Nunta este un prilej excelent pentru celebrarea dragostei, a bucuriei, pentru a te întâlni cu cei dragi și pentru a împărți acest moment unic din viața ta cu aceștia. Totuși, există situații neprevăzute la nuntă care pot apărea din senin și pe care este recomandat să știi din start cum să le gestionezi, dacă vrei ca totul să decurgă conform planului. 

Mai jos găsești câteva exemple de situații neprevăzute care pot fi întâmpinate în cadrul unei petreceri de nuntă, dar și soluții pentru ca toate aceste probleme să fie rezolvate cât mai ușor. 

Situații neprevăzute la nuntă. Vreme nefavorabilă 

Aceasta este una dintre cele mai mari probleme cu care te poți confrunta în ziua evenimentului. În general, este dificil de anticipat dacă în ziua nunții va avea loc o ploaie torențială sau dacă va fi deranjant de cald. 

Poți evita, în principiu, perioadele ploioase ale anului sau miezul verii atunci când stabileșți data nunții, însă nu vei putea ști niciodată cu exactitate dacă în acea zi va avea loc un eveniment meteorologic neprevăzut. 

De aceea, atunci când alegi locația, trebuie să ai în vedere o soluție de back-up în caz de ploaie (o terasă acoperită, mese cu umbrele, etc.) și să verifici dacă sala în care va avea loc petrecerea este dotată cu aer condiționat funcțional sau, după caz (dacă faci nunta în sezonul rece), cu un sistem de încălzire. 

Verifică prognoza meteo și cu 1-2 zile înaintea nunții și asigură-te că ai în mașină două umbrele și încălțăminte de schimb, în cazul în care sunt șanse de ploaie. De pus pe lista de situații neprevăzute la nuntă.

Locuri de parcare insuficiente și probleme cu transportul invitaților 

O altă situație pe care o poți întâmpina în ziua nunții este cea a locurilor de parcare insuficiente. De foarte multe ori se întâmplă ca invitații care vin cu mașina (deloc puțini la număr) să nu găsească locuri de parcare și să ceară direcții în acest sens, fie că vorbim despre biserică, fie despre restaurant. 

În principiu, este recomandat să alegi din start o locație care să aibă în imediata apropiere o parcare generoasă. Dacă alegi, de exemplu, o biserică dintr-o zonă centrală, poți specifica pe invitație și locația unei parcări din vecinătate, astfel încât invitații să nu fie nevoiți să se învârtă prea mult până găsesc unde să lase mașina. 

Mai poate apărea și situația în care o parte dintre invitați nu au cu ce să se deplaseze de la biserica la restaurant, mai ales dacă între aceste două locații este o distanță considerabilă (biserica este în oraș, iar restaurantul la 20-30 kilometri depărtare). Poți închiria un microbuz, cu ajutorul căruia vei asigura transportul oaspeților tăi sau poți discuta din timp cu rudele apropiate care au mașină, pentru a-i prelua pe cei veniți pe jos. De pus pe lista de situații neprevăzute la nuntă.

Situații neprevăzute la nuntă. Întârzierile furnizorilor

Cum procedezi în situația în care floristul întârzie cu decorul de nuntă sau dacă persoana care se ocupă de candybar apare mai târziu decât trebuie? În general, poți preveni aceste situații alegând întâi de toate furnizori serioși, cu multe recomandări, cu un portofoliu bogat și alături de care semnezi un contract, în care să fie trecute toate aceste clauze. 

Nu te baza neapărat pe reclamele care-ți apar în feed și pe ofertele extraordinar de avantajoase, ci îndreaptă-te întotdeauna către cineva cu experiență. 

Asigură-te că trimiți toate detaliile legate de ora și locația evenimentului din timp, dar și un eventual scurt reminder cu 2 zile înaintea nunții. 

Dacă totuși te confrunți cu o astfel de situație chiar în ziua nunții, păstrează-ți cumpătul și desemnează o persoană de încredere (sora, domnișoara de onoare, mama) care să fie mereu în contact cu furnizorii. De pus pe lista de situații neprevăzute la nuntă.

Probleme tehnice cu echipamentul audio/video

Astfel de situații pot fi evitate dacă există probe făcute din timp și dacă DJ-ul, un reprezentant al band-ului sau oricare altă persoană desemnată ajunge mai devreme pentru a testa aparatura. 

Este nevoie să pui în legătură furnizorii de servicii cu reprezentanții locației, pentru ca aceștia să se asigure că totul va decurge așa cum ați stabilit. 

Situații neprevăzute la nuntă. Probleme vestimentare

Se poate întâmpla ca în ziua nunții să se rupă o bretea a rochiei de mireasă sau un toc de la pantofi. Ce poți să faci într-o astfel de situație? Să ai la tine o trusă pentru urgențe, cu ac și ață de cusut, ace de siguranță (care fac minuni în multe situațiile nefericite), o pereche de pantofi mai comozi de schimb, etc.

Există inclusiv furnizori care asigură acea cutiuță cu balerini comozi, de toate mărimile, la nuntă. Poate fi o idee bună de luat în calcul, mai ales că nu doar mireasa se poate afla în această situație. De pus pe lista de situații neprevăzute la nuntă.

Eventuale probleme de sănătate

Întâi de toate, trebuie să te interesezi din timp dacă există persoane cu alergii alimentare care vor participa la nunta ta. În general, cei mai mulți te vor anunța dacă se confruntă cu o astfel de problemă, astfel încât să soliciți restaurantului din timp pregătirea unor preparate speciale. Dacă nu, poți adresa această scurtă întrebare chiar și atunci când persoanele invitate îți vor confirma prezența la eveniment. 

În plus, trusa de urgență pe care o vei avea cu tine în ziua evenimentului trebuie să conțină și câteva medicamente de bază, plasturi pentru bătături, spray împotriva țânțarilor – deoarece nu se știe când pot fi binevenite. 

Invitați pe care nu i-ai luat în calcul

Mai poate apărea situația în care la nunta ta să se prezinte câteva persoane care au uitat să-ți confirme participarea. Pentru a evita momentele stânjenitoare, discută cu personalul restaurantului pregătirea unui număr mic de porții de rezervă, asta în cazul în care nunta ta va avea un meniu prestabilit, cu servire directă la masă. În cazul în care ai optat pentru o servire de tip bufet suedez, situația devine ceva mai ușor de gestionat. 

În plus, ar trebui să existe o masă în plus și mai ales câteva scaune, însă sunt rare situațiile în care o locație de nuntă nu dispune de astfel de rezerve.  De pus pe lista de situații neprevăzute la nuntă.

Situații neprevăzute la nuntă. Lipsa de entertainment pentru copii

Dacă la eveniment vor participa și mai mulți copii (în special cei de vârstă mică), poate fi de mare ajutor să apelezi la un animator sau la o persoană care să-i întrețină cu diferite activități și jocuri. 

Deși micuții prezenți la nuntă aduc cât se poate de multă bucurie și seninătate, există situații în care atmosfera se poate anima mai tare decât te aștepți, în mod special dacă aceștia rămân nesupravegheați.