Tu și partenerul ați luat decizia sa faceti nuntă fără copii, însă nu te pricepi prea bine să formulezi acest lucru atunci când vine vorba despre redactarea textului pentru invitații? 

Știm că pare destul de incomod să impui oaspeților o astfel de regulă, însă atunci când vine vorba despre evenimentul tău, ideal este să-l organizezi totuși după bunul plac și după propriile dorințe. 

Ți-am pregătit în cele ce urmează o serie de idei despre cum ți-ai putea anunța într-un mod politicos invitații că petrecerea de nuntă la care urmează să participe este adults-only:

Sfaturi pentru o mai bună abordare a situației de nuntă fără copii

Cel mai probabil există printre prietenii și rudele voastre o serie de familii care au copii, motiv pentru care invitația la nuntă, redactată într-o manieră greșită, ar putea pica destul de „strâmb”, în mod special pentru acele persoane care-și doresc din suflet să ajungă la nuntă, dar care nu au cu cine să-și lase copiii. 

De aceea, cel mai bine este, întâi de toate, ca invitațiile să fie trimise din timp. În acest mod, oamenii cu copii vor avea timp suficient pentru a găsi o persoană potrivită care să-i supravegheze pe cei mici pe dur ata desfășurării evenimentului tău. 

Dacă nu vrei să specifici pe invitație că evenimentul este destinat doar adulților, poți trece o construcție asemănătoare: „am rezervat pentru dvs. un număr de x locuri la restaurantul x în dată de x ora x.” Vei putea comunica ulterior, într-o conversație telefonică sau chiar face-to-face, faptul că evenimentul nu este potrivit celor mici. 

Asumă-ți că este de bun augur să dai un telefon acelor oaspeți care au copii, pentru a le explica într-un mod cât se poate de politicos această particularitate a evenimentului tău și evită să oferi explicații care includ motive personale: nu-mi plac copii, nu vreau gălăgie la nuntă, etc. Sunt nepoliticoase și nu mulți părinți vor rezona cu ele. De pus pe lista pentru cum sa faceti nuntă fără copii.

Lucruri la care ar trebui să te aștepți atunci când organizezi o nuntă fără copii 

Trebuie să înțelegi că o nuntă fără micuți poate veni la pachet și cu o serie de reacții mai puțin plăcute din partea celor pe care-i vrei alături. Unii părinți pot considera solicitarea ta ca fiind o insultă, în timp ce alții vor putea refuza să mai participe la eveniment. 

Există persoane care-ți vor spune în mod direct că nu au cu cine să-i lase pe cei mici (lucru pe care ar trebui să ți-l asumi și să nu-l privești ca pe un gest ofensator), în timp ce alții vor judeca această cerere specială și o vor considera inadecvată. 

Dacă evenimentul tău va fi unul de amploare (cu foarte mulți invitați), s-ar putea să te loveșți și de astfel de situații, care sunt ceva mai rar întâlnite în cazul nunților în format restrâns (unde vin doar membri ai familiei, prieteni apropiați – care în general înțeleg și nu se supără).

Oricare ar fi deznodământul, încearcă să nu te superi și, în același timp, să nu provoci supărare. Explicată într-o manieră rezonabilă, dorința ta va putea fi înțeleasă. De pus pe lista pentru cum sa faceti nuntă fără copii.

Câteva idei de fraze care ar putea fi trecute pe invitația de nuntă

În general, este de preferat să eviți sintagmele reci sau sarcarstice atunci când vine vorba despre organizarea unei nunți cu oaspeți doar adulți. Încearcă să nu folosești sintagme precum „eveniment destinat exclusiv adulților”, „adults only”, „nuntă fără copii”, etc. Ideea unui astfel de eveniment trebuie exprimată cu o ușoară blândețe, însă într-un stil relativ ferm, pentru a nu lăsa loc de ocolișuri, interpretări sau excepții de la regulă.  

  • „Chiar dacă îndrăgim copiii, acest eveniment este dedicat exclusiv persoanelor adulte”
  • „Copiii sunt minunați, însă nunta noastră și spațiul în care va avea loc sunt dedicate exclusiv adulților” 
  • „Cu respect și considerație, vă anunțăm că acest eveniment este dedicat exclusiv persoanelor de peste 18 ani”
  • „Copiii sunt bineveniți să participe la ceremonia religioasă, însă vă anunțăm cu respect că petrecerea de nuntă este dedicată exclusiv adulților” 
  • „Va invităm să va distrați alături de noi pe parcursul întregii nopți, cu muzică, dans, voie bună, în lipsa celor mici, deoarece petrecerea de nuntă este dedicată exclusiv adulților” 
  • „Deși ne-am fi dorit să invităm de la mic, la mare, toate persoanele noastre dragi, acest eveniment este dedicat adulților, cu atât mai mult cu cât spațiul în care va avea loc petrecerea nu este potrivit/sigur pentru copii”

Mai jos ți-am pregătit și o listă cu argumente pro și contra pentru o nuntă adults-only, pe care poți s-o ai în vedere înainte de a decide structura și profilul evenimentului tău. De pus pe lista pentru cum sa faceti nuntă fără copii.

Argumente pro nuntă fără copii

  • Părinții de copii vor fi mai relaxați atunci când participă la petrecerea ta și vor putea sta până la ore mai târzii. 
  • Evenimentul nu va mai fi întrerupt de diferite evenimente neprevăzute cauzate de cei mici (plânsete, eventuale căzături, accidentări etc.). 
  • Unele locații de nuntă pur și simplu nu sunt potrivite pentru copii, din punct de vedere al siguranței. Dacă în apropiere există trepte multe, pontoane, pietre, stânci, instalații electrice la îndemână celor mici, este posibil ca locația în sine să nu fie „child friendly”.
  • Așezarea la mese va fi mai simplă și nu vei mai fi nevoită să soliciți pregătirea unor meniuri speciale pentru cei mici. 
  • Ca principală protagonistă a evenimentului, vei fi ușor mai relaxată în ziua cea mare, știind că nu există șansa ca un micuț să se accidenteze sau ca un părinte să fie nevoit să plece mai devreme acasă.  De pus pe lista pentru cum sa faceti nuntă fără copii.

Argumente contra nuntă adults-only

  • Nu toată lumea se va simți binevenită, atâta vreme cât există persoane care trebuie să-și lase copiii acasă pentru a putea participa la evenimentul tău.
  • Copiii pot anima o petrecere de nuntă și în moduri foarte plăcute. Știm cu toții cât de multe momente frumoase, emoționante pot fi surprinse atunci când micuții participă în cadrul unui astfel de eveniment. Clipele vor fi unice, iar fotografiile de nuntă superbe. 
  • Dacă nu știi pentru moment cum să procedezi, iar principala ta grijă este cea a siguranței celor mici, poți angaja un animator sau 1-2 persoane care să se ocupe pe parcursul întregului eveniment de distracția celor mici.

Foto de coperta by Silhouettes Photography