Dacă te numeri printre cei care urmează să ia cuvântul în cadrul unui eveniment, te invităm să urmărești câteva sfaturi în legătură cu cine, când și cum ar trebui să țină un discurs de nunta.

Un rol deosebit de important în cadrul unei nunți îl are și discursul. Acesta reușește să creeze un moment memorabil pentru miri și pentru cei prezenți la eveniment. Trăirile intense din ziua nunții și emoțiile profunde pot prinde glas printr-un discurs remarcabil, iar pentru acest lucru sunt necesare doar câteva minute.

În plus, poate fi unul dintre cele mai bune momente ale zilei în care să-ți exprimi sentimentele și să le împărtășești celorlalți fericirea din interiorul tău. Fie că ești tatăl miresei, un bun prieten de-al mirilor sau chiar mirele, trebuie să găsești un moment oportun pentru a le spune invitaților ce gândești.

Un discurs trebuie să se desfășoare natural, dar trebuie totuși să se realizeze într-un cadru bine organizat, la momentul și locul potrivit, astfel încât toată lumea să-i acorde atenție și să-l aculte cu interes. Pentru acest lucru, nu este neapărat nevoie de prea mult talent oratoric sau de un vocabular elevat, ci de sentimente pure, adevărate și sincere. Trebuie să fii tu însuți, să zâmbești și să reușești prin discurs să le atingi cu glasul tău sufletele celor prezenți.

Discurs de nunta – ce trebuie să știi

Tradiții privind discursul de nunta

Tradiția discursului la nuntă își are originile în cultura anglo-americană. În trecut, discursul era ținut de tatăl mirelui, cel care contribuia de altfel foarte mult la realizarea nunții. Obiceiul se baza mai mult pe un discurs de deschidere a evenimentului.

În prezent, lucrurile s-au schimbat într-o oarecare măsură, așa că este liber oricine să rostească câteva cuvinte. Condiția însă este ca discursul să nu fie foarte lung, pentru că devine plictisitor. De regulă, părinții, persoanele foarte apropiate mirilor sau chiar mirii țin acest discurs, pentru a mulțumi invitaților pentru prezența lor.

Discursul este și o modalitatea de a exprima liber gândurile și sentimentele. Există clipe în care simți cum în interior se acumulează atâta fericire și atât de multă energie pozitivă, încât pare că nu mai încape și îți dorești să o dai mai departe. De aici și dorința de vorbi cuiva, de a te descărca de acele trăiri, fără să pierzi vreuna din ele, ci doar să aduci cu ele zâmbete pe chipul altora.

Fotografie realizată de Marius Stoica

Cine, când și cum ar trebui să ținut un discurs de nunta

Potrivit obiceiului, tatăl mirelui și tatăl miresei ar trebui să fie primii care recurg la un astfel de moment. Prin discurs, tatăl trebuie să mulțumească oaspeților pentru prezența lor și să le vorbească cu cuvinte frumoase despre cei care au ales să-și unească destinele.

Speech-ul poate fi înfrumusețat prin note comice, cu povești scurte despre miri, reprezentative pentru povestea lor de dragoste. De regulă însă, tonul predominant trebuie să rămână cel solemn, pentru a da credibilitate spuselor.

De asemenea, mirele poate ține un discurs de mulțumire tuturor celor care au ales să-i fie alături, dar mai ales părinților și nașilor. Nu în ultimul rând, mireasa este cea căreia mirele îi poate mulțumi în fața celor apropiați pentru iubirea, respectul și devotamentul său.

Un bun discurs se poate transforma rapid într-o declarație de dragoste la care nimeni nu s-ar fi gândit. În plus, care ar fi momentul mai potrivit de atât pentru a-i spune cât de recunoscător ești pentru acel „Da” pe care l-a rostit pentru tine? Așa că dacă îți dorești să-i surprinzi pe toți printr-un discurs inedit, ai nevoie de un pix, de puțină inspirație și de puțin timp pentru a-ți așterne pe o hârtie gândurile. Rezultatul final va fi cu adevărat fabulos.

Fotografie realizată de Refresh Photography & Films

Dacă te regăsești în postura de mire, nu ar trebui să uiți că emoțiile te pot face oricând să te bâlbâi. Așa că o scurtă pregătire cu ceva timp inaintea evenimentului te va avantaja. În cel mai nefericit caz, textul pregătit dinainte, poate fi uitat complet. În acest caz, se poate apela la câteva notițe în care să apară pe scurt ideile, dar nu este recomandată citirea textului integral.

Dacă alegi să citești, vei pierde contactul cu privirile celorlalți, iar emoția nu va mai fi transmisă. Caută să fii original și să nu te pierzi cu firea! Până la urmă, cei care te ascultă îți sunt prieteni.

Cel care poate face trecerea de la solemnitatea unui discurs la distracția ce urmează poate fi chiar cavalerul de onoare. Și cum ar putea să realizeze acest lucru, dacă nu tot cu ajutorul unui speech! Rolul care îi revine celui mai bun prieten al mirelui este de a stârni hohote de râs în sală și de a marca momentul printr-un registru comic.

Totul trebuie însă să rămână sub control și să nu depășească limitele. Este nevoie de un discurs amuzant care să-i încânte pe invitați și care anunțe oficial deschiderea ringului de dans.

Fotografie realizată de Claudiu Negrea

***

În cele din urmă, discursul rămâne cel mai frumos mod prin care să comunici și să transmiți emoții în ziua nunții. Indiferent de postura în care te regăsești, important este să lași în amintirea acelei zile o parte din sufletul tău prin cuvinte simple și sincere.

Momentul ideal pentru un discurs rămâne cel de la începutul petrecerii, când toată lumea se află la mese și este liniște în sală. Ar fi de preferat ca textul de la baza speech-ului să fie unul original. Oamenii vor simți atunci când cuvintele nu vin din inimă.

Dacă totuși ai probleme cu redactarea unui text sau dacă inspirația nu e cel mai bun prieten al tău, poți urmări câteva modele care să te ajute în acest sens. Nu uita însă că cel mai apreciat discurs de nunta va fi cel simplu, cu note personale și impresii sincere.

Fotografie de copertă realizată de Claudiu Negrea