Nu e lucru ușor să găsești rochia de mireasă ideală, mai ales dacă vorbim despre un timp destul de scurt în care trebuie să te încadrezi. Mai mult, în cazul în care nu ai deja o idee despre ce fel de model de rochie ai vrea să îmbraci într-una dintre cele mai importante zile din viața ta, procesul ar putea deveni și mai dificil. 

Sigur, întreaga „vânătoare” de rochii se poate transforma într-o experiență plăcută dacă ai alături persoanele dragi, puțină inspirație, timp de petrecut în ateliere și ai idee cum să soliciți toate detaliile de care ai nevoie. 

Iată, așadar, care sunt întrebările pe care trebuie să le pui atelierului de la care îți cumperi rochia de mireasă:

Câte probe voi face până la finalizarea rochiei? 

În cazul în care ai ales să nu cumperi o rochie de mireasă de-a gata, ci să-ți faci una de la zero, fie că este un model dintr-un catalog, fie că este vorba de un model croit special pentru tine, e foarte important să stabilești din start care vor fi perioadele de probă și câte sunt la număr. 

Asigură-te că aceste probe se încadrează în timpul rămas până la nuntă. 

Rochia de mireasă. Ce model credeți că mi s-ar potrivi cel mai bine? 

Cu siguranță ai o serie de idei în ceea ce privește rochiile de mireasă pe care urmează să le probezi, însă pentru că vorbim de personal calificat, care are ochiul format și experiență în domeniu, nu strică să ceri o părere atunci când faci prima vizită într-un astfel de atelier. 

Fii deschisă să probezi și modelele sugerate de consultant, pentru că este posibil să te direcționeze către niște rochii potrivite siluetei tale și temei tale de nuntă. 

Cât de mult îmi permite această rochie să slăbesc sau să mă îngraș? 

Dacă ai optat pentru o rochie de-a gata și care nu permite foarte multe ajustări (are un corset tare, etc), este indicat să întrebi consultantul și care este greutatea limită la care poți ajunge pentru a purta acea rochie. Sunt mirese care își doresc să slăbească un număr de kilograme destul de mare până la data nunții, la fel cum sunt și mirese care își cumpără rochii de mireasă cu 1-2-3 numere mai mici, având certitudinea că vor încăpea în ele în ziua nunții. 

Noi te sfătuim să nu faci acest lucru, pentru că-ți vei da un deadline foarte stresant, iar dacă se întâmplă să nu reziști regimului sau stilului de viața pe care ți-l vei impune (lucru care de altfel poate fi și periculos pentru sănătatea ta), pot apărea frustrările sau poți fi nevoită să cauți o altă rochie în ultimul moment. 

Cum poate fi accesorizată rochia de mireasă?

Dacă tot te vei afla la un atelier cu rochii de mireasă, poți cere opinia consultantului și în ceea ce privește accesorizarea rochiei pe care urmează să o cumperi. Pentru că se poate întâmpla să nu suporți tocurile înalte, iar modelul respectiv de rochie să impună acest lucru sau se poate întâmpla să-ți dorești să porți în ziua nunții colierul primit de la bunica, iar acesta să nu se potrivească cu modelul rochiei. 

Atunci când cumperi o rochie de mireasă, trebuie să ai idee într-o proporție destul de mare și care vor fi accesoriile pe care le vei purta în ziua cea mare, iar un consultant în domeniu îți poate da un sfat bun. 

Ce ajustări pot fi făcute în cazul rochiei pe care o probez? 

Se poate întâmpla ca un model de rochie să-ți placă extrem de mult, însă să nu fie tocmai potrivit dimensiunilor tale. Poate fi vorba de ajustări modeste sau de completări destul de importante, iar unele modele de rochii nu permit acest lucru. Există material de rezervă pentru a fi lungită, poate fi lărgit corsetul? La toate întrebările de acest fel trebuie să primești un răspuns. 

Pot să cumpăr rochia de mireasă și peste 2-3-6 luni? Va mai fi în stoc? 

Dacă ai găsit o rochie potrivită, însă simți că vrei să mai cauți și alte modele sau trebuie să mai strângi niște bani pentru a o achita, este recomandat să întrebi dacă modelul acela va mai exista în stoc în perioada următoare. Asta pentru că există rochii din colecțiile anterioare (câteva bucăți sau chiar una) care nu se mai fabrică și există rochii din colecțiile actuale, care pot să se mai fabrice încă un an sau doi de acum înainte. 

În cazul în care simți că mai ai nevoie de puțin timp de gândire (o zi, două, o săptămână) pentru a lua decizia, întreabă consultantul dacă rochia poate fi rezervată pentru un anumit interval și care ar fi acesta. 

Pot să cumpăr rochia pe care o probez în momentul de față? (rochia – eșantion)

În mod special la târgurile de nunți, dar chiar și la atelierele de rochii de mireasă, sunt folosite rochii – eșantion pentru a putea fi probate de toate doritoarele. 

În funcție de cum sunt manevrate și cât de bine sunt întreținute, aceste rochii de probă pot avea mici urme de purtare, fond de ten, murdărie sau, din contră, pot arăta ca scoase din cutie. Dacă la proba unei rochii-eșantion constați că modelul este turnat pe tine și că este fix ce aveai nevoie, poți întreba consultantul dacă poți cumpăra chiar rochia în cauză

În general, sunt șanse să poți obține chiar și o reducere, însă dacă rochia are urme vizibile de purtare, asigură-te întâi că acestea pot fi îndepărtate la curățătorie, chiar dacă ești tentată să o cumperi pentru că este redusă. 

Din ce materiale este făcută rochia și cum poate fi curățată/întreținută rochia de mireasă? 

Aceasta este o altă întrebare, cât se poate de importantă, mai ales dacă ai în plan să mai probezi rochia și acasă și există riscul de a o murdări. În general, toate atelierele cu rochii de mireasă livrează produsele în cea mai bună condiție – călcate, curate și îmbrăcate în huse de protecție. 

Însă pentru că evenimente de tipul celor menționate mai sus se pot întâmpla acasă, este indicat să știi din start cum pot fi remediate și dacă materialele respective permit călcarea, curățare chimică, spălarea cu apă, etc.