Dacă după o cerere romantică în căsătorie ați ales să vă uniți destinele, ar fi util să știți care sunt zilele în care nu se fac nunti in 2020.

S-ar putea să fie nevoie să stabiliți data cât mai curând, pentru a vă asigura rezervarea locației unde visați să se desfășoare petrecerea, dar și restul detaliilor pentru ziua voastră magică. Este important de știut că nunta poate fi organizată doar în anumite perioade ale anului, deoarece cununia religioasă nu este oficializată în timpul postului, în unele zile de sărbătoare sau zile libere legale.

Am notat toate informațiile despre perioadele în care nu se fac nunți în 2020, ca să știi dinainte ce planuri îți vei face.

Zile în care nu se fac nunti in 2020 – Conform calendarului creștin ortodox

În anul 2020 nu se fac nunți în toate zilele de post și în posturile de peste an, în miercurile și vinerile din timpul anului, în afara celor cu dezlegare, în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora, dar și în alte zile de sărbători religioase importante, după cum urmează:

    • 5 ianuarie – Ajunul Bobotezei (epifania);
    • 1-2 februarie – Marele Praznic împărătesc Întâmpinarea Domnului;
    • 23-29 februarie – Săptămâna lăsatului sec de carne;
    • 24 februarie – 26 aprilie – După Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Sfântului Apostol Toma;
    • Lăsatul Secului este o sărbătoare care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, înainte de începerea unuia dintre cele mai mari posturi ale Bisericii Ortodoxe;
    • 2 martie – 18 aprilie – Postul Sfintelor Paști;
    • 20 aprilie – 26 aprilie – Săptămâna Paștelui;
    • 27-28 mai – În ajunul și în ziua Înălțării Domnului;
    • 6-8 iunie – Sărbătoarea Rusaliilor;
    • 15-28 iunie – Postul Sfinților Petru și Pavel;
    • 31 iulie – 14 august – Postul Adormirii Maicii Domnului;
    • 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
    • 29 august – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
    • 13-14 septembrie – în ajunul și de Înălțarea Sfintei Cruci;
    • 14 noiembrie – 24 decembrie – Postul Nașterii Domnului, poate cel mai important post de peste an;
    • 25 decembrie – 6 ianuarie – în perioada de la Crăciun și până la Bobotează.

Zile în care nu se fac nunti in 2020 – de ce nu se fac nunți în timpul postului

De-a lungul fiecărui an bisericesc, există zile exacte în care preoții nu săvârșesc nunți. Conform acestora și a rânduielii bisericești, este interzisă oficierea cununiilor în zilele de post deoarece veselia și petrecerile de după slujba Tainei Nunții nu sunt în acord cu atmosfera de liniște, pocăință și înfrânare ce caracterizează perioada postului. Această perioadă de postire vizează atât postirea sufletească, cât și cea trupească. Pe lângă faptul că anumite băuturi și alimente sunt interzise, se ia în considerare și abstinența conjugală a soților.

Astfel, biserica nu permite înfăptuirea cununiilor religioase în perioada postului liturghic sau în zilele de praznice împărătești și în ajunul lor, tocmai pentru că bucuria acestui eveniment este umbrită de restricțiile acestora, nefiind în concordanță cu atmosfera duhovnicească.

Zile în care nu se fac nunți în 2020 – zile și sărbători legale

Pe lângă zilele de post și sărbătorile religioase, mai sunt și zile libere naționale în care nu se pot oficializa cununii. Ca să-ți fie mult mai ușor să alegi o dată pentru nunta ta din 2020, iată ce zile să eviți pentru cununia civilă și cea religioasă:

    • 1 și 2 ianuarie – Prima și a doua zi din Anul Nou;
    • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
    • 17 aprilie – Vinerea Mare;
    • 19 și 20 aprilie – Prima și a doua zi de Paște (ortodox);
    • 1 mai – Ziua internațională a muncii;
    • 1 iunie – Ziua Copilului;
    • 7 și 8 iunie – Zile în care sărbătorim Rusaliile;
    • 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
    • 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
    • 1 decembrie – Ziua Națională a României;
    • 25 și 26 decembrie – Prima și a doua zi de Crăciun.

Obiceiuri și tradiții la nuntă în România

Obiceiurile de nuntă s-au moștenit din generație în generație, unele aproape că au dispărut, iar altele „nu mai sunt la modă”. Obiceiurile și tradițiile sunt realizate în funcție de practicile tradiționale prezente în fiecare regiune a țării, iar acestea se diferențiază de la o zonă la alta.

Datorită numărului mare de obiceiuri, de cele mai multe ori, mirii aleg să respecte doar anumite tradiții înaintea și în timpul nunții, dar și după marele eveniment. Aceștia optează pentru obiceiurile pe care le consideră potrivite pentru evenimentul lor, care pot fi dinamice și hazlii, dar mai ales aducătoare de dragoste și noroc.

Cea mai populară tradiție la români este aruncarea cu boabe de grâu sau orez. După slujba religioasă, participanții la cununie aruncă peste miri, la ieșirea din biserică, cu grâu și orez. Unii dintre nuntași preferă chiar și bomboanele. Se spune că acest obicei este aducător de noroc și belșug în noua viață a tinerilor miri. În unele țări, boabele sunt înlocuite cu confetti.

Un obicei des întâlnit la români este pețitul. Înainte de cererea în căsătorie a miresei, viitorul mire va merge la părinții iubitei pentru a le cere, în mod oficial, mâna femei ce îi va deveni soție. Acest obicei se întâlnește mai rar, mai mult în zona satelor, dar chiar și la unii bărbați mai romantici. După ce primește binecuvântarea părinților, viitorul mire va dărui iubitei sale inelul de logodnă. În prezent, pețitul se săvârșește mai mult simbolic.

Superstiție din popor: Zilele în care nu se fac nunți sunt legate de perioade importante din anul bisericesc și fac referire la zilele de post și la marile praznice împărătești de peste an. Însă, există o vorbă din popor, o superstiție conform căreia, cei care se căsătoresc în luna mai nu vor avea parte de o căsnicie de durată și fericită, aceasta destrămându-se foarte repede.

***

Ziua nunții este una dintre cele mai frumoase zile din viața ta, de aceea fixarea datei este foarte importantă. De ea depind toate detaliile ce vor urma, așa că nu te descuraja dacă întâmpini dificultăți în organizarea ei, suntem siguri că toate se vor rezolva într-un final. Până la urmă, dragostea dintre voi este ceea ce contează cu adevărat.