Ziua cea mare se apropie cu pași repezi, iar tu te pregătești intens pentru a arăta cât mai bine în rolul de mireasă? Știm că ai auzit deja tot felul de sfaturi pentru mirese. Este de la sine înțeles că mireasa este subiectul central în cadrul unei ceremonii de nuntă, însă din dorința de a surprinde plăcut, uneori poți cădea în capcanele procedurilor de înfrumusețare.
Nu puține sunt cazurile în care alegerea unor tratamente greșite sau anumite schimbări ale aspectului prea radicale au pus miresele pe jar înainte de ziua nunții și tocmai pentru că este necesar să te informezi din timp ce proceduri îți pot ridica dificultăți, am alcătuit un top al celor mai frecvente greșeli de evitat cu o lună înainte de nuntă.
De la cure de slăbire prea drastice și până la tratamente invazive, iată mai jos care sunt aspectele pe care trebuie să le ai în vedere atunci când te pregătești să fii mireasă.
Sfaturi pentru mirese: nu face schimbări majore de look
Chiar dacă îți dorești să radiezi în rochia de mireasă, iar gândul că o nouă culoare de păr te va avantaja în mod categoric, specialiștii în înfrumusețare sfătuiesc viitoarele mirese să nu apeleze înaintea nunții la schimbări drastice. Dacă nu ai fost niciodată blondă și crezi că acum este momentul, poate ar fi mai bine să te consulți cu stilistul sau să folosești un program de editare foto în care poți „proba” respectiva culoare de păr pe una dintre fotografiile cu tine. De mult ori, decolorarea nuanței de păr într-o manieră radicală poate presupune inclusiv subțierea firelor sau degradarea acestora.
Totodată, o tunsoare pe care nu ai mai avut-o îți poate ridica mari probleme, existând cazuri în care viitoarele mirese au avut chiar un șoc de moment atunci când au realizat că au tăiat prea mult din păr sau că forma aleasă nu le-a oferit posibilitatea de a mai „repara” ceva. Deci nu mai citi toate aceste sfaturi pentru mirese care te îndeamnă să faci asta.
Schimbarea radicală a formei sprâncenelor intră, de asemenea, tot în această categorie, întrucât sprâncenele joacă un rol destul de important în conturarea fizionomiei tale, așadar nu te aventura să alegi o formă pe care nu ai mai avut-o până în prezent, mai ales că acestea nu au timp suficient într-o lună sau mai puțin să crească la loc.
Schimbarea formei buzelor sau tatuajele de dimensiuni mari pot ridica, în aceeași măsură, probleme sau neplăceri, dacă sunt făcute aproape de data nunții.
Procedurile de înfrumusețare invazive sau alte intervenții estetice
Este de la sine înțeles că orice intervenție chirurgicală în scopuri de modelare sau înfrumusețare nu ar trebui să aibă loc nici măcar cu 3-5 luni înaintea nunții, întrucât recuperarea poate fi una dificilă și de durată. Așadar nu se pune problema de implanturi mamare, liposucții, rinoplastii sau orice alte intervenții foarte invazive.
Nici intervențiile mai ușoare nu sunt de recomandat cu cel puțin o lună înaintea marelui tău eveniment. Spre exemplu, procedurile de mărire a buzelor, injectarea cu diferite substanțe, peeling-ul chimic sau alte tratamente de natură invazivă sau minim-invazivă necesită precauție și indicații precise de la medicul la care apelezi.
Sfaturi pentru mirese: renunță la curele de slăbire drastice
Aproape orice mireasă își dorește ca la nunta sa să fie în cea mai bună formă fizică, iar acest lucru implică, în dese cazuri, și o luptă mai mult sau mai puțin complicată cu kilogramele în plus. Oricât de mult ți-ai dori să slăbești, în special dacă vorbim de un număr mare de kilograme, dietele drastice pot avea efecte extrem de nocive asupra sănătății, mai ales dacă sunt ținute vreme îndelungată. Deci nu mai asculta toate sfaturi pentru mirese care îți spun să faci așa ceva.
Un plan alimentar echilibrat, eventual alcătuit de către un nutriționist, combinat cu multă mișcare, te pot ajuta să arăți minunat în ziua cea mare, însă este important să ai mare grijă la alimentația ta mai ales în perioada de dinaintea nunții. Cine și-ar dori oare să leșine la propria nuntă?
De asemenea, nu sunt indicate eforturile intense sau exerciții pe care nu le-ai mai făcut până acum pentru că există riscul unor întinderi sau accidentări în cazurile lipsite de experiență.
Nopți pierdute sau consum excesiv de alcool
Se spune că orice noapte pierdută își pune amprenta, într-un mod mai evident sau nu, asupra tenului tău, așadar ține cont ca măcar cu o lună înaintea nunții să te odihnești minimum 8 ore pe seară. Nici somnul de frumusețe de la prânz nu ar strica, asta în cazul în care timpul îți permite acest mic răsfăț.
Dacă obișnuiești să te distrezi și să petreci în serile de weekend, este bine de știut că perioada de dinaintea nunții ar trebui să fie despre relaxare. Petrecerea burlăcițelor sau alte evenimente adiacente ar trebui organizate cu ceva timp înaintea nunții, tocmai pentru ca mirii să fie în formă maximă la petrecere.
Ține cont și de faptul că alcoolul consumat în cantități peste limită poate pune probleme de sănătate, dar și că fumatul, oboseala și stresul de la birou își pot pune amprente asupra tenului tău.
Alte proceduri de evitat cu o zi înaintea nunții – sfaturi pentru mirese
Și pentru că vorbim de una dintre cele mai emoționante zile din viața ta, pentru unele mirese, ziua de dinaintea nunții vine la pachet cu foarte mult stres, emoții, dar și unele greșeli care se pot strecura în materie de frumusețe.
Nu te epila cu ceară sau alte metode asemănătoare fix înainte de nuntă, ci alege să faci acest lucru măcar cu 1-2 zile înaintea evenimentului. De multe ori, pielea are tendința să se înroșească, lucru accentuat de temperaturile calde de afară în cazul în care faceți nunta vara, așadar, ia-ți în calcul ca programările să fie făcute din timp și în ziua care trebuie.
Nu lua suplimente/medicamente pe care nu le-ai mai folosit până acum, dacă acestea nu ți-au fost recomandate de medicul specialist, întrucât te poți trezi cu diferite reacții care să-ți creeze neplăceri.
Atenție și la nutriție, pentru că o intoxicație alimentară este unul dintre cele mai neplăcute lucruri care ți s-ar putea întâmpla în ziua cea mare, așadar evită sub orice formă fructe/legume nespălate corespunzător, carne crudă sau nepreparată termic cum trebuie și alimente la care știi că ești alergică.
Tu ce sfaturi pentru mirese alegi să urmezi înainte de ziua cea mare? Scrie-ne în comentarii, mai jos.