Deși în mod tradițional mireasa este principalul subiect de atenție în ziua nunții, alături de toate obiceiurile și tradițiile adiacente, responsabilitățile mirelui nu sunt de neglijat. Mirele este, la rându-i, responsabil de mai multe activități prin care se va asigura că evenimentul decurge conform planului.
Responsabilitățile mirelui în ziua nunții nu sunt puține, iar ele se stabilesc de comun acord cu viitoarea soție, nașii și familia, în funcție de dorințele acestora de a respecta sau nu cu strictețe tradițiile, însă există și o serie de atribuții pe care bărbatul trebuie să le îndeplinească fără să aibă vreo legătură cu obiceiurile din popor.
Începând cu fascinantul proces de bărbierire a mirelui, îmbrăcarea costumului de nuntă, sosirea la timp sau chiar mai devreme la biserică, întâmpinarea invitaților, dansul celor doi miri și chiar trecerea pragului casei cu mireasa în brațe, acestea reprezintă o serie de etape de care mirele trebuie să țină cont în ziua nunții sale.
Acestea sunt responsabilitățile mirelui în ziua nunții:
Tradiționalul bărbierit al mirelui
La această acțiune care are loc în dimineața de dinaintea nunții participă mirele, însoțit de naș, tată, frați, cavaleri de onoare sau oricare alți prieteni foarte apropiați, iar tradiția spune că mirele trebuie să stea așezat pe un scaun și să fie bărbierit chiar de către unul dintre cavalerii săi de onoare. Un alt obicei este acela ca mirele să țină sub picior plata cuvenită celui care îl va bărbieri și să se ferească de ceilalți participanți sau chiar muzicanți, care vor să fure banii cât acesta este bărbierit. Reușita mirelui se spune că simbolizează faptul că este suficient de pregătit cât să poată avea grijă de propria sa familie.
Bărbieritul mirelui este un act simbolic, așadar, în cazul în care mirele decide să treacă prin acest tip de experiență trebuie să știe că nu este neapărat obligatoriu să parcurgă un întreg proces de bărbierire a la carte, ci îi poate ruga pe apropiați să se rezume la a face doar câteva gesturi simbolice astfel încât tradiția să fie câtuși de puțin respectată sau ședința foto să fie una reușită.
Responsabilitățile mirelui: Mirele este ajutat de naș și cavaleri de onoare să îmbrace hainele de nuntă
Îmbrăcatul mirelui trebuie să se desfășoare concomitent cu pregătirea miresei, în altă încăpere sau casă, iar în cadrul acestui proces participă, la fel ca și la bărbierit, toți bărbații apropiați acestuia.
Nașul se asigură că papionul mirelui este așezat cum trebuie și că mirele este îmbrăcat fără cusur.
În momentele ce urmează, mirele pleacă să ia mireasa cu întreg alaiul, însă și la acest capitol apar unele diferențe între tradiții, întrucât există obiceiuri conform cărora mirele nu trebuie să vadă mireasa decât în fața altarului. Așadar, acțiunea se va desfășura conform planului convenit înainte de cei doi miri și conform opțiunilor acestora.
Aduce buchetul miresei și al nașei, în funcție de tradiție
La acest capitol, opiniile pot fi contradictorii întrucât există mai multe variante de conduită care diferă de la o zonă la alta. În unele locuri, mirele este responsabil pentru plătirea și aducerea buchetelor pentru mireasă și nașă, în timp ce în alte locuri se obișnuiește ca nașii să preia această sarcină.
În cazul în care se decide ca mirele să aibă această atribuție, este de preferat să fie cât se poate de grijuliu cu cele două buchete, astfel încât acestea să ajungă intacte în mâinile aparținătoarelor.
Responsabilitățile mirelui: Nu întârzie la biserică
În cazul în care cei doi miri nu sosesc împreună la biserică, este esențial ca mirele să ajungă înaintea miresei.
De regulă, este de așteptat ca mireasa să fie cea care întârzie, tocmai pentru că reprezintă subiectul central al nunții, însă nu este de bun augur ca mirele să fie cel așteptat de către invitați.
Întâmpinarea invitaților la restaurant
Alături de mireasă, mirele are obligația de a-și întâmpina toți invitații la începutul petrecerii de nuntă și de a-i saluta respectuos, în semn de mulțumire că au ales să participe la nunta sa.
Totodată, mirele are îndatorirea de a socializa, pe cât posibil, pe parcursul petrecerii de nuntă, cu invitații săi.
Valsul mirilor
Acest moment, prezent la începutul celor mai multe petreceri de nuntă, îi are ca subiecți principali pe mire și mireasă, care vor deschide ringul de dans, de obicei pe ritmul unui vals.
Mirele este cel care ia inițiativa și, conform programului stabilit împreună cu DJ-ul, își invită mireasa la dans, mirii fiind mai apoi urmați de către nași și ulterior de socrii.
Responsabilitățile mirelui. Mirele trebuie să răscumpere mireasa, dacă este furată după ora 12 noaptea
Dacă vă numărați printre cei care doresc să pună în aplicare mai multe tradiții în cadrul nunții, inclusiv pe cea a furatului miresei, mirele trebuie să știe că în cazul în care mireasa este furată după ora 12 noaptea, el este cel care trebuie să o răscumpere.
Mirele trebuie să poarte discuții de negociere cu invitații care au furat mireasa și să facă tot posibilul să o aducă înapoi rapid pe aleasa inimii sale.
Mulțumiri colaboratorilor, furnizorilor și stabilirea modalităților de plată
Tot mirele este cel care trebuie să preia inițiativa în discuțiile finale cu furnizorii și alți colaboratori precum echipa foto/video, mulțumindu-le acestora pentru serviciile acordate și stabilind modalitatea prin care se va efectua plata.
Așadar, printre responsabilitățile mirelui se număra și cea de a mulțumi managementului restaurantului și va avea grijă ca petrecerea să se încheie cu toate detaliile mai sus menționate puse la punct.
Trecerea pragului casei cu mireasa în brațe
O altă tradiție ce intră în responsabilitățile mirelui, ce are ca și semnificație diferite explicații, este aceea că, după terminarea petrecerii de nuntă, mirele să treacă pragul casei cu mireasa în brațe.
Pe lângă gestul romantic și amuzant în sine, obiceiul este explicat astfel: în unele cazuri, se spune că mirele este nevoit să treacă mireasa peste prag tocmai pentru a o feri pe aceasta de spiritele rele care stau în acel loc, pe când o altă vorbă din popor spune că în cazul în care mireasa s-ar împiedica de prag, viitoarea familie ar avea ghinion. Așadar, din precauție, mirele alege să-și ia proaspăta soție în brațe și să o conducă în casă.
Care dintre responsabilitățile mirelui sunt și pe lista ta? Lasă-ne răspunsul în comentarii.