Urmează să participi la o nuntă și nu știi care ar fi cea mai potrivită ținută? Dacă vrei să știi care sunt cele mai importante greșeli vestimentare de evitat atunci când îți alegi hainele pentru un astfel de eveniment, ți-am pregătit mai jos o serie de greșeli vestimentare întâlnite des la nunți, cât și sfaturi utile care să te ajute să-ți găsești ținuta perfectă cu ușurință. 

Iată ce trebuie să ai în vedere dacă ești invitat(ă) la o nuntă și urmează să iei o decizie asupra ținutei ideale:

Greșeli vestimentare. Nu purta alb

Aceasta este una dintre principalele reguli vestimentare atunci când vine vorba despre o petrecere de nuntă. Știm cu toții că albul este culoarea rezervată pentru ținuta miresei, iar cum nimeni nu vrea să eclipseze mireasa în cea mai importantă zi din viața ei, ținutele albe trebuie evitate. Poate fi vorba și despre o rochie înflorată, cu un fundal alb, dar și despre un sacou alb sau despre un deux-pieces în aceste nuanțe. Evită-le pe cât posibil, pentru a nu face greșeli vestimentare. 

Singura excepție de la această regulă este situația în care mirii specifică pe invitație faptul că evenimentul impune ținute all-white (toți invitații sunt rugați să se îmbrace în alb). Deși aceste cazuri sunt foarte rare, au existat situații în care unele evenimente au fost organizate în aceasta manieră, pentru un efect cromatic de excepție. 

Ține cont de dress code

Dacă pe invitație este specificat un dress code (lucru pe care mirii în cele mai multe dintre cazuri îl evită), încearcă să-l respecți. De exemplu, la un eveniment black tie, ținuta trebuie să fie una elegantă, pentru un eveniment prestigios. Bărbații trebuie să poarte sacou negru, cu revere ascuțite, de mătase în culoare neagră, cu pantaloni confecționați din același material precum sacoul și în aceeași nuanță, cămașă albă, butoni, papion negru și pantofi de culoare neagră. 

Doamnele vor alege, în cele mai multe dintre cazuri, o rochie neagră, elegantă, iar dacă evenimentul are loc pe timp de seară și implică dans, rochia trebuie să fie lungă. Alte nuanțe permise mai sunt și movul prună, argintiu, auriu sau roșu. Există și cazuri în care sunt acceptate rochiile mai scurte sau de lungime medie, însă acestea trebuie să fie elegante. 

Greșeli vestimentare. Ține cont de locul unde se desfășoară evenimentul 

Dacă nu există un dress code pe invitație și nu știi foarte sigur care ar fi stilul vestimentar pe care ar trebui să-l alegi, studiază puțin locația în care se va ține nunta, dar și ora la care se va desfășura petrecerea, pentru a nu face greșeli vestimentare.

Dacă vorbim despre un eveniment în aer liber, în grădină, pe timp de zi, atunci ținuta ta poate exclude pantofii cu tocuri cui sau sandalele elegante mult prea înalte. Totodată, în acest caz, rochia lungă de seară nu-și va avea locul și va putea fi înlocuită, cu succes, de o rochie vaporoasă de zi. 

Dacă petrecerea de nuntă are loc seara, într-un restaurant elegant, ținuta trebuie adaptată conform locației și orei la care se va desfășura. 

Nu te îmbrăca indecent

Indiferent de dress code și de locația evenimentului, este foarte important ca atunci când participi la o nuntă să alegi o ținută care să se încadreze în limitele decenței pentru a nu face greșeli vestimentare.

Nu ai de ce să-ți dorești ca toate privirile să fie ațintite asupra ta, pentru că „vedetele” acestui eveniment sunt mirii, iar gestul tău poate fi interpretat altfel decât te aștepți. 

Decolteul mult prea generos, rochiile cu crăpături extrem de adânci și în general, ținutele care descoperă mai multă piele decât este cazul nu sunt percepute ca fiind potrivite pentru o petrecere de nuntă. 

Greșeli vestimentare. Nu purta îmbrăcăminte mult prea casual

Chiar dacă evenimentul are loc în aer liber, ținuta pe care o alegi trebuie să exprime, într-o manieră sau alta, faptul că te-ai îmbrăcat frumos, pentru o ocazie specială. Așadar, blugii, adidașii, șosetele sport, șepcile, pantalonii scurți, tricourile polo sau alte articole vestimentare care reflectă o ținută sport sau mult prea relaxată nu au ce să caute la o petrecere de nuntă. 

Cu atât mai mult cu cât evenimentul are loc seara, în interior, ține minte că adidașii trebuie lăsați acasă și că alte soluții pentru încălțăminte confortabilă se găsesc la tot pasul, pentru a nu face greșeli vestimentare.

Atenție la strălucirea excesivă 

Un alt detaliu asupra căruia stiliștii din toată lumea atrag atenția – glitterul, crema de corp și pudra cu efect shinny folosite în exces – toate acestea trebuie dozate cu moderație când vine vorba de participarea la o nuntă, pentru a nu face greșeli vestimentare.

La fel ca în cazurile mai sus menționate, discutăm despre situația în care nu vrei să atragi toată atenția asupra ta. Totodată, glitterul în exces poate face diferența între o ținută aleasă cu bun gust și o ținută care duce cu gândul la kitsch. 

În această categorie intră și accesoriile masive și mult prea sclipitoare, ochelarii de soare cu rame groase și superdecorate, etc. 

Ține cont de sezon

Indiferent de locație și de momentul când se desfășoară petrecerea, un alt factor care ne dictează cum ar trebui să ne îmbrăcăm este și vremea de afară. Astfel că o nuntă pe timp de iarnă impune o ținută puțin mai diferită și mai călduroasă comparativ cu o nuntă care are loc în mijlocul lunii iulie. Cum ar fi să porți pe timp de vară, când temperaturile pot ajunge chiar și la 40 de grade, o rochie din catifea groasă, doar pentru că este foarte elegantă? 

În acest sens, te sfătuim să adopți o ținută potrivită vremii de afară, iar în cazul în care simți că trebuie făcute unele mici modificări odată ce ai ajuns la locație, poți lua cu tine în mașină câteva schimburi care să te ajute să rezolvi situația. 

Greșeli vestimentare. Poartă încălțămintea potrivită 

Aceasta este o altă problemă destul de des întâlnită, în ceea ce le privește pe doamnele care se pregătesc să participe la o nuntă. Încălțămintea elegantă trebuie luată în considerare atunci când discutăm de participarea la un astfel de eveniment, însă pentru acele doamne sau domnișoare care nu rezistă pe tocuri înalte, există suficiente soluții astfel încât aspectul să se păstreze elegant precum balerinii eleganți sau sandalele cu talpă joasă care pot fi purtate cu rochii lungi, în stil grecesc. Iată și alte sugestii pentru a rezista mai bine pe tocuri:

– Ia cu tine o pereche de pantofi similari, astfel încât să poți alterna încălțămintea.

– Alege pantofi cu tocul ușor orientat către partea de mijloc a tălpii, în locul celor cu tocul drept, care coboară din călcâi. Se pare că acest model de pantofi ușurează presiunea pusă pe degete. 

– Optează  pentru pantofi cu un toc mai modest sau cu un toc mai gros.

– Poartă pantofii prin casă înaintea evenimentului.

– Încearcă să lărgești pantofii cu un suport special sau cu niște perechi de șosete, înainte să-i porți.

– Cumpără pernițe cu gel speciale pentru pantofi. Îți vor da o stare de confort în plus.

– Ia-ți plasturi transparenți și încearcă să-ți dai seama de acasă care sunt locurile exacte în care încălțămintea pune presiune sau îți cauzează disconfort. Bandajează acele locuri cu plasturi înainte să pleci la eveniment.