Evenimentul se apropie cu pași repezi iar tu încă nu ai un plan de exerciții înainte de nuntă și mai ai de lucrat la capitolul silueta mult visată sau vrei să-ți așterni un plan simplu de acțiune pentru a fi într-o formă fizică de invidiat în ziua cea mare? Cu puțină disciplină, organizare și un plan alimentar susținut de exerciții eficiente, nimic nu este imposibil.

Cu toate acestea, target-urile nerealiste sunt de evitat în perioada de dinaintea nunții, pentru că acestea te pot duce pe o cale greșită, în urma căreia sănătatea ta poate fi afectată. Îți prezentăm în continuare principalii pași în alcătuirea unui plan de exerciții înainte de nuntă, durata ideală, ce nu trebuie să excluzi din alimentația ta în tot acest timp și care sunt tipurile de exerciții pe care ai putea să le incluzi în programul tău.

Iată tot ce trebuie să știi despre cum să te menții în formă înainte de nuntă și cum să-ți atingi obiectivele:

Plan de exerciții înainte de nuntă. Cu cât timp înainte ar trebui să te apuci de mișcare și de un regim echilibrat

Este important de menționat întâi de toate că planurile de dietă drastică și exercițiile fizice cu un nivel de intensitate foarte ridicat nu sunt recomandate indiferent de perioada pe care dorești să întinzi planul tău, pentru că, asemănător oricărui exces alimentar, și această extremă îți poate cauza probleme serioase de sănătate.

Dacă obiectivul tău este să dai jos câteva zeci de kilograme, cel mai bine este să te apuci de această provocare cu cât mai mult timp înaintea evenimentului, deoarece medicii recomandă slăbirea treptată și într-un ritm mai lent, cu un plan de exerciții înainte de nuntă.

Dacă obiectivul tău este să dai jos doar câteva kilograme (un maximum de 10 kilograme), te poți apuca de alcătuirea unui plan alimentar și de exerciții fizice cu șase luni înaintea nunții.

Un plan coerent de exerciții poate fi cheia succesului și pentru viitoarele mirese care doresc doar să-și tonifieze corpul și să-și definească musculatura, pierderea kilogramelor nefiind neapărat un obiectiv. Și în acest caz, este bine să iei în calcul o perioadă de minimum 4-6 luni pentru a acționa.

Setează-ți niște obiective realiste

Achiziționarea unei rochii de mireasă cu multe numere mai mică, prin intermediul căreia să te forțezi să slăbești un număr record de kilograme sau alte acțiuni asemănătoare, menite să te motiveze într-o manieră stresantă, sunt de evitat în totalitate mai ales înaintea unui astfel de eveniment, care trebuie să semnifice înainte de toate una dintre cele mai importante zile din viața ta.

Data nunții nu trebuie percepută ca un deadline, ca o dată limită până la care tu trebuie să arăți într-un anumit fel, ci trebuie văzută ca fiind ziua în care te vei simți cel mai bine și te vei bucura alături de toți cei dragi, prin urmare, nu-ți seta obiective drastice sau care pot fi îndeplinite cu eforturi supraomenești.

Conform studiilor de specialitate, este recomandat să slăbești între 400 – 800 de grame pe săptămână, ceea ce înseamnă între 1,8 – 3,4 kilograme pe lună, cun ajutorul unui plan de exerciții înainte de nuntă, așadar evită din start dietele care promit topirea unui număr mare de kilogram într-un timp scurt, pentru că te poți alege cu probleme de sănătate, probleme cardiologice, efectul yo-yo și pierderea elasticității pielii.

Plan de exerciții înainte de nuntă. Ce presupune o dietă sănătoasă 

O dietă echilibrată este în strânsă legătură cu o hidratare corespunzătoare, așadar nu uita că este necesar să bei apă suficientă (minimum 2 litri pe zi).

În plus, din alimentația ta nu trebuie să lipsească toate grupele de alimente, care trebuie să acopere necesarul zilnic minim de calorii. Te poți consulta cu un nutriționist sau cu antrenorul tău (în cazul în care optezi pentru un plan de exerciții înainte de nuntă asistat de o persoană specializată) cu privire la numărul de calorii pe care trebuie să le consumi zilnic, mai ales dacă alegi să faci mișcare frecvent.

Consumul de alimente proaspete, de fructe și legume din belșug, de fibre, de alimente gătite cât mai sănătos și care provin din toate grupele alimentare trebuie să se regăsească în planul tău.

Renunță la sucurile acidulate, la zahăr, la produsele de panificație (optează pentru pâine integrală, cereale fără adaos de zahăr și ciocolată), produsele de tip fast-food și alimentele prăjite, iar planul tău va decurge ca la carte!

Cum ar trebui să începi perioada de exerciții fizice

În privința persoanelor care s-au obișnuit cu un stil de viață sedentar, specialiștii sunt de părere că un plan de exerciții înainte de nuntă trebuie să pornească gradual, nicidecum în forță.

Așadar, nu te forța să execuți din primele zile provocări fizice pe care nu le-ai mai făcut până acum, pentru că te poți alege cu întinderi musculare, febră musculară de o mare intensitate, sau alte neplăceri. Pornește efectuând serii ușoare, cu maximum două-trei repetări/serie și crește numărul acestora pe parcursul zilelor care urmează.

La fel, în cazul celor care doresc să practice alergatul, este indicat să se înceapă cu distanțe mai scurte și cu un ritm de alergare mai lent, urmând ca pe parcurs acestea să crească în durată și intensitate. Vei remarca totodată că și rezistența ta va crește gradual.

Plan de exerciții înainte de nuntă. Tipuri de exerciții fizice pentru a fi în formă în ziua nunții 

Printre tipurile de exerciții recomandate de experții în fitness pentru viitoarele mirese se numără clasele de aerobic precum pilates, yoga, cardio-tone, chiar și spinning de un nivel mediu.

Este important să pui accent și pe încălzirea corespunzătoare și să încerci tipuri de antrenamente care solicită mai multe grupe de mușchi simultan.

Nici exercițiile pentru tonifierea brațelor și a spatelui nu sunt de neglijat, mai ales în cazul unei mirese cu o rochie sofisticată, cu aceste zone la vedere.

Dacă nu ești o mare iubitoare a sălilor de fitness sau a programelor de tip aerobic, poți încerca să faci mișcare participând la cursuri de dans, la ore de tip zumba sau te poți înscrie la aqua gym, în cazul în care te numeri printre cele care îndrăgesc înotul.

Tu ți-ai făcut deja un plan de exerciții înainte de nuntă? Ce ai inclus în el? Lasă-ne răspunsul în comentarii.