Vei avea parte de o nuntă la malul mării sau urmează ca după biserică să mergeți la petrecere într-un local aflat la malul mării, iar tu nu ai găsit încă varianta potrivită pentru coafura ta?
Mireasa este în centrul atenției în ziua nunții sale și în mod evident își va dori să arate impecabil, începând cu rochia, accesoriile, machiajul și până la coafură. Fiind vorba despre o locație care poate exprimă mai multă libertate și apropiere de natură, pot apărea unele potențiale probleme precum vântul puternic sau soarele prea arzător și este indicat să acorzi mai multă atenție felului în care îți vei aranja părul.
În acest sens, ți-am pregătit mai jos o serie de propuneri în materie de coafuri, iar ție nu-ți rămâne decât să le studiezi și să decizi dacă vrei să mergi mai departe cu vreuna dintre aceste idei.
-
Coafuri pentru nuntă la malul mării. O coadă de cal poziționată jos, aproape de ceafă, realizată în stil minimalist
O propunere de coafură des întâlnită printre sugestiile stiliștilor pentru o nuntă la malul mării, mai ales că se poate realiza destul de ușor și este și confortabilă. Spre deosebire de cocurile stilizate sau împletiturile mai sofisticate, acest tip de coadă de cal are șanse mai multe să reziste la o petrecere la malul mării.
-
Un coc foarte simplu, cât mai puțin stilizat
Spre deosebire de cocurile elegante, aranjate cât mai aproape de perfecțiune, un coc lejer se potrivește perfect peisajului relaxant de la mare, iar în cazul în care vântul îți mai desprinde câte o șuviță din el, coafura ta va arăta, cel mai probabil, la fel de bine. O astfel de coafură se potrivește chiar și mai multor tipuri de ținute – începând cu o rochie elegantă, mulată pe corp (tip sirenă) și până la o rochie mai lejeră, eventual în stil boho-chic.
-
Coafuri pentru o nuntă la malul mării. Codițe împletite și legate sub formă de coroniță
O altă coafură potrivită pentru o nuntă la malul mării poate implica și codițele împletite sub formă de coroniță. Dacă lungimea părului și modelul rochiei îți permit acest stil, poate fi o alegere inspirată, însă cheia succesului este să apelezi la cineva specializat. Există stiliști care au cursuri de formare pentru împletituri, așadar dacă urmărești acest model de coafură, nu ar strica să te orientezi către cineva experimentat.
-
Coronița de flori
La fel de potrivită, mai ales că exprimă și mai mult romantism și apropiere de natură. Alege-ți florile în funcție de culorile decorului, dar și în funcție de nuanțele buchetului. Nu uita totuși că florile din care va fi confecționată coronița ta ar trebui să fie destul de rezistente atunci când sunt expuse la căldură, vânt și lipsa apei.
-
Coafuri pentru o nuntă la malul mării. Coafura cu bucle în valuri
Ce poate fi mai potrivit pentru un eveniment la malul mării decât un păr wavy lăsat să cadă natural? Dacă ținuta ta este una lejeră (și în general, o nuntă la malul mării sau o ceremonie pe plajă implică și o ținută mai lejeră), buclele în valuri pot fi alegerea potrivită. Părul lăsat desfăcut se află în trendurile lui 2022 în materie de coafuri pentru mirese, așa că tot ce-ți mai trebuie este o fixare mai puternică și ești gata să pornești către altar!
-
Coadă de cal ridicată
O altă variantă de coafură lejeră pentru o nuntă la malul mării, însă poate puțin mai greu de păstrat intactă până la finalul petrecerii. Și în acest caz, te sfătuim să apelezi la serviciile unei persoane cu recomandări, pentru că părul prins în coadă ridicată are nevoie de susținere și de un styling pe măsură pentru a arăta bine și pentru a nu se ”strica” în timpul petrecerii.
-
Bucle stilizate natural, accesorizate cu elemente marine
Cine a zis că trebuie să te limitezi la coronițe, voal și flori dacă vrei să-ți accesorizezi coafura? Mai ales dacă ai o nuntă la malul mării, poate nu ar strica să te interesezi și ce fel de accesorii cu motive marine ai putea folosi pentru a-ți decora podoaba capilară. Este posibil să găsești numeroase feluri de agrafe cu stele de mare, căluți de mare, scoici – poate chiar o cordeluță cu aceste motive, pe care o vei putea purta în cel mai potrivit moment!
-
Coafuri pentru o nuntă la malul mării. Codițe împletite sau răsucite în stil boho
Nici împletiturile nu trebuie să fie neapărat intacte sau făcute cu o precizie înaltă, dacă efectul dorit este unul de lejeritate. Pentru o ținută boho sau relaxantă, poți apela și la varianta codițelor răsucite pe lateral și prinse la spate pentru o nuntă la malul mării.
-
Coafură cu bucle tip sirenă
Vorbim în acest caz despre o coafură cu bucle lejere, cu suvițe stânga-dreapta prinse într-un nod simplu la spate, stilul mermaid. Este potrivită tot unui eveniment relaxant și nu este genul de coafură care să-ți ridice prea mari probleme în cazul în care te confrunți cu vânt puternic.
-
Coafuri pentru o nuntă la malul mării. Părul prins în coc și decorat cu coroniță și voal
Sigur că o nuntă la malul mării nu înseamnă neapărat că nu poți să te bucuri de o coafură mai elegantă, mai ales dacă ții foarte mult la acest aspect sau dacă rochia o impune.
Un coc elegant, accesorizat cu diademă și voal poate fi la fel de bine purtat la o ceremonie pe plajă, însă în acest caz trebuie pus foarte mult accent pe fixarea corespunzătoare a accesoriilor, mai ales dacă prognoza meteo anunță vânt.
Alte sfaturi și trucuri utile pentru coafura pentru o nuntă la malul mării
Indiferent că nunta ta va avea loc afară sau înăuntru, pe plajă sau într-un hambar, la restaurant sau poate chiar pe o barcă – unul dintre cele mai importante aspecte este să te simți bine în pielea ta, cu o coafură care ți se potrivește, care te reprezintă și care este făcută de cineva care se pricepe.
De aceea, sfatul nostru este să apelezi la serviciile unui profesionist, care să înțeleagă întregul context, să folosească produse de calitate (în special cele de fixare) și care să știe să îți ofere rezultatul pe care ți-l dorești.
Începând cu coada de cal clasică, ușor stilizată și până la părul coafat în stil wavy sau cu împletituri, cea mai potrivită coafură pentru va fi aceea care te face fericită.
Tu ce idei de coafuri ai pentru o nuntă la malul mării? Lasă-ne răspunsul în comentarii.