Te-a cerut de soție, iar în prezent te afli într-un plin proces de cercetare pentru organizarea nunții voastre, însă tot ce-ți dorești este să ai o petrecere de nuntă de neuitat pentru toți participanții?

Tocmai pentru că, în multe dintre cazuri, micile detalii fac diferența, iar alegerile îndrăznețe și inedite pot da un plus de unicitate petrecerii voastre, e important să treci în revistă câteva reguli după care să te ghidezi.

Fie că vorbim despre unul dintre cei mai importanți factori și anume alegerea restaurantului, fie despre o nuntă cu tematică, fie despre formația pe care o vei alege să întrețină atmosfera, o nuntă reușită are la baza o serie de aspecte pe care trebuie să le iei în considerare.


Iată mai jos care sunt principalele idei pe care să te axezi dacă îți dorești să ai cea mai tare petrecere de nuntă.

Alegerea locului unde se va desfășura petrecerea

Deși o vorbă din popor spune că dacă e rost de distracție, te poți distra oriunde, locul în care se va ține petrecerea nunții voastre este foarte important. Întâi de toate, este esențial ca spațiul să fie pe gustul vostru. În cazul în care sunteți un cuplu care adoră natura și petrecerile în aer liber, iar nunta voastră este programată pe timp de vară, o petrecere în grădină este, fără doar și poate, o alegere excelentă.

Poți menționa pe invitația de nuntă chiar și un dress code, iar dacă dorești ca musafirii voștri să se simtă degajați și gata de distracție, iar nunta se organizează într-o grădină, poți să le sugerezi o vestimentație casual. Știm cu toții că atunci când vine vorba de dansuri până la răsărit, tocurile nu sunt un aliat de încredere.

În cazul în care mizați pe multă eleganță la nunta voastră, un ballroom decorat cu bun gust sau chiar o nuntă la un conac/castel, vor oferi petrecerii voastre un aspect de neuitat. Interesează-te care sunt spațiile din România sau din zona orașului în care va avea loc nunta voastră și cere oferte din mai multe părți.

Petrecere de nuntă cu tematică

Un alt aspect care poate scoate o nuntă din tipare îl reprezintă organizarea unei petreceri cu tematică. Astfel, este aproape cert că niciunul dintre invitații voștri nu se va plictisi să admire ținutele celorlalți participanți, iar atmosfera va fi una de distracție continuă.

Fie că vorbim de ținute de bal, de ținute în stilul anilor 80, de o petrecere de nuntă în stil boho-chic sau o nuntă cu tematică Disney, fiecare dintre aceste variante vine la pachet cu idei grozave pentru ținute și implicit, cu mult amuzament.

Ți-a trecut vreodată prin cap să organizezi petrecerea nunții tale la piscină? Sau ca nunta voastră să aibă un dress code de plajă? Orice idee, cât de trăsnită sau originală, poate implica o petrecere de neuitat!

Fotografie realizată de Valentin Beraru

Muzica bună

Unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vorbim de succesul unei petreceri este reprezentat, în mod categoric, de muzică. Dacă faci un mic research printre apropiați, vei constata că mulți dintre cei care au participat în ultimii ani la nunți se plâng, în primul rând, de muzica pe care au ascultat-o. Este foarte important ca DJ-ul pe care îl alegeți sau trupa care va cânta la nunta voastră, să fie în temă cu gusturile voastre muzicale.

De regulă, este indicat ca playlistul pus la o petrecere de nuntă să treacă prin mai multe genuri muzicale, însă nu faceți compromisuri în cazul în care nu agreați muzica populară sau, din contră, alte genuri de melodii. Este esențial ca, întâi de toate, starea voastră de spirit să fie una foarte bună, iar ringul de dans să fie mai mereu plin.

Cum o petrecere bună vine la pachet și cu mult dans, este important ca DJ-ul care va pune muzică să fie unul cu experiență, deoarece va simți întotdeauna când este cazul să invite lumea la dans, cum să întrețină atmosfera și care sunt melodiile care prind publicului său. Prin urmare, alegeți-l în urma unor recomandări și aveți grijă să bifați cel puțin o întâlnire cu acesta până în ziua marelui eveniment, unde să stabiliți cu exactitate cerințele voastre, dar și sfera muzicală în care se va încadra.

SFAT: Evitați formațiile care cântă melodii clasice de nuntă și care refuză să iasă din tipare câtuși de puțin. Este esențial ca fiecare petrecere în parte să aibă un caracter diferit, iar invitații să fie plăcut surprinși cu muzică bună și nu neapărat de nișă.

Meniul îndrăzneț la o petrecere de nuntă

În ceea ce privește meniul unei petreceri de nuntă de succes, la acest capitol te poți juca puțin cu preparatele pe care invitații le vor savura.

Nu te feri să ieși din tiparele meniului clasic și nu uita să întrebi înainte de semnarea contractului cu restaurantul care sunt, cu exactitate, toate variantele de meniu ce poate fi servit la nunta voastră. Nu ezita, totodată, să întrebi dacă puteți include și ceva nou în meniu sau dacă puteți face un schimb între felurile de mâncare sau ordinea servirii acestora.

Candybar-ul și tortul fac parte, de asemenea, din meniul vostru de nuntă, iar dacă la felurile principale poate nu v-ați permis să vă jucați prea mult cu imaginația, deserturile pot fi cu adevărat surprinzătoare, cu puțină inspirație.

Un candybar cu tematică sau într-o anumită nuanță poate avea foarte mult succes, iar un tort mai puțin clasic, de asemenea.

Nu uita că, întâi de toate, calitatea este mai importantă decât cantitatea, așadar, este bine să apelezi la furnizori cu recomandări.

SFAT: O petrecere de nuntă reușită este acea petrecere în cadrul căreia în primul rând tu te vei simți bine. Nu face compromisuri și nu alege ceva ce nu ți se pare că te reprezintă, doar pentru că „se poartă” sau crezi că ar avea succes unei anumite categorii de vârstă a invitaților voștri. Mizează întotdeauna pe intuiție și pe sfaturile domnișoarelor de onoare sau a prietenilor apropiați, pentru că o petrecere reușită va fi aceea în care tot ceea ce ai ales te reprezintă.

Tu ce idei ai pentru o petrecere de nuntă de vis? Lasă-ne răspunsurile în comentarii.