SFATURI PENTRU FRUMUSEȚE

Machiajul sub mască. Cum îl faci să reziste - sfaturi de la make-up artiști

De către Echipa WedMe

Nunta ta va avea loc anul acesta și nu ești încă sigură dacă la acea dată se va renunța la purtarea obligatorie a măștii în spațiile publice și te gândești la machiajul sub mască?

Dacă și tu te numeri printre miresele care își pun întrebări serioase cu privire la rezistența machiajului sub masca de protecție sau pur și simplu ți-ai propus să porți masca în ziua nunții din motive de siguranță pentru tine sau pentru cei apropiați, te poți pune la curent cu o serie de sfaturi esențiale privind machiajul în aceste condiții.

Dacă vei avea de purtat masca pe întreaga durată a evenimentului sau regulile vor impune purtarea acesteia numai în anumite spații, trebuie să te informezi despre cele mai noi sfaturi în materie de make-up pentru femeile care poartă mască. Ziua nunții este, fără doar și poate, una dintre cele mai importante ocazii în care machiajul nu prea are cum să lipsească, fie el oricât de discret.

Începând cu acordarea unei atenții speciale tenului tău cu câteva săptămâni înaintea marelui eveniment, alături de sfaturi practice despre rezistența propriu-zisă a machiajului, feluri de aplicare, ordinea aplicării produselor și tipul acestora, și finalizând cu tipurile de măști pe care ai putea să le porți în ziua nunții dar și cu tot ceea ce trebuie să conțină o trusă de ajutor pentru refacerea machiajului, află în continuare pașii detaliați pe care ar trebui să îi urmezi pentru machiajul sub mască.

Machiajul sub mască. Pregătirea tenului pentru ziua nunții și grija pentru un aspect sănătos îndelungat

Machiajul ideal este acela care scoate în evidență frumusețea ta naturală și calitățile tale, nicidecum cel care ascunde și acoperă excesiv. Din acest punct de vedere, este bine să optezi în ziua nunții pentru un machiaj cât mai natural, mai ales dacă evenimentul va avea loc în timpul zilei.

Sănătatea tenului tău este, pe de altă parte, un capitol la care trebuie să lucrezi continuu, iar dacă nu ai făcut eforturi în acest sens până acum, este recomandat ca măcar cu câteva săptămâni înaintea nunții să acorzi pielii tale o îngrijire aparte.

Demachiază-ți și curăță-ți tenul cu sfințenie, în fiecare zi, chiar dacă nu porți machiaj. Vei fi uimită câte impurități se vor observa pe dischetele demachiante. Folosește în fiecare zi o cremă cu factor de protecție, chiar dacă nu mergi la plajă, evită solarul în exces și folosește o cremă cu o capacitate puternică de hidratare.

Nu uita că frumusețea vine din interior, așadar hidratează-te cum trebuie (minimum 2 litri de apă pe zi) și asigură-te că în alimentația ta există suficiente elemente nutritive care să-ți asigure aportul zilnic necesar de vitamine și minerale.

Folosirea corectă a primerului 

Această bază de machiaj, cunoscută din ce în ce mai des sub denumirea de primer, are ca rol esențial crearea unui strat fin care să ofere o bază fondului de ten și produselor de make-up pe care le vei folosi ulterior.

Primerul are totodată capacitatea de a reduce din strălucirea în exces a feței și are capacitatea de a blura imperfecțiunile și de a controla excesul de sebuum. Te va ajuta pentru machiajul sub mască.

Primerul trebuie aplicat corect, cu ajutorul unei burețel aplicator, pe pielea perfect curată și hidratată, în mod special în zonele în care știm că machiajul nu rezistă sau are tendința să se estompeze mai rapid. Timpul de așteptare până la aplicarea fondului de ten este de minimum 1-2 minute.

Machiajul sub mască. Fondul de ten perfect, unul dintre cei mai importanți pași în rezistența unui machiaj 

Fondul de ten trebuie să se potrivească perfect tonului tău de piele, acesta fiind testat înainte de folosire la baza încheieturii.

Pentru un machiaj mai elaborat, precum cel din ziua nunții, care se dorește a rezista mai mult decât un machiaj de bază, poți folosi o combinație între un fond de ten lichid și unul solid (fond de ten sub formă de pudră), urmând ca acestea să fie aplicate într-un strat cât mai subțire, atât cu ajutorul unui burete de machiaj cât și cu o pensulă specială pentru fondul de ten.

Pudra translucidă sau pudra de fixare a machiajului

Acest tip de pudră are rolul de a fixa și de a stabiliza fondul de ten, oferind tenului un aspect uniform și având capacitatea de a mai reduce din aspectul uleios al acestuia.

Pudra translucidă sau de fixare este potrivită oricărui tip de ten și poate fi aplicată cu o perie clasică de pudră pulbere. Ai nevoie de el pentru machiajul sub mască.

Alegerea unui blush ideal pentru machiajul din ziua nunții

Blush-ul este aplicat în mod special pe suprafața pomeților și are rolul de a-i scoate în evidență sau de a-i defini, iar în cazul purtării unei măști, acesta s-ar afla la mijlocul suprafeței de contact. Prin urmare, blush-ul va fi atins de mască.

Tocmai de aceea este esențial ca produsul folosit să fie unul de foarte bună calitate și să fie aplicat conform pașilor de mai sus, sau numai în urma aplicării unei baze și a unui fond de ten.

Nu uita să testezi înainte de folosire mai multe nuanțe de blush și să o alegi pe cea potrivită tonului tău de piele.

Machiajul sub mască. Ce tip de ruj este indicat să folosești

Una dintre cele mai afectate părți ale machiajului atunci când porți mască este zona buzelor.

Make-up artiștii recomandă ca în astfel ca la machiajul sub mască să fie folosit cu precădere rujul mat, obligatoriu rezistent la transfer, tocmai pentru a evita estomparea acestuia, dar și întinderea înafara conturului.

Cu cât un ruj este mai strălucitor, cu atât posibilitatea de transfer este mai mare. Această regulă se aplică mai ales în cazul gloss-urilor, astfel nu folosi acest tip de produse în ziua nunții, dacă vei purta mască.

Machiajul ochilor și al sprâncenelor și importanța acestora în raport cu purtarea unei măști în ziua nunții

Partea de sus a feței, în special ochii, vor ieși cel mai tare în evidență în momentele în care vei purta mască, așadar vor reprezenta o zonă care va fi în centrul atenției și care trebuie să arate impecabil.

Mascara recomandată pentru ziua nunții este, în mod evident, cea de tip waterproof. În ceea ce privește machiajul sprâncenelor, acestea nu se recomandă a fi puternic conturate, ci eventual fixate cu un gel special transparent.

Nu uita să folosești și un spray fixator pentru machiaj, după ce procesul a ajuns la final.

Machiajul sub mască. Tipul de mască pe care îl vei purta în ziua nunții

Pe piață există nenumărate tipuri de măști de protecție, însă cel mai important este ca masca pe care o vei purta în ziua nunții tale să-ți ofere, pe lângă protecție, și confort sporit. Tocmai de aceea este bine să-ți achiziționezi din timp mai multe tipuri de măști (fie medicale, fie din bumbac), eventual și de diferite mărimi, pe care să le probezi pentru a-ți da seama care este cea care îți oferă mai mult confort și posibilitatea de a respira ușor.

Asigură-te însă că masca pe care o vei purta este una conformă și adecvată cerințelor autorităților pe timp de pandemie.

Trusa pentru retușul machiajului, esențială în ziua nunții

Este evident că oricât vei fi de atentă la toate detaliile și pașii menționați mai sus, există posibilitatea ca în ziua marelui eveniment machiajul sub mască să aibă de suferit. De vină pot fi temperaturile prea ridicate sau, din contră, ploaia, vântul, emoțiile, excesul de transpirație, și tocmai pentru ca machiajul tău să fie perfect în orice clipă, ai nevoie de o trusă pe care să o ții alături în ziua cea mare.

Din această trusă nu trebuie să lipsească toate produsele de make-up pe care le-ai folosit în realizarea machiajului (dacă te-ai machiat cu propriile produse cosmetice) sau un minimum de bază precum fondul de ten, pudra translucidă, rujul, mascara, câteva dischete sau șervețele demachiante, bețișoare de urechi, loțiune sau apa micelară demachiantă, antiperspirant, spray de fixare a machiajului.

În cazul în care ai apelat la serviciile unui make-up artist, poți solicita acestuia în avans câteva eșantioane ale produselor pe care le va folosi pentru realizarea machiajului tău de nuntă sau poți cere sfaturi suplimentare cu privire la produsele care nu trebuie să lipsească din trusa de urgență.

Te-ai gândit până acum cum va arăta machiajul sub mască? Lasă-ne răspunsul în comentarii.

Articole similare

chevron-up-icon