Dacă urmează să organizezi o cerere în căsătorie surpriză, însă simți totodată că emoțiile te copleșesc numai când te gândești timp de câteva secunde la momentul respectiv, ar fi indicat să-ți faci un plan eficient pentru a te asigura că totul iese așa cum ți-ai propus. 

În cele ce urmează ți-am schițat un parcurs al felului în care poți pune la cale o cerere în căsătorie surpriză, astfel încât iubita ta să nu intre la bănuieli, iar voi să trăiți împreună cu amintirea uneia dintre cele mai frumoase cereri în căsătorie 🙂 

Cerere în căsătorie surpriză. Întocmește o listă a tuturor lucrurilor preferate ale iubitei tale

Începând cu hobby-uri, cu locuri favorite, cu felul de mâncare preferat, artistul preferat – o cerere în căsătorie inspirată poate pleca din oricare dintre aceste puncte.  

Poți lua bilete la concertul artistului preferat, poți alege să-i gătești acasă mâncarea favorită, poți opta pentru varianta în care o ceri de soție pe pârtia de schi (atâta vreme cât știi că iubește să schieze). 

Fiecare lucru de suflet al iubitei tale poate fi inspirație pentru organizarea cererii în căsătorie. De pus pe lista pentru o cerere în căsătorie surpriză.

Alege inelul potrivit și ține-l într-un loc cât mai ascuns posibil

Vei porni, cel mai probabil, în căutarea inelului perfect de logodnă. Încearcă să anticipezi măsura corectă din timp (deoarece acel inel care se va potrivi de minune pe deget va fi ideal), eventual scotocind printre bijuteriile pe care știi că le poartă și măsurând diametrul inelelor sau probându-le pe degetele tale. 

Alege un metal prețios într-o culoare potrivită (dacă partenera ta poartă argint sau aur alb, nu te orienta către un inel din aur galben) și optează pentru o bijuterie în stilului ei, fără să ții cont neapărat de tendințe. 

Nu uita că partenera ta nu are voie, în nicio circumstanță, să descopere inelul înainte de vreme. Ascunde-l cu mult tact sau roagă o persoană de încredere să-l țină până la momentul cererii în căsătorie. 

Cerere în căsătorie surpriză. Apelează la persoanele apropiate vouă pentru ajutor

Dacă nu te pricepi prea bine la modele de inele, dacă ești sigur că nu există un loc prin casă în care să poți ascunde inelul pentru a nu fi descoperit sau dacă vrei o mână de ajutor din partea cuiva care ar trebui să imortalizeze (foto/video) momentul cererii în căsătorie, apelează la o persoană apropiată vouă. 

Sora, mama, prietena cea mai bună a viitoarei tale mirese va putea să-ți ofere ajutor în ceea ce privește modelul potrivit pentru inelul de logodnă, iar tu vei avea ocazia să mai scapi de emoții și să te simți mai sigur pe tine. De pus pe lista pentru o cerere în căsătorie surpriză.

Alege o locație care să aibă o semnificație aparte pentru voi 

Fie că vorbim despre locul în care v-ați întâlnit prima oară, fie despre acea destinație de vacanță în care ați petrecut cele mai frumoase clipe, fie despre locul în care ea-și dorește să ajungă de foarte mult timp – oricare dintre acestea poate fi luat în calcul atunci când ne gândim la cererea în căsătorie. 

Ține cont, desigur, și de buget, dar și de încărcătura emoțională pe care o oferă acel loc, deoarece se poate să vă simțiți cel mai bine chiar la voi acasă, la lumina lumânărilor sau la restaurantul cochet din colțul străzii.  

Ia în considerare și faptul că prognoza meteo este posibil să se schimbe și să vă surprindă la fața locului, mai ales dacă mergi pe varianta unei cereri în căsătorie în aer liber, poate în vârf de munte, pe timp de toamnă sau pe malul mării, primăvara – mai exact  în locuri sau în perioade în care există șanse să plouă sau să se schimbe vremea. 

Cerere în căsătorie surpriză. Plănuiește evenimentul din timp 

Nu lăsa toate aceste planuri pe ultima sută de metri, deoarece s-ar putea ca lucrurile să nu funcționeze așa cum ți-ai dorit dacă nu le planifici din timp. 

Achiziționează inelul din vreme, iar dacă această cerere este condiționată într-o mare măsură de anumite tipuri de rezervări (vacanță, bilete de avion, bilete de tren, bilete la concert, rezervare la restaurantul preferat), asigură-te că acestea sunt făcute în timp, pentru a nu avea surprize neplăcute. 

Sunt unele evenimente foarte cunoscute în cazul cărora biletele scoase la vânzare se epuizează rapid, sunt vacanțe care pot costa semnificativ mai puțin dacă sunt achiziționate cu mai multe luni înainte – așadar, nu uita să ai aceste aspecte în vedere. De pus pe lista pentru o cerere în căsătorie surpriză.

Nu încărca inutil momentul cu detalii care nu te caracterizează 

Evită să condimentezi acest eveniment cu lucruri care nu te definesc. Dacă n-ai fost niciodată genul romantic, siropos, nu va fi nici acum momentul să spui poezii de dragoste sau să te apuci să creezi un decor care nu-ți pune în valoare felul de a fi. 

Nu copia alte cereri în căsătorie sau povestea altor cupluri în ceea ce privește această experiență. Folosește-te de imaginație și creează un moment original, de care să vă aduceți aminte cu plăcere tot restul vieții. 

Totodată, nu axa acest moment important din viața voastră exclusiv pe seama cheltuielilor mari, a extravaganțelor, pentru că vorbim întâi de toate despre dorința de a păși împreună mai departe spre viitor. De pus pe lista pentru o cerere în căsătorie surpriză.

Cerere în căsătorie surpriză. Rezervă locuri la restaurantul vostru preferat sau într-un alt loc romantic  

După ce ai planificat momentul cererii în căsătorie, este recomandat să ai la îndemână și varianta de loc în care să vă puteți bucura de această întâmplare într-un cadru intim, romantic, numai al vostru. 

Poți rezerva o cină romantică la restaurantul vostru preferat sau poți pregăti chiar tu cina acasă, însă este important să te asiguri că va există un interval de timp în care să împărțiți bucuria aceasta între voi doi și atât.