clima este blândă și plăcută, iar amintirile pe care le vei aduna acolo vor fi demne de înrămat. Terasele de orez din Bali sunt un punct care merită vizitat.
3. Malaezia – Kuala Lumpur
Malaezia nu este numai cum se vede la televizor sau cum se aude prin articolele menite să prezinte doar ce-i rău. Malaezia este o oază de relaxare, dacă știi încotro să te îndrepți. O lună de miere în Malaezia este numai bună dacă tânjești după liniște și momente de încărcare cu energie.
Kuala Lumpur te va întâmpina cu o mulțime de verdeață, natură primitoare, mâncăruri care mai de care mai apetisante și ce e cel mai interesant este că aici vei afla și cunoaște cultul relaxării.
4. Buenos Aires, Argentina
Buenos Aires este un loc la care mulți visează. O lună de miere în Buenos Aires este un soi de împrospătare a culturii și un prilej foarte bun de a cunoaște lucruri și a trăi experiențe noi. De asemenea, Buenos Aires este destinația perfectă pentru o luna de miere in noiembrie sau decembrie.
5 Santa Cruz de Tenerife – Spania
Este foarte bine dacă înainte să plecați în luna de miere în această zonă să vă faceți o listă de atracții turistice. Spunem asta pentru că dacă plecați fără un plan, riscați să vă încurcați în atracțiile turistice – și sunt destul de multe.
Întâmplarea face ca un cuplu din gașca noastră să aleagă această destinație pentru luna lor de miere. Ne-au spus că până și o plimbare cu autobuzul îți oferă o perspectivă de poveste și te încarcă de experiențe frumoase.
6. Parnassos
Parnassos este un centru de ski situat în Grecia. Vei găsi aici 24 de pârtii, dar și trasee destinate pasionaților de off-road. Vă sfătuim să căutați cazare din timp pentru că centrul de schi din Parnassos este foarte căutat.
Dacă, totuși, nu ați găsit cazare și v-ați gândit în ultimul moment, în apropiere veți găsi un sătuc de basm numit Arachova. Aici veți găsi hoteluri și pensiuni care vă pot găzdui.
7. Tirol – Austria
Tirol este un rai al stațiunilor de schi. Și asta pentru că se gândește la tot ce ai nevoie. De exemplu, în Hohe Salve vei găsi un loc destinat copiilor, dacă aveți deja copii. Voi vă petreceți luna de miere în doi, în timp ce copiii au parte de îngrijire, loc de joacă și activități recreative.
Tirol are multe variante de oferit și este preferat de foarte multe cupluri pentru că vine în întâmpinare cu oferte care mai de care mai atrăgătoare. Ca să nu mai vorbim despre luxul asigurat și despre niște condiții care te vor face să nu mai vrei să pleci.
8. Țara Norului Alb – Noua Zeelandă
Sună ca un ținut din basme? Chiar așa și arată. Această destinație este perfectă pentru un cuplu de aventurieri, dar în același timp perfectă pentru doi oameni care caută deconectarea totală.
Poți vizita vulcani activi aici și poți încerca activitățile specifice unui mers la munte. Peisajul te ține departe de tot înseamnă urban și alterat de mâna omului.
9. Honolulu – Hawaii
Oceanul te va atrage către el precum un magnet de relaxare. Peisajele cu verde virgin și apă albastră prin care vezi nisipul de pe fundul mării te vor transporta automat într-o stare de relaxare completă.
Această destinație te va deconecta de la vremea pe care ai lăsat-o în România și te va face să uiți de orice dispozitiv electronic.
Îți recomandăm să lași laptopul în camera de hotel și dacă totuși vrei să faci poze cu telefonul, nu le urca pe Instagram sau Facebook imediat. Ai nevoie de fiacare clipă petrecută aici pentru relaxare și încărcare. Nu degeaba se spune că Hawaii este ca o baterie externă pentru cei care caută căldură și relaxare în anotimpurile reci.
10. Paris
De ce am include Parisul pe lista locurilor numai bune de mers în luna de miere, în lunile noiembrie sau decembrie? Pentru că Parisul spune altă poveste pe timp de toamnă târzie sau iarnă.
Parisul este recunoscut pentru cel mai romantic loc. Însă toamna în Paris este fix cum vezi pe blogurile de fashion sau pe Pinterest. Chiar dacă găsești aceeași vreme ca în România, senzația va fi mult mai lirică.
Vei savura cafeaua bună într-o cafenea cu vedere spre bulevarde pline de iubire, te vei plimba în ploaie și vei fi admirată de trecători pentru că în Paris iubirea este detectată automat.
Dulciurile lor sunt numai bune dacă le savurezi cu măsură, iar starea… cultura și civilizația vor fi un extraordinar boost pentru perioada de revenire în țară.
***
Acesta a fost un top 10 destinații perfecte pentru luna de miere in noiembrie sau decembrie. Așteptăm de la voi sugestii, în comentarii. Suntem o comunitate de miresici și încurajez întotdeauna să ne ajutăm între noi cu sfaturi.
Distracție plăcută în luna voastră de miere, orice veți alege! Să aveți iubire!
*Fotografiile din articol au rol informativ, nu reprezintă neapărat destinațiile recomandate în articol.