Ziua nunții este unul dintre cele mai importante evenimente din viața mirelui și a miresei, iar ținutele acestora trebuie să arate impecabil și să-i facă să se simtă bine cu orice preț. Totodată, știm cu toții că atât rochia de mireasă, cât și costumul mirelui, implică investiții destul de importante, iar în momentul în care apare necesitatea unui finisaj de ultimă oră, acesta trebuie făcut cu mare atenție.

În general, atât rochia de mireasă, cât și costumul mirelui, se predau de către furnizor gata călcate și acoperite cu huse, astfel încât în ziua nunții să fie îmbrăcate direct, fără a fi nevoie să mai fie călcate.

Unele articole de îmbrăcăminte din această sferă rezistă destul de bine la transport, în timp ce altele nu. Mai mult, în cazul în care acasă se mai fac și alte probe, există șansa ca rochia sau costumul să se șifoneze.

Totuși, ideea de a le călca, fie și doar cu câteva ore înaintea evenimentului, poate da emoții, mai ales că vorbim de aceste ținute, realizate în cele mai multe dintre situații din materiale pretențioase, scumpe.

Cum să calci corect rochia de mireasă. Folosirea aburilor vs. folosirea fierului de călcat

Înainte să te apuci să calci rochia de mireasă, este indicat să te interesezi fie pe eticheta sa (de cele mai multe ori însă, aceste etichete lipsesc la rochiile de mireasă), fie direct la furnizor, care sunt instrucțiunile corecte de călcare pentru articolul tău.

În nicio circumstanță, nu pune fierul încins, la temperatură ridicată, direct pe rochie. În cazul în care materialul rochiei îți permite să-l folosești, asigură-te că are talpa curată și o temperatură joasă setată.

Un aparat de călcat vertical cu aburi poate face minuni în acest sens, pentru că folosirea acestuia nu presupune neapărat și contactul materialului cu talpa fierbinte, ci doar cu aburii, ceea ce este perfect pentru retușurile de ultimă oră. Țesăturile sintetice sau care au amestec sintetic în compoziție se vor îndrepta cu ajutorul aburilor.

Dacă este pentru prima dată când folosești un aparat de călcat vertical cu aburi, ține-l la o distanță de circa 5-6 centimetri de materialul pe care vrei să-l calci și execută mișcări relaxate, de sus în jos.

În tot acest proces, cel mai important este să ai răbdare. Dacă totuși timpul nu-ți permite, găsește pe cineva mai priceput în familie care să te ajute în această situație.

Anumite mătăsuri au tendința de a căpăta un aspect ușor încrețit atunci când iau contact cu aburii, motiv pentru care vor necesita călcare clasică, însă la o temperatură potrivită tipului de material. Asigură-te că fierul tău de călcat este setat pe temperatura optimă (majoritatea aparatelor de călcat sunt prevăzute cu o rotiță care are notate tipurile de materiale și temperaturile potrivite pentru fiecare dintre acestea).

Costumul de mire și cravata 

În cazul costumului de mire, atenția trebuie să fie la fel de mare, deoarece se poate întâmpla ca un fier chiar și puțin încins să lase urme lucioase pe material, care nu mai pot fi estompate ulterior. Și în acest caz, o finisare cu aparatul de călcat cu aburi poate fi salvatoare.

Cămășile pot fi călcate în varianta clasică, dar la fel, în funcție de indicațiile imprimate pe eticheta interioară. Dacă totuși timpul îți permite (au mai rămas 2-3 zile până la nuntă), o variantă mai confortabilă poate fi să duci costumul la o curățătorie, unde să soliciți doar călcarea acestuia. Multe dintre aceste servicii oferă în prezent posibilitatea de a ridica în circa 24 de ore hainele predate, ceea ce înseamnă un stres în plus.

Atenție și la cravată. Cele mai multe dintre aceste accesorii sunt realizate din materiale destul de pretențioase. Și în acest caz, citește indicațiile de pe eticheta produsului. Varianta cea mai bună ar fi tot călcarea cu aburi sau folosirea unei cârpe din bumbac subțire sau din in pe care să o așezi deasupra cravatei, astfel încât materialul să fie cât de cât ferit de talpa încinsă a fierului de călcat.

Greșeli de evitat în timp ce calci rochia de mireasă sau alte piese de îmbrăcăminte 

Întâi de toate, ai grijă să-ți ferești pielea de contactul cu aburii încinși sau cu talpa fierului de călcat, în mod special dacă urmează să îmbraci rochia de mireasă. Dacă nu ai mai avut contact cu această activitate sau pur și simplu nu te pricepi deloc la călcat, apelează la serviciile unei curățătorii sau la o persoană apropiată.

În cazul unui fier de călcat utilizat destul de mult anterior, ai grijă ca acesta să nu lase urme de calcar și să aibă talpa curată. Apa pe care o pui în micul rezervor al aparatului de călcat trebuie să fie întotdeauna curată, deoarece, dee exemplu, o apă de la robinet cu mici particule de rugină poate strica rochia de mireasă în doar câteva secunde.

În general, un fier de călcat clasic trebuie să fie curățat conform indicațiilor din cartea tehnică a produsului atunci când nu mai alunecă lin pe material, când se blochează pe unele suprafețe textile, când prezintă urme de arsură pe talpă și când scoate diferite impurități prin sistemul de eliberare a aburului. Încearcă întâi fierul pe o cârpă curată de bucătărie sau pe alt articol vestimentar mai puțin important pentru tine, deoarece rochia de mireasă nu ar trebui să fie supusă unor astfel de teste. Deși vei vedea pe internet că există o mulțime de propuneri și sfaturi pentru curățarea fierului de călcat (cu oțet, bicarbonat, ceară, sare, etc.), noi te sfătuim să mergi pe varianta din cartea tehnică.

În cazul în care aparatul de călcat vertical cu aburi lasă o pată umedă pe rochia de mireasă sau pe alte articole vestimentare, tamponează foarte fin cu o cârpă curată și eventual folosește uscătorul de păr, pe treapta minimă de viteză și de căldură, poate chiar setat pe aer rece, pentru a usca rapid acea zonă.