Ziua nunții voastre este una dintre cele mai importante zile din viața voastră, iar shootingul foto de nuntă este, fără doar și poate, obligatoriu. Mirii apelează de regulă la serviciile unui fotograf sau chiar ale unei întregi echipe, iar seturile de fotografii se împart, de regulă, în trei sau patru etape: ședința foto ce are loc înaintea cununiei de la biserică, cununia religioasă, pozele cu nașii între biserică și restaurant și pozele de la petrecere.
În ceea ce privește shootingul foto de nuntă care se desfășoară înaintea cununiei religioase, acesta se petrece, de cele mai multe ori, acasă la miri, unde aceștia sunt pregătiți pentru marele eveniment. Desigur, există varianta în care shootingul are loc la un hotel sau, de ce nu, chiar cu câteva zile înaintea nunții, tocmai pentru a-i scuti pe miri de stresul din ziua cea mare.
Iată mai jos care sunt variantele de shooting din care poți alege, tocmai pentru ca amintirele voastre să fie imortalizate în cel mai frumos și potrivit mod.
Cum alegem serviciile pentru shootingul foto de nuntă
Unul dintre cele mai importante aspecte în ceea ce privește contractele pe care le vei avea de semnat înaintea marelui vostru eveniment îl reprezintă cel cu echipa foto/video. Este foarte important ca mirii să opteze pentru o echipă de fotografi profesioniști, tocmai pentru că amintirile din ziua nunții sunt printre cele mai importante, așadar nu pot fi lăsate pe mâna oricui.
Înainte de a semna un contract cu o firmă de profil, cere acces la o bază de date sau la un portofoliu pe care le poți studia cu atenție, astfel încât tu și viitorul tău soț să fiți convinși că fotografiile vor ieși în stilul dorit de voi.
Nu ezita să ceri recomandări ale altor clienți și comunică, întotdeauna, cu exactitate, cerințele și așteptările voastre. Stabilește de la bun început care va fi termenul în care fotografiile vă vor fi livrate și nu uita ca acest detaliu să fie trecut, la rândul său, în contract.
Shootingul care are loc în altă zi decât cea a nunții
Foarte multe perechi de miri optează, din ce în ce mai des, pentru shootingul foto de nuntă care are loc înaintea zilei în care este programat marele eveniment.
Firmele de foto/video oferă din ce în ce mai multe variate de pachete cu ședințe foto, unele dintre acestea având propuse locuri superbe, la munte, la malul mării sau chiar peste graniță, însă cel mai important este ca mirii să se regăsească în detaliile locului ales.
Este dificil ca mirii să îmbrace în cadrul acestei ședințe foto exact hainele pe care le vor purta în ziua nunții, așadar, dacă nu dorești să încalci tradiția și să îmbraci rochia înaintea nunții, poți apela la ținute diferite, ori ședința în sine poate avea o tematică post-logodnă.
Avantajul acestui tip de ședință foto constă, în principal, în obținerea mai multor amintiri „vii” cu momentele frumoase din viața voastră de viitori miri, însă sunt de preferat și de către cei care nu doresc să-și aglomereze ziua nunții prea tare.
Shootingul din ziua nunții, înaintea cununiei religioase
Acest tip de shooting este, în prezent, cel mai des întâlnit și are ca scop fotografierea mirilor înainte de a se cununa în biserică. De cele mai multe ori, această ședință foto are loc acasă la miri, în locul din care mirele și mireasa vor pleca mai apoi către biserică.
În cazul în care viitorii însurăței fac nunta în altă locație decât cea a orașului de domiciliu sau doresc să aibă parte de un decor mai spectaculos, shootingul foto de nuntă poate avea loc, evident, și în cadrul unor camere de hotel.
Pregătirile pentru ședința foto care precedă slujba de la biserică nu sunt deloc simple, tocmai pentru că acest shooting are menirea să surprindă toate emoțiile celor doi viitori miri. Așadar, pregătirea miresei de către domnișoarele de onoare, bărbieritul simbolic al mirelui, întâlnirea celor doi miri, momentul în care mirele vede mireasa purtând pentru prima dată rochia…toate aceste clipe magice vor fi imortalizate în cadrul acestui shooting. Tocmai de aceea este important să discutați încă de la început cu echipa foto care sunt așteptările voastre și propunerile acestora în ceea ce privește această secțiune de fotografii, pentru că dezorganizarea nu este deloc binevenită în ziua nunții.
Este important de știut că, în cazul în care veți apela la o echipă foto mai mare, prezența unor oameni necunoscuți în casa voastră/în cadrul momentelor voastre de pregătire pentru nuntă, poate aduce puțin disconfort. De aceea, este bine ca mirii să cunoască echipa înaintea acestei zile și să cadă de comun acord asupra întregului program al shootingului.
SFAT: Este estențial ca felul în care veți fi surprinși să fie cel care vă reprezintă. Așadar, pe cât posibil, încercați să vă comportați natural, pentru că până la urmă, întâi de toate, este important să vă aduceți aminte de voi exact așa cum erați înaintea nunții voastre, cu toate emoțiile, bucuria și nerăbdarea copleșitoare.
Alte variante pentru shootingul foto de nuntă
Printre alte variante de shooting cu tematică de nuntă, dar realizate ulterior evenimentului, se numără și deja celebrul „Trash the dress”.
De regulă, acest tip de ședință foto simbolizează faptul că mirii au scăpat de stresul nunții și implică mult mai mult degajament față de o ședință foto ce are loc în ziua marelui eveniment. Conceptul își are originea la începutul anului 2000, în Las Vegas, și presupune ca mireasa să-și „distrugă” (teoretic, nu neapărat și practic), rochia de mireasă într-un cadru frumos și unic, evident, alături de proaspătul soț.
La polul opus, există și varianta de shooting „Love the dress”, care este definită printr-o ședință foto cu mult mai cuminte față de „trash the dress”, iar rochia de mireasă nu suferă niciun fel de stricăciune.
Locația este unul dintre punctele cheie ale acestor ședințe foto, așadar trebuie aleasă ținând cont de sfaturile specialiștilor, dar și de preferințele mirilor, mai ales dacă aceștia au amintiri din locuri rupte din poveste.
Avantajul acestor tipuri de shooting îl reprezintă, întâi de toate, lipsa presiunii de timp.
Tu ce idei ai pentru shootingul foto de nuntă? Te gândești să faci un Save The Date și un Trash The Dress? Lasă-ne răspunsul în comentarii.