Planificarea unei nunți presupune decizii importante, organizare, detalii, iar unul dintre aspectele absolut esențiale atunci când vine vorba despre invitații cu dizabilități este să te asiguri că aceștia vor avea parte de tot confortul atunci când sunt prezenți la evenimentul tău.
Începând cu accesul, cu așezarea la mese, cu facilitățile potrivite, cu transportul – toate trebuie luate în considerare pentru a crea o atmosfera prietenoasă și inclusivă.
În acest articol regăsești câteva dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont dacă la nunta ta vor participa și persoane cu dizabilități.
Comunicarea eficientă, invitația și interesul pe care-l acorzi necesităților speciale
Primul pas pe care-l vei avea de făcut în cazul în care la nunta ta vor participa una sau mai multe persoane cu dizabilități este să comunici deschis cu acestea și să le asiguri că vor avea parte de tot suportul tău.
Odată ce ai trimis invitația de nuntă și ai confirmarea de participare, poți planifica din timp toate măsurile necesare pentru a asigura o experiență confortabilă. Oferă opțiuni de contact și disponibilitatea ta pentru ca invitații să-ți poată comunica direct orice fel de necesități speciale.
Alegerea unei locații potrivite din punct de vedere al accesului pentru persoane cu dizabilități
Te vei orienta ulterior către o locație de nuntă pregătită pentru întâmpinarea oaspeților cu dificultăți de deplasare sau alte nevoi speciale.
Atunci când mergi la vizionare, verifică dacă restaurantul respectiv are rampă de acces, intrări mai late care să permită accesul scaunului rulant, praguri mascate, etc. Discută cu reprezentanții locației toate aceste aspecte și asigură-te că spațiul este dotat corespunzător.
Transportul potrivit pentru persoanele cu dizabilități
Un gest de normalitate este să te asiguri și că persoana în cauză are toate condițiile potrivite pentru a se deplasa la evenimentul tău.
În cazul în care nu dispune de aceste facilități, oferă-ți suportul și rezervă o mașină potrivită, cu asistența necesară. O persoană cu dizabilități trebuie să aibă la îndemână transportul asigurat pe tot parcursul desfășurării evenimentului, așadar, cel mai bine ar fi să închiriezi un astfel de serviciu disponibil pe durata întregii zile.
Accesul la biserică și participarea la slujba religioasă
În cazul slujbei religioase, ar fi indicat să te interesezi dacă biserica are rampă de acces pentru persoanele cu probleme de mobilitate și dacă spațiul de la interior permite o ședere comodă. Nu uita să discuți acest aspect și cu reprezentanții bisericii la care va avea loc slujba nunții tale, astfel încât experiența oaspetelui tău să fie una cât mai pozitivă.
Așezarea la mese în cadrul petrecerii de nuntă pentru persoane cu dizabilități
Odată ajuns la restaurant, invitatul tău trebuie să aibă acces facil la interior (lucru stabilit încă de la bun început, când alegi locația), dar și acces facil la masă.
Atunci când schițezi planul așezării la mese, plasează invitatul într-un loc comod, la care să poată fi ghidat ușor și unde să se simtă confortabil.
Evită spațiile dintre mese, culoarele aglomerate, locurile de lângă boxe. În cazul persoanelor cu probleme de auz sau de vedere, ia în considerare, de asemenea, un loc potrivit.
Servirea mesei și meniul potrivit
Nu uita să pui întrebări referitoare la eventualele restricții alimentare, diete sau intolerante. Alege un meniu potrivit pentru oaspetele tău și indică personalului sălii locul în care trebuie servit.
Spațiul de pe ringul de dans și spațiul dintre mese
Experiența invitatului tău în cadrul petrecerii de nuntă trebuie să fie una cât mai pozitivă, motiv pentru care trebuie să te asiguri că acesta are acces facil și la ringul de dans, că ringul de dans are spațiu suficient de desfășurare și pentru persoanele aflate în scaun rulant (că nu are trepte, podium, zone mai înalte) și că așezarea meselor oferă culoare de trecere generoase.
Accesul la diferite facilități pentru persoane cu dizabilități
Accesul la toaletă, accesul la bar, la garderobă reprezintă detalii importante de care trebuie să ții cont atunci când la nunta ta participă una sau mai multe persoane cu dizabilități.
Și în acest caz, va trebui să verifici din timp dacă există sau nu praguri înalte, dacă intrările sunt suficient de late, dacă există elemente de susținere în grupurile sanitare, etc.
Atenția pentru însoțitor sau disponibilitatea personalului de asistență
Odată ce invitatul a confirmat prezența la nunta ta, întreabă dacă acesta va veni însoțit sau oferă-te să contractezi personal de asistență. Nu uită să ții cont de acest lucru atunci când realizezi schema așezării la mese.
Activitățile inclusive
Gândește-te la o serie de activități care să permită accesul și participarea tuturor invitaților tăi și ia în considerare nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități atunci când structurezi programul din ziua evenimentului.
Informează band-ul, DJ-ul sau echipa de animatori din cadrul petrecerii tale de nuntă despre prezența invitatului tău și discută cu aceștia despre eventualele momente care pot asigura incluziunea sa într-un mod cât mai plăcut.
Comunicarea cu furnizorii pe parcursul întregului eveniment pentru persoane cu dizabilități
Ținând în permanență legătura cu reprezentanții locației și comunicând eficient încă de la început toate aspectele care pot face experiența persoanelor cu dizabilități cât mai plăcută, te vei asigura de bunul mers al lucrurilor și de un eveniment cât se poate de reușit.
Nu uita să te interesezi dacă invitatul tău a ajuns cu bine acasă și să-i mulțumești pentru participarea la nuntă.