Unul dintre cele mai importante task-uri după ce ai luat decizia de a te căsători este alegerea verighetelor. Spre deosebire de tort, flori, decor şi alte elemente, verighetele sunt cele care îţi vor rămâne toată viaţa şi trebuie să treacă testul timpului. Verighetele simbolizează dragostea şi angajamentul vieţii împreună şi de aceea trebuie să le alegi cu mare grijă pentru că nu sunt doar nişte simple bijuterii.

Indiferent că doreşti ceva clasic sau mai modern, avem câteva sfaturi care o să te ajute să găseşti mai uşor verighetele perfecte pentru tine:

1. Decide-te asupra unui material

Când vine vorba de verighete, piaţa metalelor preţioase nu se mai reduce de multă vreme doar la platină, aur sau argint, acum au apărut tot felul de combinaţii- poţi alege aur alb, rose gold, combinaţii de aur alb şi galben, dar şi palladium sau verighete cu diamante.

Poate părea covârşitor să alegi din atâtea sute de modele, însă trebuie să iei lucrurile pas cu pas. Mai întâi trebuie să te gândeşti dacă vrei un model simplu sau unul mai extravagant. A doua întrebare pe care trebuie să ţi-o pui e dacă vrei ca verigheta şi inelul de logodnă să fie din acelaşi material. De asemenea, consultă-te cu partenerul dacă vreţi modele identice sau diferite.

Totodată, poți personaliza verighetele cu diferite pietre prețioase sau diamante sau le poți inscripționa cu numele voastre, data nunții sau un simbol cu o specificație aparte pentru voi doi.

Fotografie realizată de Laurențiu Nica

2. Începe căutările devreme

După ce te-ai decis asupra unui material, începe să cauţi prin magazine şi să probezi. Începe căutările cu cel puţin trei luni înainte de nuntă pentru a avea timp să găseşti magazine, să te documentezi, să afli preţurile şi să revii de câteva ori pentru a le proba. Dacă doreşti un model personalizat, trebuie să știi că gravarea poate dura până la o lună.

3. Combină modelele

Nu este nicio problemă dacă partenerului tău îi place platina, iar ție aurul. Nu există reguli că trebuie să alegeţi acelaşi metal sau acelaşi stil. Puteţi găsi o cale de mijloc alegând verighete care combină cele două metale sau două modele complet diferite. Fiecare trebuie să fie mulţumit de modelul ales şi să îi reflecte stilul personal.

4. Stabilește un buget

Cel mai bine e să stabileşti un buget de la început, de exemplu 3% din bugetul total alocat nunţii. Gândeşte-te şi la faptul că dacă mai adaugi diverse diamante sau gravuri la modelul ales, o să te coste mai mult.

Fotografie realizată de Lupașcu Photography

5. Ține cont de stilul tău de viață

Și tu și partenerul ar trebui să țineți cont de stilul vostru de viață, de obiceiurile voastre, precum și de slujba pe care o aveți. Verighetele nu trebuie să incomodeze în niciun fel. În caz contrar, veți fi tentați să le dați jos mai des și astfel există un risc mare să le pierdeți.

O să porţi verigheta în fiecare zi, aşa că dacă practici un sport sau cânţi la un instrument ar trebui să alegi un model mai subțire, cu margini rotunjite. În cazul în care faci diverse munci manuale, e nevoie de un model mai solid și e bine să eviţi pietrele preţioase. Dacă eşti super activ, alege platina care e mai durabilă și nu se zgârie uşor.

6. Încearcă ceva diferit

Poate ai stabilit că îți dorești o verighetă rose gold sau una cu diamante, dar când mergi să probezi, încearcă și ceva ce nu se afla pe lista ta de dorințe. Poți discuta și cu bijutierul care te poate ajuta cu sugestii și la final ai putea găsi un model la care nici măcar nu te gândisei.

Fotografie realizată de Robert Dumitru

7. Gândește pe termen lung

Nu alege verighetele în funcție de ce este în trend în momentul nunții tale. Gândește-te că vei purta aceste inele și peste zeci de ani, așa că cel mai bine este să alegeți un stil clasic.

8. Cât de ușor se întrețin

Verighetele cu pietre prețioase sunt destul de greu de curățat și întreținut, de cele mai multe ori e necesar să mergi cu ele la bijutier, în timp ce modelele din aur sau platină se pot curăța imediat doar ștergându-le cu o cârpă dintr-un material moale.

9. Alege dimensiunea corectă

Una dintre cele mai frecvente greșeli în alegerea verighetelor este că mirii își iau modele mult prea strâmte, de teamă să nu le alunece de pe deget și să le piardă. O să porţi verigheta şi când ești însărcinată şi dacă te mai îngraşi sau mai slăbeşti, aşa că nu trebuie să fie chiar fixă. Verighetele trebuie să alunece ușor pe deget, dar să fie mai dificil de scos.

Un alt aspect de care trebuie să ții cont este că la căldură sau stres degetele se pot umfla,  așa că nu ar trebui să mergi să probezi verigheta când afară e foarte cald, după ce ai făcut exerciţii fizice sau când eşti foarte stresată şi agitată.

Un alt aspect la care ar trebui să fii atentă este lățimea verighetelor, care trebuie să fie potrivită dacă alegi să porţi verigheta și inelul de logodnă pe același deget.

Fotografie realizată de Sorin Popa

10. Nu cumpăra până nu ești sigură de decizie

Chiar și în situația în care ești în criză de timp, nu face un compromis pentru niște verighete care nu îți plac 100%. Este foarte important ca în momentul în care le cumperi să fii sigură de alegerea făcută. Încearcă mai multe modele, materiale și dimensiuni până când găsești verighetele perfecte pentru tine și partenerul tău.

Fotografie copertă realizată de Feather Photography

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.