Ai visat dintotdeauna la o nuntă altfel decât cele la care ai fost și, mai mult decât atât, ai o mulțime de idei netradiționale de nuntă pe care ai vrea să le pui în practică în această zi importantă pentru tine?

Nu ar trebui să-ți stea nimic în cale, atâta vreme cât tu și partenerul sunteți pe aceeași lungime de undă, iar după perioada pandemiei, s-a remarcat o creștere considerabilă a evenimentelor netradiționale. Din ce în ce mai mulți viitori miri vor să profite de timpul prețios alături de cei dragi și să-și unească destinele în locații mai puțin convenționale, în zile din mijlocul săptămânii și în ținute originale.

Ți-am pregătit mai jos o serie de idei netradiționale de nuntă, din care să te poți inspira.

Idei netradiționale de nuntă. Mai mult accent pe ceea ce-ți place, mai puțin accent pe ceea ce se obișnuiește 

Acest eveniment este despre celebrarea dragostei dintre tine și persoana alături de care alegi să faci acest pas, de aceea, întreaga organizare a nunții și felul în care va decurge acest eveniment trebuie să vă reprezinte în totalitate, să scoată în evidență lucrurile pe care le iubiți, locurile pe care le preferați, stilul vostru vestimentar și nu ce consideră prietenii, familia sau restul lumii.

Dacă nu rezonezi cu ideea unei nunți cu sute de invitați, este perfect de înțeles să organizezi un eveniment intim, indiferent de câte persoane ”ar trebui” să inviți sau nu. La fel și în cazul în care ți-ai imaginat mereu să ai o nuntă tip festival sau nu ai agreat niciodată nunțile cu meniu prestabilit, stă în puterea ta ca evenimentul tău să fie diferit. Așadar, discută cu partenerul despre toate aceste detalii și decideți, de comun acord, care va fi profilul nunții voastre.

Petrecerea de nuntă într-o locație ieșită din comun 

Se poartă din ce în ce mai mult nunțile în locații ușor diferite față de cele cu care ne-am obișnuit până acum. Hambarele au dat tonul din acest punct de vedere, însă imaginația ta poate merge mult mai departe de atât.

O berărie, un restaurant tip fast-food, o sală de bowling, un drive-in cu proiecție de filme sau chiar micul restaurant cochet din colțul străzii la care tu și partenerul vă întâlneați în primele luni ale relației sunt pe lista de idei netradiționale de nuntă.

Idei netradiționale de nuntă. Nunta în mijlocul săptămânii sau la prânz, duminica 

Cine a zis că nunta ta trebuie să aibă loc sâmbăta? Sunt destul de multe cupluri care optează pentru o nuntă în timpul săptămânii, care vine la pachet și cu o serie de avantaje cum ar fi prețul mai mic pentru închirierea locației.

În urma pandemiei și a restricțiilor impuse în această perioadă, foarte multe nunți au fost reprogramate pentru 2022 și 2023, iar zilele de sâmbătă s-au rezervat aproape instantaneu. Totuși, dacă ai în plan să faci nunta în perioada imediat următoare și nu vrei să renunți la locația ta preferată, este posibil să ai șanse mai mari să o poți rezerva într-o zi lucrătoare sau duminica.

Un outfit neconvențional pentru ziua cea mare

Ce-ar fi să porți în ziua nunții tale o rochie de mireasă verde, albastră sau în nuanțe pale de roz? Sau, ce-ar fi să nu porți rochie deloc și să optezi pentru un costum format din două piese sau o salopetă care-ți pune mai bine în valoare formele.

Rochia de mireasă albă, clasică, poate fi transformată oricând într-o ținută la fel de potrivită atâta vreme cât inima îți dictează asta, deoarece vorbim totuși de o zi unică! De pus pe lista de idei netradiționale de nuntă.

Mirele se poate bucura, la rândul său, de mai multă libertate vestimentară, iar domnișoarele de onoare și ceilalți invitați, la fel, mai ales dacă știți că aveți o gașcă de prieteni care obișnuiesc să vă surprindă mereu cu ținute inspirate, originale și ieșite din comun.

Idei netradiționale de nuntă. Decorațiuni unice, entertainment altfel 

Ce-ai spune de un discobol care să coboare din tavan în timpul petrecerii tale de nuntă? Și de un party în stil retro, cu muzica disco a anilor 80? Poți trece chiar și un dress code pe invitații. 🙂

Aceasta poate fi doar una dintre ideile altfel când vine vorba de decor și de stilul petrecerii, însă realitatea este că la acest capitol te poți juca într-o varietate de posibilități.

Poți aduce un caricaturist care să-i deseneze într-un stil amuzant pe invitați, poți renunța la band-ul clasic în favoarea unui DJ cu recomandări foarte bune și care se aseamănă cu stilul vostru muzical, poți instala niște mese de ping pong dacă nunta ta va avea loc undeva afară sau poți organiza un eveniment cu tematică de festival, gherete cu mâncare și diferite cornere de entertainment cu cabina foto, make-up sau alte idei. De pus pe lista de idei netradiționale de nuntă.

Meniu de nuntă deosebit de gustos, servit într-o altă manieră 

Dacă meniurile clasice prestabilite nu ți se par o idee prea buna pentru nunta ta, poți alege varianta unui bufet suedez, a unui barbeque amplasat chiar în grădina în care are loc evenimentul tău, a unui mic food-court cu diferite preparate inedite, a unui colț în care se servește înghețată sau se prepară clătite delicioase.

La capitolul băuturi, poți include un cocktail care să poarte numele vostru și care să conțină băuturile voastre preferate, alături de un lemonade bar sau de un stand cu fresh-uri din fructe, preparate la fața locului.

Când vine vorba despre deliciosul desert, poți lăsa deoparte clasicul candy bar pentru o mică fântână cu ciocolată și fructe sau pentru un donut wall (perete cu gogoși în diferite culori și cu diferite arome). Sau poate chiar plăcintă cu dovleac sau placinta cu mere și scorțișoară, care se vor potrivi de minune în cazul unui eveniment pe timp de toamnă sau de iarnă.

Idei netradiționale de nuntă.Ședințe foto de nuntă în locații mai puțin convenționale 

Uită de fotografiile clasice sub Arcul de Triumf sau de acele ședințe foto care au loc într-un anumit parc. Sigur, și aceste poze au toate șansele să iasă minunat, însă dacă vrei să alegi ceva diferit, orientează-te către locurile de suflet sau către locurile care vă reprezintă stilul. Nu uita că aceste ședințe pot fi programate și înainte de nuntă sau chiar și după, mai ales dacă nu vrei să te stresezi în ziua cea mare și cu acest task.

La munte, la mare, în zăpadă, pe o plajă pustie, pe un câmp plin de flori, la un muzeu  – toate aceste locuri pot face obiectul unei ședințe foto de nuntă cu adevărat minunat. De trecut pe lista de idei netradiționale de nuntă.