Un toast de nuntă este tradus printr-un moment special în care o persoană apropiată mirilor rostește un scurt discurs cu urări sau binecuvântări pentru proaspeții însurăței.

De cele mai multe ori, persoana în cauză își alege cu multă atenție cuvintele pe care urmează să le rostească, fiind ascultat nu numai de către miri, ci de către toți invitații prezenți la eveniment.

Specialiștii în discursuri spun ca toastul perfect de nuntă este acela caracterizat de un echilibru ideal între umor și emoție, nici prea lung, dar nici prea scurt și rostit într-o notă cât se poate de pozitivă.

Așadar, indiferent că ești un prieten apropiat al mirilor, părinte, ori frate sau soră, sfaturile de mai jos s-ar putea să-ți fie de folos dacă ai în plan să fii protagonistul unui toast de nuntă în cadrul nunții apropiaților tăi.

Care sunt aspectele la care trebuie să te gândești înainte să așterni discursul tău pe hârtie pentru un toast de nuntă

Este posibil ca atunci când te vei afla cu o foaie goală în față, mintea ta să fie invadată de o mulțime de gânduri și întrebări, iar ideile să curgă mai greu.

Pentru a da curs inspirației, îți poți pune mai multe întrebări precum:

  • De cât timp îi știu pe miri?
  • Care este amintirea mea preferată alături de cei doi miri?
  • Ce admir cel mai mult la fiecare dintre cei doi?
  • Când mi-am dat seama că mirele și mireasa sunt făcuți unul pentru celălalt?
  • Ce tip de nuntă vor avea? Va fi un eveniment relaxat sau o nuntă elegantă, pretențioasă?
  • Cum ar trebui structurat un toast de nuntă.

Întâi de toate, este indicat să ții minte că va trebui să te prezinți la toast de nuntă, deoarece sunt șanse destul de mari să nu te cunoască toată lumea prezentă la eveniment, mai ales dacă vorbim despre o nuntă cu sute de invitați.

Apoi, este important să adresezi felicitări proaspeților însurăței. Poți completa această parte cu informații despre cât de fericiți par împreună, despre cât de importantă este această zi, dar și despre faptul că a existat un moment în care ți-ai dat seama că sunt sortiți unul altuia.

Poți spune ulterior o mică poveste despre cei doi sau poate doar despre cel de care te simți mai apropiat, o poveste cu iz amuzant, însă nu cu detalii intime sau picante, ci o întâmplare din care să reiasă, într-o mare măsură, care sunt calitățile acestuia. Nu uita că nu este totuși un moment bun pentru exagerări, așadar păstrează totul într-o notă friendly, dar temperată.

Asigură-te că transmiți mesajul tău într-o notă cât mai simplă și emoționantă, astfel încât momentul să rămână întipărit în amintirea celor care te-au ascultat și în mod special în amintirea celor doi miri.

Spre încheierea unui toast de nuntă, transmite-le mirilor urările tale și roagă-i pe cei prezenți să se ridice pentru a ciocni paharele în cinstea fericitului cuplu.

Ce greșeli să eviți atunci când pregătești un toast de nuntă 

Orice ar fi, nu te panica. Este perfect normal să ai puține emoții, mai ales dacă te pregătești să vorbești în fața unui public mai numeros, însă adu-ți aminte că te afli acolo pentru a le face o bucurie mirilor.

Nu împărtăși în timpul discursului glume private, intime, întâmplări care nu trebuie să fie știute de toată lumea sau care îl pot pune pe unul dintre miri într-o ipostază jenantă.

Nu mulțumi celor prezenți în numele cuplului, ci lasa-i pe miri să facă acest lucru în privat.

Nu aduce în discuții foste relații sau întâmplări legate de foști parteneri, căci este mai mult decât evident că acesta nu este momentul oportun pentru așa ceva.

Nu consuma alcool înainte să ții discursul sau dacă o faci, fă-o cu moderație, astfel încât să-ți aduci aminte tot ce ai de spus într-un moment atât de important.

Când trebuie ținut un toast de nuntă? 

Nu există o regulă pentru un toast de nuntă, astfel că vei putea estima singur care ar fi momentul ideal în care ai putea face acest pas, cu toate că toastul nu ar trebui să aibă loc într-un moment în care toată atenția va fi focusată pe cei doi miri (adică nu imediat înainte de dansul mirilor, la tăierea tortului, la întâmpinarea invitaților).

Poți alege să rostești discursul tău când mai toți invitații s-au așezat la masă sau între felurile de mâncare, cu condiția de a nu te suprapune cu alt moment dedicat celor doi proaspeți însurăței.

Cât de lung trebuie să fie un toast? 

Așa cum spuneam încă de la început, acest moment nu ar trebui să țină nici prea mult, nici prea puțin.

Se pare că 3 minute ar fi durata ideală a unui toast de nuntă, cu toate că persoanele apropiate precum părinții ar putea fi înțeleși de cei prezenți dacă se lungesc puțin mai mult cu vorba. 🙂

Cine trebuie să știe că vei ține un discurs? 

În primul rând, mirii. Chiar dacă mesajul pentru un toast de nuntă în sine poate rămâne unul secret, este recomandat ca cei doi să știe că în cadrul petrecerii lor de nuntă va avea loc și un astfel de moment emoționant.

De altfel, te poți sfătui cu mirele sau cu mireasa în ceea ce privește momentul potrivit în care ai putea ține discursul, pentru a te asigura că nu se suprapune cu clipele de entertainment.

Totodată, poți să împărtășești cu alte câteva persoane foarte apropiate faptul că urmează să ții un toast la nuntă. Poate te vor ajuta să-ți gestionezi mai bine emoțiile și te vor îmbărbăta înaintea discursului, mai ales dacă ai emoții.