Primul pas pentru a vă putea uni destinele este cununia civilă. Deși este o etapă premergătoare cununiei religioase, puteți avea parte de momente de neuitat și aici.

Mulți miri sunt concentrați pe nuntă și nu prea acordă importanță cununiei civile, însă pe cât de scurt este acest eveniment, pe atât de multe pregătiri implică. Iată câteva sfaturi de care ar trebui să ții cont pentru organizarea cununiei civile.

Când?

  • Stabilește data cununiei civile

Primul lucru pe care ar trebui să îl stabilești este data cununiei civile. Cel mai bine ar fi să te sfătuiești cu toți cei dragi înainte de a stabili ziua și ora oficierii căsătoriei. De asemenea, trebuie să ții cont și de programul de la Starea Civilă, dar și de ora la care invitații pot ajunge la eveniment.

Cea mai recomandată zi e sâmbăta, însă trebuie să reții că trebuie să depui actele la primărie la exact 10 zile lucrătoare de la data la care planifici să ai cununia, incluzând ziua depunerii și ziua efectivă în care te vei căsători. Cel mai sigur ar fi să suni la Starea Civilă unde vă veți căsători pentru a vă comunica exact data când să mergeți pentru a avea cununia într-o zi anume.

Obține certificatul medical prenupțial și fă-ți analizele de sânge

Odată stabilită ziua evenimentului, trebuie să te ocupi de programările la doctor.

Cel mai bine ar fi să te programezi la medicul de familie fix cu o zi înainte de depunerea actelor pentru cununie deoarece certificatul medical prenupțial este valabil doar 24 de ore – adică nu te mai poți prezenta mai târziu la primărie pentru depunerea actelor.

De asemenea, cununia civilă nu poate avea loc la mai puțin de 10 zile și la mai mult de 14 zile de la emiterea certificatelor prenupțiale (incluzând data eliberării și ziua căsătoriei), așa că va trebui să știi să comunici doctorilor data de eliberare ce ar trebui să fie trecută pe acestea.

Pentru analize ar fi bine să te interesezi dinainte dacă se oferă rezultatele pe loc sau peste câteva zile (sunt necesare analizele de sânge pentru depistarea virusului HIV și a sifilisului și o radiografie pulmonară pentru depistarea tuberculozei).

Unde?

O altă decizie importantă este locația cununiei civile.

Trebuie să te gândești din timp în ce localitate dorești să se oficieze căsătoria, în cazul în care sunteți din orașe diferite. Este obligatoriu ca unul din viitorii miri să aibă trecut în cartea de identitate domiciliul în localitatea (sau sectorul) unde vreți să vă căsătoriți.

Acte necesare

Iată care sunt documentele necesare pentru căsătorie:

  • Actele de identitate, în original şi copie;
  • Certificatele de naştere, în original şi copie;
  • Declaraţie căsătorie – formular tip;
  • Timbre fiscale;
  • Dosar cu şină;
  • Certificate medicale prenupţiale.

Îți recomand să cauți primăria unde dorești să aveți cununia civilă (o poți face aici) și să verifici lista actualizată a actelor necesare – le găsești de obicei la categoria „Stare civilă”.

La depunerea actelor este obligatorie prezenţa ambilor soţi. Trebuie să mergeți cât mai devreme la starea civilă (cel puțin cu o oră înainte de deschiderea birourilor) pentru că de obicei sunt cozi foarte mari și e posibil să nu reușiti să vă programați la ora la care doriți – se merge pe principul “primul venit, primul servit”.

Invitațiile la cununie

Invitațiile pentru cununie trebuie trimise cu cel puțin două săptămâni înainte de eveniment și dacă nu faci și cununia religioasă în aceeași zi, menționează în invitație dacă mai urmează sau nu o petrecere după oficierea căsătoriei și dacă există un dress code.

Nu uita că tot evenimentul durează doar zece minute, deci e bine să le spui invitaților să ajungă cu 15-20 de minute mai devreme.

Alte pregătiri pentru cununie

Pentru cununie ai nevoie de martori, care vor sta lângă tine la ceremonie și vor semna apoi – poți alege inclusiv nașii sau alți prieteni apropiați, dar nu uita să le spui să aibă neapărat buletinele la ei.

Un alt aspect important este alegerea unui fotograf care să imortalizeze cele mai frumoase momente de la eveniment, dar și o eventuală ședință foto de după, într-o locație apropiată.

Știai ca în catalogul Fotografi-Cameramani.ro sunt listați fotografii de nuntă din România? Mai exact peste 2000! Poți să îi găsești foarte ușor pe cei care se potrivesc bugetului și gusturilor tale.

Tot în catalog poți vedea cele mai bune fotografii și videoclipuri de nuntă, alese săptămânal în timpul sezonului de nunți de fotografi și cameramani apreciați din țară. Concursul se numește Selecția Editorilor.

Nici ținuta pentru nuntă și programările la coafor și cosmetică nu trebuie lăsate pe ultima sută de metri. Sună cu câteva luni înainte pentru programări pentru a fi sigură că ai un loc asigurat la salonul unde dorești să mergi și că nu vei fi nevoită să te mulțumești cu ce mai e disponibil.

Tot evenimentul durează cinci-zece minute: ofițerul de stare civilă susține un scurt discurs, spuneți „Da” și apoi semnați în registre. Soțul semnează primul, după care soția va semna cu numele nou.

Ce urmează după cununia civilă?

Dacă soția decide să ia numele soțului, e nevoie să schimbe cartea de identitate, în 15 zile lucrătoare. Dacă plănuiești să călătorești în acest interval trebuie să anunți la starea civilă în ziua cununiei pentru a nu îți anula actul de identitate.

De asemenea, după cununie, e nevoie să îți actualizezi datele cu noul nume la job, la bănci, eventual la furnizori de energie/gaz/telefonie, etc.

Și cardul de sănătate și permisul de conducere trebuie schimbate, iar dacă ai o mașină pe numele tău trebuie înnoite și certificatul de înmatriculare și talonul.

Deși lista de “to do” pare destul de mare și timpul în care trebuie să le realizezi destul de scurt, nu uita să te distrezi și să te bucuri de aceste momente unice.

Știai că de fapt termenii cununie și civilă nu sunt compatibili?

De ce? Deoarece cununia poate fi doar religioasă, acest termen venind de la cununile care sunt puse pe capul mirilor.

Termenul corect folosit ar trebui să fie căsătorie civilă, dar în urma folosirii intensive de către populație, „cununie civilă” a început să fie uzual acceptat.

***

Fotografie de copertă realizată de Alex Barbu