Ai văzut ce tendințe pentru nunțile din 2023 au apărut deja? Cu experiența pandemiei în urmă și cu o mulțime de cupluri dornice să-și celebreze dragostea în cele mai inspirate moduri cu putință, anii 2022 și 2023 vor fi unii dintre cei mai aglomerați când vine vorba de nunți programate și asta pentru ca multe dintre nunțile ultimilor 2 ani au fost reprogramate sau amânate.

Iar dacă 2022 a fost despre bucuria reîntâlnirilor cu oamenii dragi, reuniunilor în aer liber, cât mai mult timp petrecut în natură, dar și evenimente ceva mai restrânse, 2023 vine cu completări importante în materie de trenduri pentru nunți.

Descoperă cele mai noi tendințe pentru nunțile din 2023 în cele ce urmează și inspiră-te astfel încât evenimentul tău să fie absolut memorabil din toate punctele de vedere!

Tendințe pentru nunțile din 2023. Moda anilor 80 revine 

Chiar dacă poate nu ești la curent cu istoria modei în materie de rochii de mireasă, se pare că anii 80 au dat tonul unor tendințe fascinante și nemuritoare la acest capitol. Astfel, anul 2023 vine cu o reintoarcere a rochiilor de mireasă cu mâneci bufante, detalii dramatice, eleganță, totul de o finețe la superlativ.

Partea bună este că unele case de modă s-au gândit ceva mai mult la comoditatea mireselor în ziua cea mare, astfel că au creat inclusiv rochii de mireasă cu mâneci bufante detașabile.

Acest lucru îți va permite totodată să treci de la o ținută cu accente tradiționale sau mai sobre, la una de seara, de petrecere, mai degajată și chiar mai sexy, într-un timp foarte scurt și fără prea mari eforturi.

Perlele, prezente în ținuta miresei 

Dacă în anii trecuți, erau la mare căutare diferite accesorii/bijuterii cu pietre prețioase și semiprețioase în diferite culori, în 2023 revin la mare căutare elegantele perle.

Se pare că inclusiv cererile pentru rochiile de mireasă decorate cu perle au crescut simțitor și nu trebuie să te gândești neapărat la o ținută foarte încărcată din acest punct de vedere, căci există o multitudine de modalități de a coase perle pe o rochie de mireasă astfel încât aceasta să pară în continuare simplă și de efect.

Nu lipsesc nici pantofii de mireasă decorați cu perle (chiar și în zona tocului), dar nici accesoriile cu perle (cercei, colier, coroniță sau alte accesorii de prins părul).

Nume celebre precum Jimmy Choo au lansat deja pantofi decorați cu aceste superbe pietre ale purității.

Tendințe pentru nunțile din 2023. Nuanțele de albastru și de lavandă, în tendințele nunților din 2023

Anul 2022 a fost anul rochiilor în diferite nuanțe de verde în ceea ce le privește pe domnișoarele de onoare, însă 2023 vine la pachet cu alte culori dominante: mov-lavandă și diferite tonuri de albastru.

Se pare că și celebrul serial Bridgerton a avut un cuvânt de spus în cazul acestor noi trenduri, dar și nuanța „Digital lavender”, despre care se aude ca are mari șanse să fie culoarea anului 2023.

Nuanțele de albastru în tendințe vor fi de mai multe feluri: începând cu albastru light delicat și până la pătrunzătorul albastru regal.

Rochiile domnișoarelor de onoare, neasortate 

Dacă până în prezent, o regulă nescrisă spunea că domnișoarele de onoare ar trebui să poarte la nuntă rochii în aceleași nuanțe, în 2023 trendurile par să fie ceva mai permisive. Astfel, întreaga echipă a miresei se va putea îmbrăca după bunul plac, folosind eventual o serie de elemente comune: fie un print similar, un pattern floral, buchete asortate sau doar câte un mic accesoriu/element comun cu al întregului grup.

Așadar, și din postura unei viitoare domnișoare de onoare, veștile pentru 2023 sunt cât se poate de bune, deoarece vorbim despre mai multă originalitate și libertate în alegerea ținutei.

Tendințe pentru nunțile din 2023. Nunțile organizate în aer liber raman în tendințe 

O veste bună pentru cei care vor participa sau vor avea de organizat o nuntă în 2023 este că se păstrează cererea ridicată pentru evenimentele în aer liber. Locurile de acest fel presupun mai multă relaxare, peisaje mai frumoase și ținute mai lejere.

Entertainment în forme neconvenționale 

2023 nu va mai fi neapărat despre clasicul band care cântă la nuntă sau despre un DJ care vine și pune muzică toată seara, ci și despre alte momente mai puțin obișnuite.

Din ce în ce mai mulți viitori însurăței caută să-și anime invitații prin diferite forme, astfel că se poate întâmpla ca anul viitor să întâlnești nunți cu entertainment mai neconvențional: petreceri în stil festival, organizarea unor joculețe în cadrul petrecerii, un corner cu degustare de vin, o petrecere tip brunch, o petrecere în stil picnic sau barbeque, moment de karaoke, animație de diferite alte tipuri.

Nunțile „secrete”

Pandemia ne-a făcut să fim și mai atenți cu planificarea evenimentelor mari, iar anul care vine aduce în prim plan și nunțile foarte, dar foarte restrânse…sau secrete, cum ar spune unii.

Sunt acele nunți la care mirii invită o mână de prieteni și apropiați, undeva departe de casă și despre care aflăm, de regulă, din poze sau mult după ce au avut loc. Lucru de înțeles, dacă ar fi să ne gândim cât de mult stres, buget ridicat și logistică implică organizarea unui eveniment de amploare.

Nunțile prietenoase cu mediul înconjurător 

Din ce în ce mai mulți oameni învață să fie prietenoși cu mediul înconjurător și asta se va observa și în sectorul nunților. Miri care aleg ținute vintage sau la a doua purtare, decor prietenos cu mediul înconjurător, mâncare care nu se aruncă ci se donează ulterior unui centru, elemente de papetărie din hârtie reciclată, mărturii cum sunt coșulețele cu ierburi/flori care pot fi replantate, etc.

Tendințe pentru nunțile din 2023. Mai multe torturi de nuntă cu fructe în 2023

Zmeură, căpșune, lămâi, flori de soc, piersici, nucă de cocos, mango, lime – sunt fructe, respectiv arome care se vor regăsi în propunerile cofetarilor pentru nunțile lui 2023.

Desigur, toate în cele mai inspirate forme și servite alături de ciocolată albă sau neagră, însă spre deosebire de alte sezoane, anul care vine va pune mai mult accent pe gusturile fresh, fructate, când vine vorba de preparatul-vedetă din cadrul unei petreceri de nuntă.

Care dintre aceste tendințe pentru nunțile din 2023 este pe gustul tău?