Asociat în prezent cu o veritabilă declarație de dragoste și de angajament, inelul de logodnă are o istorie destul de încărcată, fiind perceput încă din vremurile antice drept un simbol al veșniciei, al puterii și chiar al statutului social. Acestea sunt cele mai populare tipuri de inele.
De-a lungul secolelor, această bijuterie a evoluat din punct de vedere al semnificației și al designului, iar în cele ce urmează îți prezentăm câteva dintre cele mai importante perioade din parcursul inelului de logodnă, alături de cele mai cunoscute modele purtate în prezent.
Cele mai populare tipuri de inele. Inelul de logodnă în Egiptul Antic, în Roma Antică și în Evul Mediu
Se presupune că inelul de logodnă își are originile în Egiptul Antic, atunci când era asociat cu un simbol al eternității și al unității. La început, egiptenii realizau inelele de logodnă din piele, plante împletite și chiar oase și, în plus, credeau că degetul inelar avea o venă care duce direct la inima („vena amoris”). Chiar dacă această teorie a fost desființată de știință, obiceiul de a purta inelul de logodnă pe acest deget s-a păstrat.
În Roma Antică, femeile purtau inele realizate din fildeș, din os, cupru și fier, însă semnificația era aceea de obediență față de bărbat, de contract de afaceri, de permanență a căsniciei. Ulterior, inelele de logodnă au fost confecționate din metale prețioase precum aur și argint, simbolizând astfel și statutul social al cuplului.
În istoria inelului de logodnă se remarcă un alt moment important, în perioada Evului Mediu, când arhiducele Maximilian de Austria oferă, în 1477, o astfel de bijuterie Mariei de Burgundia.
Acesta este, de altfel, și primul inel de logodnă cu diamante documentat în istorie.
Inelul de logodnă în perioada victoriană și în istoria recentă
Între anii 1837-1901 (în perioada victoriană), inelele de logodnă cunosc variante mult mai elaborate. Bijuteriile încep să fie decorate cu diferite alte pietre prețioase. Alături de diamante, sunt folosite safire, rubine, integrate în elemente florale, cu motive romantice.
În istoria recentă a inelelor de logodnă se remarcă drept moment crucial campania firmei britanice De Beers, care lansează o campanie publicitară denumită „A Diamond is Forever”. Astfel, diamantele montate pe acest tip de bijuterie vor fi asociate cu ideea de dragoste eternă.
Deși inelul de logodnă era perceput mai degrabă drept un simbol al aristocrației, odată cu această campanie o astfel de bijuterie devine accesibilă și claselor de mijloc.
În ultimii ani, se observă o serie de schimbări notabile în preferințele oamenilor pentru inelele de logodnă. Apar din ce în ce mai multe modele cu pietre prețioase colorate, inele realizate din materiale unice, diamante ovale.
Totodată, există și o creștere importantă în sectorul diamantelor realizate în laborator, pentru cei care preferă să aleagă o variantă mai prietenoasă cu mediul și totodată mai accesibilă. De pus pe lista de tipuri de inele.
Deși se află într-o continuă evoluție, inelul de logodnă este și va fi în continuare asociat cu un simbol al iubirii veșnice, al angajamentului unui cuplu de a păși într-o etapă mai serioasă a relației.
Cele mai populare tipuri de inele de logodnă în prezent
În zilele noastre, pe piață există o varietate de tipuri și stiluri de inele de logodnă. Deși în ultima vreme reapar din ce în ce mai multe modele personalizate sau realizate din materiale mai puțin comune (precum inelele din lemn sau carbon), dacă ne raportăm la stilurile cele mai cunoscute, putem distinge câteva dintre cele mai populare tipuri de inele de logodnă:
Inelul solitaire este, de departe, inelul clasic și cel mai răspândit dintre toate. Acest model presupune un singur diamant, montat pe o bandă simplă de metal prețios (în general din aur sau din platină). Este deosebit de apreciat pentru simplitatea sa și pentru faptul că permite diamantului să preia rolul de punct central al bijuteriei. De pus pe lista de tipuri de inele.
Și în prezent, inelul de logodnă de tip solitaire rămâne cel mai dorit.
Inelul halo ocupă poziția a doua în topul preferințelor celor care cumpără inele de logodnă. Este caracterizat de o piatră centrală (de regulă, diamant), înconjurată de un cerc de diamante mai mici, care oferă iluzia optică de piatră centrală mai mare.
În tendințe și de-a lungul vremurilor s-a remarcat și inelul de logodnă de tip trinity, care include în montura sa trei pietre. În general, piatra centrală este mai mare, iar semnificația celor trei pietre este legată de trecut, prezent și viitor.
Inelele de logodnă vintage, inspirate din diferite perioade istorice, se află, de asemenea, printre cele mai populare tipuri de inele de logodnă. Acestea se remarcă prin diferite detalii unice, prin gravuri florale, prin utilizarea diferitelor forme geometrice sau utilizarea pietrelor prețioase colorate. Sunt potrivite în general acelor persoane mai boeme, cu o înclinație către istorie.
Nu uităm nici de inelul de logodnă cu safir, purtat de către Prințesa Diana și oferit ulterior lui Kate Middleton. Culoarea oferă un aspect regal bijuteriei, iar din momentul în care Kate Middleton s-a afișat în public purtând acest inel, modelul a recăpătat o popularitate ieșită din comun. De pus pe lista de tipuri de inele.
Inelele de logodnă personalizate câștigă, de asemenea, din ce în ce mai mult teren. Multe cupluri aleg să opteze pentru gravuri speciale, pentru combinații neobișnuite de metale, oferind bijuteriei un aspect cu adevărat unic.
Cele mai populare tipuri de inele. Forma diamantului de pe inelul de logodnă
În ceea ce privește forma diamantului montat pe un inel de logodnă, cea mai populară rămâne cea rotundă (cunoscută și cu denumirea de „brilliant cut”). Este urmată de forma princess, care oferă inelului un aspect regal și mai apoi de forma cushion (tip pernă), care conferă o formă clasică bijuteriei.
Printre cele mai răspândite forme de diamant folosite pentru crearea acestor bijuterii se mai numără și forma emerald, forma radiant, forma ovală, forma de pară (sau de lacrimă), forma baghetă (stil Art Deco), cea Marquise (având-o drept sursă de inspirație pe Marchiza de Pompadour), dar și cea triunghiulară. De pus pe lista de tipuri de inele.