Un pas important în planificarea unei nunți este reprezentat de alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor, câtă vreme cei doi viitori miri își doresc un eveniment în acest format clasic. Vorbim așadar despre persoane dragi, apropiate, care urmează să fie alături de miri în ziua cea mare, dar și în cazul unor eventuale pregătiri pentru nuntă.
Din aceste considerente și pentru a face unele dintre cele mai bune alegeri, următoarele reguli pot fi folositoare:
Reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor. Frații și verișorii, primii de luat în calcul
Unul dintre primele criterii în alegerea acestor persoane care vor fi alături de miri într-una dintre cele mai importante zile din viața lor este bazat pe gradul de rudenie, dar și pe relația personală dezvoltată de-a lungul vieții.
Dacă mirele și mireasa au frați și surori sau chiar verișori cu care îi leagă amintiri prețioase, aceștia ar putea prelua rolul de cavaleri și domnișoare de onoare la nuntă.
Bineînțeles, în contextul în care există disponibilitate din partea acestora, frații/surorile și verișorii/verișoarele ar trebui să fie cele mai potrivite persoane pentru acest rol, deoarece îi cunosc pe miri cel mai bine, știu eventualele tradiții din familie, stilul, preferințele, și își vor exercita rolul cu dăruință. De trecut pe lista de reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor.
Prietenii apropiați pe care vă puteți baza
Următoarele persoane de luat în considerare în privința acestui rol din cadrul nunții sunt prietenii foarte apropiați. Acele persoane care, deși nu sunt rude, au fost prezente în viața celor doi miri în momente bune, mai puțin bune, poate încă din copilărie sau din adolescență, și alături de care mirele/mireasa au împărtășit momente memorabile.
Fiind vorba despre o alegere de suflet, despre o onoare, este de la sine înțeles că persoanele selectate trebuie să cunoască mirele/mireasă și să poată prelua cu sufletul deschis o serie de responsabilități ceva mai importante în privința organizării acestui mare eveniment.
Reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor. Alegerile necondiționate de obligații
Alegerea domnișoarelor și a cavalerilor de onoare nu trebuie să fie făcută în funcție de presiunile din partea familiei, din partea prietenilor sau în funcție de alte influențe sau obligații. Mirii trebuie să-și urmeze instinctele și dorințele personale atunci când își selectează „echipa” de onoare, să se simtă confortabili și susținuți de către acei oameni apropiați din viața lor.
Astfel că este important ca mirii să pună în prim plan faptul că ziua nunții este despre celebrarea iubirii lor și despre crearea unor amintiri prețioase, iar alegerea domnișoarelor și cavalerilor de onoare trebuie să reflecte exact acest spirit. De trecut pe lista de reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor.
Disponibilitatea persoanelor cărora urmează să le fie atribuit acest rol
Organizarea unei nunți implică multe evenimente conexe precum petrecerea burlacilor/a burlăcițelor, probe de rochii, degustări, repetiții, ședințe foto, iar domnișoarele de onoare și cavalerii de onoare au un rol important în toate aceste activități, ceea ce înseamnă că trebuie să fie dispuși să aloce timp și energie.
Așadar, chiar dacă o persoană apropiată are toate calitățile necesare pentru a prelua acest rol, mirii trebuie să se asigure că persoanele alese au timpul și disponibilitatea necesară pentru a se implica.
Reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor. Personalitatea și caracterul celor aleși
Sigur că, într-o notă ideală, persoanele alese să preia aceste roluri trebuie să aibă și câteva calități. Temperamentul echilibrat, atitudinea optimistă și calmă, organizarea bună, punctualitatea – toate aceste atribute pot reprezenta un sprijin valoros în momentele stresante ale planificării unui astfel de eveniment.
Dacă există un prieten apropiat care se pricepe de minune la organizare, dacă există un frate sau o soră care știe să gestioneze foarte bine momentele stresante – în aceste cazuri, viitorii miri pot avea deja un as în mânecă 🙂 De trecut pe lista de reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor.
Numărul potrivit al domnișoarelor de onoare și al cavalerilor
În generale, nu există un număr ideal în ceea ce privește domnișoarele și cavalerii de onoare. Se obișnuiește ca numărul acestora să fie însă unul echilibrat, pentru a oferi o simetrie vizuală în cadrul evenimentului.
Dacă nunta este organizată într-un format restrâns, 2-3 domnișoare de onoare și același număr de cavaleri pot fi de ajuns. În cazul unei nunți mai mari, evident, numărul membrilor din echipa de onoare poate fi mai ridicat.
O echipă prea mare poate duce la o serie de dificultăți în procesul de organizare, iar mirii trebuie să țină cont de mai multe aspecte atunci când fac aceste alegeri, întrucât logistica, bugetul disponibil și alți factori pot suferi modificări importante.
Reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor. O comunicare clară și deschisă cu viitoarele domnișoare de onoare și cu viitorii cavaleri
Reușita evenimentului și a tuturor celorlalte activități adiacente care-i implică pe membrii echipei de onoare are la bază o comunicare foarte bună. Este important ca mirii să discute de la început care sunt preferințele, așteptările, dorințele în raport cu întregul proces de organizare.
Tot mirii sunt cei care ar trebui să se asigure că persoanele alese sunt confortabile cu responsabilitățile implicate.
La acest capitol intră și discuția despre aspectele financiare, care trebuie abordate, astfel încât rolul în sine să nu reprezinte un efort mult prea mare pentru cei implicați.
Toate aceste detalii vor asigura o echipă de onoare armonioasă și desfășurarea ca la carte a unui eveniment memorabil. De trecut pe lista de reguli pentru alegerea domnișoarelor de onoare și a cavalerilor.