Nunta ta este una dintre nunțile de primăvară, iar tu vrei să știi care sunt pașii pe care îi ai de urmat pentru a profita la maximum de frumusețea primăverii?
Îți prezentăm o serie de sfaturi și idei menite să-ți ușureze pregătirile de nuntă și să te inspire, deoarece primăvara poate fi una dintre cele mai speciale perioade în care îți poți organiza nunta.
Începând cu florile de primăvară, căldura delicată a soarelui, locațiile ideale, paleta de culori extrem de variată, ideile de meniu – iată care sunt propunerile noastre pentru nunțile de primăvară:
Nunțile de primăvară. Alege locația într-un mod inspirat
Dacă nu ai ales încă locația petrecerii de nuntă, însă știi clar că nunta ta va avea loc primăvara, e indicat să iei în calcul mai multe vizite înainte să iei o decizie final. Asta pentru că deși temperaturile vor fi mai scăzute, iar nunta ta va avea loc la interior, poți să profiți totuși și de frumusețea exterioară a respectivului loc.
Astfel, chiar dacă vizitezi locațiile pe timp de iarnă sau toamnă, întreabă dacă există în curte pomi care înfloresc primăvara – cireși, meri, corcoduși, caiși, liliac, magnolii – deoarece peisajul poate fi unul de poveste, iar tu te vei putea folosi de el și pentru fotografiile pentru nunțile de primăvară, dar și pentru a crea un cadru de basm în locul în care îți vei face petrecerea.
Imaginează-ți numai cum arată o alee plină de pomi înfloriți sau o curte plină cu magnolii în care veți ajunge după ceremonia religioasă. Pare un scenariu de poveste, nu-i așa?
P.S. În mod normal, o nuntă care are loc primăvara ar trebui să fie mai prietenoasă cu bugetul, cel puțin din punct de vedere al costului chiriei pentru sala de petreceri, respectiv pentru meniul de nuntă. Dacă încă nu te-ai hotărât când să-ți faci nunta, însă ești tentată să alegi acest anotimp, ia în considerare că vei fi avantajată puțin și din acest punct de vedere.
Profită de florile de primăvară la maximum
Primăvara poate fi cel mai potrivit anotimp pentru a-ți face nunta din punct de vedere al disponibilității anumitor flori pentru aranjamentele florale și asta pentru că vine la pachet cu unele dintre cele mai îndrăgite flori, unele dintre cele mai intense arome dar și unele dintre cele mai potrivite temperaturi.
Spre deosebire de mijlocul verii, când sunt programate foarte multe nunți, însă și când aranjamentele florale au și cele mai mari șanse să reziste puțin, nunțile de primăvară sunt momentul oportun pentru a profita din plin de frumusețea florilor.
Nu uita de zambile și de mirosul lor divin, de frumoasele frezii, de lalele, de narcise, de stânjenei, de florile de nu-mă-uita, de brândușe, de panseluțe, de superbul liliac, de lăcrămioare, de bujori și iasomie.
Gândește-te câte combinații inedite poți face pentru aranjamentele florale de pe mese, pentru buchetul miresei și al nașei sau pentru lumânările de la biserică și profită la maximum de avantajele acestei perioade în materie de flori.
Nunțile de primăvară. Joacă-te cu paleta de culori pastel și dă frâu liber imaginației
Imediat ce iarna a trecut și primăvara începe să ne mângâie blând cu primele raze de soare ușor călduroase, dispar peisajele reci și nuanțele închise, lăsând loc culorilor în nuanțe pastel, verdelui crud, galbenului blând al narciselor, iar acesta poate fi doar începutul inspirației tale.
Tot ce înseamnă elemente de decor pentru nunta ta (articole de papetarie, place card-uri, chiar și invitații, guest list), fețele de mese, vesela, aranjamentele florale, dar și candy bar-ul, rochiile domnișoarelor de onoare – totul poate spune povestea unei primăveri romantice, în nuanțele pastelate care o caracterizează.
Îți reamintim aici de rozul blând al zambilelor, de galbenul narciselor, de stânjeneii violet sau florile albastre de nu-mă-uita. Alege-ți una sau două nuanțe de bază și lasă-ți imaginația să spună povestea nunții tale.
Include în meniu bunătățile proaspete ale primăverii
Primăvara vine la pachet și cu cele mai fresh legume și verdețuri pentru nunțile de primăvară, așadar poate vei fi tentată să profiți de acest lucru și în ceea ce privește meniul de nuntă.
Indiferent care va fi formatul meniului – dacă vor exista 3-4 feluri prestabilite servite direct la masă sau dacă va exista un bufet cu servire individuală, poți discuta cu managerul restaurantului care sunt opțiunile pentru felurile de mâncare și cum puteți face să includeți cât mai multe dintre bunătățile primăverii.
Poate un quiche cu brânză proaspătă și leurdă, poate preparate care să includă și urzici sau spanac (rulourile cu ricotta și spanac), poate o salată caldă cu sparanghel la grătar – nu uita că opțiunile sunt multiple și gusturile printre cele mai desăvârșite.
Nu uita nici de candy bar și de tort – acestea pot fi decorate cu elemente florale sau chiar flori naturale de primăvară, în culori pastel și cu gusturi și arome delicate, inedite.
Nunțile de primăvară. Studiază cu atenție prognoza meteo și ia-ți măsuri de precauție
Poate un mic dezavantaj pentru nunțile de primăvară este vremea puțin mai răcoroasă, dar și mai imprevizibilă, spre deosebire de vară.
Astfel, chiar dacă nu apar șanse de ploaie cu o săptămână sau câteva zile înainte, ghidează-te și după prognoza meteo consultată cu o seară înainte de nuntă și ia-ți mici măsuri de precauție – un sacou mai gros de pus pe deasupra rochiei, o pereche de pantofi mai puțin decupați, o umbrelă pusă în mașină, în caz de nevoie.
Îți vei mulțumi în cazul în care te vei confrunta cu ploaie sau cu temperaturi ușor mai scăzute decât te-ai fi așteptat, și până la urmă, o ploaie în ziua nunții înseamnă noroc, nu-i așa?
Ce alte sugestii ai pentru nunțile de primăvară? Lasă-ne răspunsul în comentarii.