Dacă te pregătești pentru nuntă și încă nu ai stabilit care vor fi toate momentele de entertainment din cadrul petrecerii tale, o idee bună poate fi și „jocul cu pantoful„. Află în continuare despre ce anume presupune acest joc și cum poate reprezenta unul dintre momentele care să anime petrecerea nunții tale.
„Jocul cu pantoful” la nuntă este totodată o idee bună și în cazul în care vrei ca invitații să vă cunoască mai bine, dar să se și amuze.
Cum funcționează „jocul cu pantoful” la nuntă?
Mirele și mireasa trebuie să se așeze pe ringul de dans, pe două scaune puse spate în spate, astfel încât privirile celor doi să nu se întâlnească. Ambii miri trebuie să se descalțe și să țină într-o mână un pantof al mirelui și în cealaltă un pantof al miresei. DJ-ul, MC-ul sau o persoană desemnată pentru a vorbi la microfon trebuie să pună o serie de întrebări la care cei doi miri trebuie să răspundă prin simplul gest de a ridica pantoful persoanei care corespunde răspunsului.
De exemplu, dacă la microfon se va auzi întrebarea „Cine este cea mai organizată persoană din casă?”, atât mirele, cât și mireasa, trebuie să ridice pantoful persoanei în cauză (respectiv al ei sau al lui).
Ce este amuzant e faptul că cele mai multe ori se întâmplă ca răspunsurile să nu corespundă sau întrebările să fie atât de amuzante încât momentul în sine să se transforme într-o adevărată operațiune de cunoaștere, presărată cu râsete.
De aceea, este important ca întrebările pe care le vor auzi cei doi miri să fie cu adevărat inspirate, iar momentul în sine să nu dureze mai mult de 30 de minute.
Am pregătit mai jos și o serie de întrebări din care vă puteți inspira pentru „jocul cu pantoful” la nuntă:
- Cine a propus prima întâlnire?
- Cine a inițiat primul sărut?
- Cine a spus primul „te iubesc”?
- Cine este cea mai organizată persoană în casă?
- Cine cedează primul într-o ceartă?
- Cine stă cel mai mult la baie?
- Cine hotărăște la ce film vă uitați?
- Cine adoarme primul la un film?
- Cine este cel mai dezordonat?
- Cine spală și calcă rufele?
- Cine deține controlul suprem asupra telecomenzii?
- Cui îi ia cel mai mult să se îmbrace/pregătească pentru o ieșire?
- Cine a adus prima oară în discuție subiectul căsătoriei?
- Cine cântă cel mai frumos?
- Cine are cele mai bune gusturi la capitolul modă?
- Cine se plânge mai mult atunci când este bolnav?
- Cine își cere scuze primul după o ceartă?
- Cine are dreptate de fiecare dată?
- Cine ascultă cea mai bună muzică?
- Cine se pricepe cel mai bine la făcut surprize?
- Cine a avut cele mai bune note la școală?
- Cine rezistă cel mai mult la băutură?
- Cine este cel mai pofticios?
- Cine este cel mai mofturos la mâncare?
- Cine câștigă mai des la cărți sau la alte jocuri?
- Cine are talent la scris?
- Cine este cel mai uituc?
- Cine se pricepe cel mai bine la masaj?
- Cine face bagajele atunci când plecați în vacanță?
- Cine obișnuiește să cânte în duș?
- Cine se pricepe cel mai bine la dans?
- Cine gătește în casă de regulă?
- Cine este cel mai sportiv?
- Cine sforăie noaptea?
- Cine cheltuie mai mult/cine se pricepe mai bine la a strange bani?
- Cine este cel mai bun șofer?
- Cine este cel mai bun ascultător?
- Cine se emoționează mai repede?
- Cine este cel mai bun negociator?
- Cine termină primul de mâncat la masă?
- Cine are cei mai mulți pantofi?
- Cine vorbește cel mai mult?
- Cine se trezește primul dimineața?
- Care dintre cei doi miri are o șansă mai mare să se enerveze în public și să facă urât?
- Cine are șanse să termine primul un congelator plin de înghețată?
- Cine are mai multe emoții atunci când vine vorba de vorbit în public?
- Cine este cel care își uită lucrurile sau le pierde cel mai des?
- Care dintre cei doi soți este mai petrecăreț?
- Cine are șanse mai mari să facă bungee jumping?
- Cine are șanse mai mari să-și facă un tatuaj?
- Cine se îngrijește cel mai mult de aspectul său?
- Cine ar putea să mănânce fără probleme desertul înainte de masă?
- Cine conduce de regulă la drum lung?
- Care dintre soți ar putea să fie președintele țării?
- Cine înjură cel mai des?
- Cine nu respectă regulile de circulație?
- Cine ar fi în stare să meargă să înoate cu rechinii?
- Cine are șanse mai mari să inventeze ceva revoluționar?
- Cine este cel care face mai multe glume pe seama celuilalt?
- Cine este cea mai încăpățânată zodie dintre cei doi miri?
- Cine este cel mai norocos dintre cei doi miri?/ Cine are șanse mai mari să câștige la loto?
- Cine este cel mai tandru?
- Cine are mai multă energie când vine vorba de distracție/ieșit seara din casă?
- Cine iubește marea cel mai mult?
- Cine se ocupă de „problemă” atunci când apare în casă un păianjen/un gândac?
- Cine este cel care ar fi în stare să dea tot ce are pentru a-și ajuta aproapele?
- Cine are cele mai mari șanse să provoace o ceartă?
- Cine sărută cel mai pasional?
- Cine devine nervos atunci când este nemâncat?
- Cine este cel care are răbdare mai multă să asculte și să explice
Tu te-ai gândit să joci jocul cu pantoful la nuntă? Ce întrebări vrei să alegi? Lasă-ne răspunsul în comentarii.