Fotografi-cameramani a lansat pe data de 10 octombrie cea de-a șasea ediție a concursului anual de fotografie și videografie de nuntă.
Acesta este cel mai mare concurs ce se adresează fotografilor și videografilor de nuntă desfășurat în România.
Participanții se înscriu în concurs cu cele mai bune materiale ale acestora. Înscrierile în concurs sunt complet gratuite și se pot face foarte rapid, utilizând o platformă special dedicată pentru propunerea materialelor.
Perioada de desfășurare:
- Înscrieri: 10 Octombrie – 4 Noiembrie;
- Nominalizare: 6 Noiembrie – 19 Noiembrie;
- Jurizare: 22 Noiembrie – 10 Decembrie;
- Afișare rezultate: 20 Decembrie.
1. Înscrieri
Fotografii și videografii de nuntă din România înscriu în concurs cele mai bune materiale ale acestora, realizate în perioada 2017-2018.
2. Nominalizare
Cele mai bune materiale sunt selectate de către o comisie de nominalizare locală (foto și video).
3. Jurizare
Materialele nominalizate sunt notate de către un juriu internațional alcătuit din 23 jurați pentru foto, 16 jurați pentru video, din 16 țări și de pe 4 continente, asigurând astfel că acordarea premiilor se va face în mod obiectiv.
4. Afișarea rezultatelor
Sunt anunțați câștigătorii categoriilor de concurs, precum și Fotograful și Videograful anului.
Concursul conține un număr de:
- 21 categorii pentru fotografii (miri, grup, detalii, cununie religioasă, pregătiri, boudoir, tatuaje, bunici, copii, petrecere, trash the dress, before wedding, momente amuzante, impact emoțional, culori, gadgets, tradiții, botez, bebeluși, maternitate);
- 7 categorii pentru videoclipuri (cel mai bun cameraman, cel mai bun editor, prewedding, highlights, botez, teaser, after wedding).
Fiecare participant poate propune un singur material pentru fiecare categorie.
În funcție de media notelor obținută în urma jurizării se va realiza clasamentul pentru fiecare categorie de concurs în parte.
Titlurile de “Fotograful anului” și „Videograful anului” vor fi acordate pe baza unui punctaj calculat în funcție de câte locuri 1, 2, 3, 4 sau 5 a câștigat participantul respectiv la toate categoriile. Pentru a putea vedea sistemul de calcul exact, puteți accesa regulamentul concursului pentru foto și pentru video.
Câștigătorii edițiilor anterioare sunt:
- Fotografie: Claudiu Negrea (2017), Sabina Mladin (2016), Alexandru Caranfil (2015), Jambor Photography (2014), Ciprian Biclineru (2013);
- Videografie: Dumitru Vutcariov (2017), Adrian Ungureanu (2016), Vasea Onel (2015), Dragoș Bădicu (2014), Mădălin Dumitru (2013).
***
Dincolo de competiţia propriu-zisă, Fotografi-cameramani oferă participanților, în cadrul unei super tombole, schimburi de experiență și întâlniri cu profesioniști din domeniu, materializate prin participarea la workshop-uri și evenimente dedicate fotografiei și videografiei de nuntă organizate în țară sau prin programe de mentoring 1:1.
Partenerii ce oferă aceste locuri sunt:
- Foto: shootLess, Wedding Stories, FotoDumbravă, Anghel Brothers, Ciprian Dumitrescu, Claudiu Vereș, Constantin Antochi, Ovidiu Leșan, Rareș Ion, Olga Vuscan, Sabina Mladin, Marian Cristea, Avatar Studio, Tomi Tako & Dani Cotună, Fotodia Studio, Tudor Bolnavu, Vali Matei.
- Video: Frame Concept 2019, Cristi Coman, Dumitru Vutcariov, Eduard Carp, Vasea Onel.
Puteți afla mai multe detalii despre concurs, dar și despre catalogul Fotografi-Cameramani accesând link-urile de mai jos:
Detalii concurs foto Detalii concurs video Website Facebook
Fotografi-Cameramani este cel mai mare catalog de fotografi și videografi de nuntă din România, prezentând portofoliile a peste 2800 membri. Până în prezent, peste 47,000 de miri au contractat prin intermediul catalogului servicii foto / video oferite de către membrii site-ului.