Atunci când vorbim despre o nuntă, ceremonia religioasa este, fără doar și poate, cea mai emoționantă și emblematică parte a întregului eveniment. Ea reprezintă, așa cum o definește Biserica, o renaștere și uniune spirituală a celor doi miri, către întemeierea noii familii.
În ceea ce privește ceremonia religioasa din cadrul unei nunți ortodoxe, cea mai des întâlnită în România, aceasta are loc în naos, înaintea unei mese pe care sunt așezate Sfânta Evanghelie, verighetele, Sfânta Cruce, sfeșnicele și cununiile, și debutează, de cele mai multe ori, cu slujba Logodnei. Mirele stă așezat în partea dreaptă, iar mireasa în stânga sa, în timp ce nașii vor fi așezați de-o parte și de alta a mirilor.
Fie că vorbim de o ceremonie religioasă ortodoxă, catolică sau aparținând altei religii, detaliile slujbei pot transforma nunta ta într-o amintire superbă, atât pentru voi cât și pentru invitații voștri. Locul în care este ținută, aranjamentele florale, ținutele domnișoarelor și ale cavalerilor de onoare, corul, felul în care alegeți să ieșiți din biserică și multe alte detalii, pot face din ceremonia voastră religioasă una de neuitat.
Detalii personalizare pentru ceremonia religioasa
1. Aranjamentele florale, buchetul miresei și lumânările
Nu te feri să ieși din tiparul clasic atunci când alegi flori pentru ceremonia voastră religioasă. Dacă te numeri printre femeile care adoră florile exotice sau în culori intense, poți crea un adevărat spectacol de culoare în timpul ceremoniei tale. Nu ezita să folosești plante mai puțin comune precum florile de bumbac, plantele suculente sau spicele de grâu și margaretele, în cazul în care nunta voastră are accente rustice sau tradiționale.
Buchetul miresei este unul dintre cele mai privite detalii ale unei nunți, așadar trebuie să te reprezinte, să fie alcătuit din flori pe care le adori și să fie comod și ușor de ținut (specifică acest lucru firmei care se va ocupa de aranjamente, întrucât, de multe ori, miresele s-au plâns de faptul că buchetul lor a avut o bază cu mult prea groasă și dificil de susținut pe timpul slujbei).
Apelează la o firmă cu recomandări și asigură-te că buchetul, aranjamentele care decorează lumânările și florile de pe masa din biserică se asortează, tocmai pentru a nu crea discrepanțe vizuale.
2. Ținutele domnișoarelor de onoare
Dacă vrei ca ținutele domnișoarelor de onoare să fie asortate, este important de știut că așezarea acestora în biserică, atunci când are loc ceremonia religioasa, oferă un aspect ordonat, placut cromatic și de mare efect.
Pe de altă parte, chiar dacă nu alegi ca prietenele tale apropiate să poarte rochii în culori asemănătoare, este bine să discutați de dinainte o așezare cât mai estetică în cadrul slujbei, astfel încât atmosfera să fie una perfecta, iar pozele de la nunta voastră să fie fără cusur!
3. Ieșirea din biserică
Felul în care mirii aleg să-și facă ieșirea din biserică diferă în funcție de tradiții și gusturi, însă și la acest capitol poți apela la diverse mici artificii care pot oferi personalitate cununiei voastre. În mod tradițional, la ieșirea mirilor, invitații formează un pod de flori și aruncă fie cu grâu, fie cu orez, ambele reprezentând simboluri ale fertilității și ale belșugului.
Dacă nu vă numărați printre cei care apelează la tradițiile mai sus menționate, muzicanți sau clasica fotografie de grup de pe scările bisericii, poți apela la serviciile unor firme de organizări evenimente care vă pot încânta cu porumbei albi, petale de flori, confetti sau alte detalii ce vă sunt pe plac.
4. Corul bisericesc
Un alt factor important în timpul unei ceremonii religioase îl reprezintă și felul în care aceasta este rostită și susținută vocal de către un cor. Unele dintre cele mai emoționante momente din biserică sunt acelea în care un cor de voci cântă în cadrul slujbei voastre, așadar nu uita să-ți întrebi preotul dacă biserica la care vă veți căsători dispune și de acest serviciu și fă tot posibilul să aveți un cor bisericesc.
Acustica – calitatea încăperii respective de a asigura o bună audiție, este, de asemenea, un factor important, mai ales dacă vorbim de o slujbă cu cor bisericesc.
Alte locuri în care poate fi ținută o ceremonie religioasa
În prezent, din ce în ce mai multe cupluri optează pentru ceremonii religioase în natură, în afara bisericii. Dacă vă numărați printre cei ce doresc să-și rostească jurămintele la malul mării sau pe o pajiște verde, iar preotul vostru își dă acordul pentru oficierea căsătoriei, o astfel de slujbă este, în mod categoric, una foarte specială și de neuitat!
La un astfel de eveniment, puțin mai atipic spre deosebire de clasica slujbă din biserică, te poți juca mai mult cu detalii ce țin de sunet, lumini și alte aspecte logistice, așadar, ai toate șansele să-ți personalizezi ceremonia religioasă după bunul plac! Detalii precum sticle iluminate, scoici, baloane cu heliu sau aranjamente din hârtie pot face minuni la o ceremonie in aer liber.
#SFAT: Este important ca locul în care alegeți să faceți ceremonia religioasa să vă reprezinte sau să fie unul de suflet. Te vei simți mult mai relaxată într-un loc care nu îți este străin, de care te leagă amintiri frumoase sau în care ți-ai dorit mereu să ajungi.
#SFAT: Consultă-te cu preotul vostru în ceea ce privește detaliile și alte idei pentru decorațiuni care nu se încadrează în tiparul clasic al unei ceremonii religioase. Este posibil ca anumite idei pe care le ai să nu poată fi puse în aplicare în biserică, sau, din contră, să fii surprinsă de unele mici excepții. Întreabă dacă este permisă agățarea anumitor elemente de decor de bănci, stalpi sau arcade și nu uita să stabilești și un plan pentru strângerea tuturor decorurilor după terminarea ceremoniei voastre.