Planificarea nunții te-a agitat suficient de tare cât să începi să ai coșmaruri legate de acest eveniment important din viața ta sau pur și simplu ai tot felul de vise legate de nuntă și vrei să știi ce semnificație au?

Cauzele coșmarurilor sau viselor agitate înainte de nuntă pot fi multiple, însă cele mai multe dintre acestea sunt corelate cu stresul pe care o mireasă îl acumulează în perioada de dinaintea nunții, un aspect extrem de important, de care trebuie să ții cont dacă urmează să pășești în fața altarului.

Odihna și relaxarea nu trebuie neglijate atunci când vine vorba de perioada de dinaintea unei nunți, mai ales dacă te ocupi aproape singură de organizarea evenimentului, astfel poți preveni aceste coșmaruri și reprezintă factori esențiali în ceea ce privește bunăstarea minții.

Ce înseamnă, așadar, atunci când ai coșmaruri despre nunta ta? 

Chiar dacă nimeni nu poate oferi un răspuns cât se poate de cert, în general visele semnifică o presupusă conversație între subconștient și mintea noastră conștientă. Mai mult, de regulă, visele pe care le avem au în general legătură cu lucrurile care ni s-au întâmplat sau la care ne gândim în viața de zi cu zi. Iar cum o nuntă reprezintă un eveniment atât de important pentru o mireasă – este aproape imposibil să nu visezi despre acest lucru, nu-i așa?

Mai mult, experții în interpretarea viselor mai spun și că un vis nu trebuie luat întotdeauna ca atare, așadar povestea sau mesajul nu trebuie interpretate fix așa cum sunt redate în vis. În plus, tot visele pot să ne ajute să găsim și soluții la eventualele probleme pe care le avem.

Emoțiile mari de dinaintea nunții, stresul, anxietatea – toate reprezintă factori care pot afecta calitatea somnului, felul în care gândim, felul în care reușim să ne odihnim și, implicit, pot să influențeze ceea ce visăm, deci și coșmaruri. Atunci când experimentezi sentimente pozitive și practic o bunăstare a minții, acest lucru poate să se reflecte și în visele tale, pe când în momentele de anxietate, stres, oboseală, se întâmplă să apară și coșmaruri.

Găsești mai jos câteva semnificații și posibile interpretări ale unor vise legate de nuntă, explicate de către Layne Dalfen, expert în interpretarea viselor, pentru site-ul theknot.com.

Visezi că ai pierdut verighetele sau inelul de logodnă 

Experiența de a pierde ceva sau de a te simți pierdută într-un vis (ca și în cazul în care visezi că nu găsești locul în care se desfășoară ceremonia nunții tale) pare să sugereze faptul că ai putea avea probleme în a găsi sau în a gestiona un anumit angajament pe care l-ai luat față de persoana ta. Așadar, e bine să analizezi situația și din acest punct de vedere, iar pentru liniștea ta suplimentară, să te asiguri că verighetele sunt ținute la loc sigur de cine trebuie. 🙂

Coșmaruri. Visezi că te căsătorești cu altcineva, nu cu partenerul tău

Ai visat că ai ajuns în fața altarului, însă persoana care-ți era alături acolo nu era viitorul tău soț, ci total altcineva? Se pare că persoana din coșmaruri are anumite calități de care tu ai nevoie în prezent în viața ta, așadar gândește-te care sunt calitățile celui pe care l-ai visat, pentru că e posibil să se numere printre cunoscuți. Sunt șanse să constați că are anumite trăsături comportamentale a căror prezență este importantă pentru tine.

Visezi că se întâmplă ceva greșit cu rochia ta

Dacă ți se întâmplă să visezi că rochia ta albă este pătată fix înaintea marelui eveniment, sau că ai descoperit o ruptură chiar înainte să pășești în fața altarului, acest lucru poate reflecta felul în care te-ai pregătit pentru a face anumite schimbări sau anumiți pași în viața ta.

Aceste coșmaruri nu au neapărat o legătură directă cu ceremonia de nuntă, ci mai degrabă subliniază importanța de a fi pregătită. Este posibil și ca un astfel de vis să-ți indice faptul că anumite aspecte nu merg așa cum trebuie și că te fac să te simți nesigură într-o manieră sau alta.

Coșmaruri. Visezi că ai întârziat la propria nuntă 

Știm cu toții cât e de stresant și de complicat să faci un program exact, pe ore, pentru ziua nunții tale. Tot ce înseamnă ședințele de machiaj, de hairstyle, îmbrăcatul rochiei, ședința foto, ceremonia religioasă, întâmpinarea invitaților la petrecere – sunt atât de multe task-uri de dus la bun sfârșit, încât un astfel de program ar putea părea copleșitor pentru oricine.

În aceste coșmaruri, ți se întâmplă să fii așteptată de ceilalți participanți la eveniment, iar faptul că ai întârziat produce uimire de partea acestora, însă chiar și ție – deoarece te-ai fi așteptat sau aveai pretenția de la tine să ajungi la timp acolo.

Există vreo situație similară pe care să o reperezi în viața reală? Ai anumite așteptări de la tine pe care ți se pare că e greu să le duci la bun sfârșit sau pe care nu ai putut să le gestionezi așa cum trebuie? Nu uita să analizezi visul și din aceste puncte de vedere.

Visezi că la nunta ta nu vine nimeni 

Acest tip de vis poate fi considerat chiar un coșmar în toată regula, mai ales dacă te trezești speriată neînțelegând de ce anume pășeai pe un culoar gol sau de ce nu ai văzut lângă tine persoanele cele mai dragi.

Pentru că în vis, aceste întâmplări îți dau un sentiment de respingere, de tristețe și de singurătate, este indicat să-ți pui întrebarea ce anume în viața reală te face să te simți în acest mod? Au existat sau există situații în care te-ai simțit respinsă, în care nu ți s-a oferit atenție? Visul tău poate fi legat de o astfel de respingere trăită cu adevărat, însă poate fi și cheia identificării și rezolvării unor astfel de probleme pe care poate nu le-ai conștientizat până în prezent.

Tu ce coșmaruri ai legate de organizarea muncii tale? Lasă-ne răspunsul în comentarii.