Dacă te-ai hotărât pentru nunta de zi, trebuie să știi că această decizie îți va oferi destul de multă flexibilitate asupra tipului de petrecere pe care vrei să o organizezi și mult mai multă lejeritate atunci când vine vorba de ținute, program artistic și chiar preparatele culinare cu care se vor delecta invitații.
Există totuși o serie de aspecte importante de care trebuie să ții cont atunci când organizezi o nunta de zi. Cel mai important dintre toate este durata – așadar, programul bine structurat după care se va desfășura întregul eveniment și căruia i-am dedicat o secțiune separată mai jos.
Totodată, vei fi încântată să afli că o nunta de zi îți va da ceva mai mult frâu liber pentru a pune în practică tot felul de idei ingenioase, mai ales la capitolul entertaining. Alegerea spațiului în care se va desfășura evenimentul este, de asemenea, un aspect foarte important, iar libertatea de a prelungi programul petrecerii ține numai de dorința mirilor și de dispoziția invitaților.
Detalii organizare nunta de zi
Cum ar trebui să arate programul pentru nunta de zi
Din punct de vedere al timeline-ului, o nuntă cu petrecere pe timp de zi poate fi, la început, ceva mai solicitantă și asta pentru că prima parte a zilei nu-ți va mai permite să petreci ore nenumărate la salon sau să realizezi ședințe foto prea elaborate.
Dacă dorești ca invitații să servească deja masa în jurul orelor de prânz, este important ca întâi de toate să programezi ceremonia religioasă la o oră nu foarte târzie. Așadar, ora 11 ar fi ideală pentru slujba religioasă, acest lucru impunând de la sine ca mireasa să fie în picioare cel puțin la ora 6 dimineața.
Ține cont că o ședință de coafat/make-up pentru mireasă poate ține uneori chiar și trei ore, tocmai de aceea este bine ca programarea să fie făcută în jurul orei 8 sau chiar mai devreme.
Odată ajunși la restaurant, mirii își vor primi invitații pentru ca mai apoi să fie servite antreurile. Stabilește cu exactitate alături de conducerea localului care sunt orele de servire ale felurilor de mâncare, pentru a te scuti de acest stres în timpul petrecerii și dă-ți voie să te relaxezi, căci partea cea mai solicitantă a trecut!
Alegerea locului ideal pentru petrecere
O nuntă în timpul zilei presupune de la sine multă lumină, așadar locul și împrejurimile acestuia reprezintă un factor destul de important în reușita petrecerii voastre, evident, și în funcție de anotimp. Un loc cu o grădină frumoasă va fi o alegere bună indiferent de vremea de afară, însă dacă vorbim de o nunta de zi cu petrecere în aer liber, este de înțeles că grădina trebuie să arate foarte bine și să permită amenajări după propriile cerințe.
Asigură-te înainte de semnarea contractului că ai posibilitatea să amenajezi spațiul așa cum dorești și, totodată, ia în calcul și varianta mai puțin dorită în care ar putea să plouă. Un local cu o terasă acoperită sau cu umbrele generoase reprezintă un plus!
Un alt aspect important este și spațiul potrivit pentru ringul de dans, tocmai pentru că o nunta de zi nu scoate nicidecum din calcul dansul.
Ce preparate putem servi la nunta de zi
Spre deosebire de nunțile pe timp de seară, cele de zi ne oferă posibilitatea să ne jucăm puțin cu imaginația atunci când vine vorba de stabilirea meniului.
O nuntă cu un cod ceva mai relaxat poate să presupună inclusiv un barbecue, care să înlocuiască cu succes unul dintre felurile de mâncare clasice, iar în ceea ce privește capitolul candy bar sau alte mici artificii culinare la care ai visat, acestea pot fi puse în practică mult mai ușor în cadrul unei nunți în timpul zilei.
De menționat aici ar fi idei precum un spațiu amenajat special pentru servirea de înghețată la cornet, un fruit bar, o fântână de ciocolată cu fructe, un perete de gogoși colorate sau un lemonade bar.
La capitolul băuturi, ne putem permine să introducem în meniu cocktail-uri de zi, cu arome fructate, exotice și alte băuturi inedite care sunt potrivite pentru a fi consumate ziua.
Entertainment la o petrecere de nuntă în timpul zilei
Nunta de zi presupune poate la fel de mult dans ca și o nuntă clasică, așadar este important ca spațiul să dispună de un ring de dans. Totodată, prezența unui DJ la petrecerea voastră este una obligatorie, iar formațiile de muzică nu ies nici ele din calcul.
Dacă sunteți amatori de muzică chill sau pur și simplu nu vă simțiți confortabili cu muzica de petrecere clasică pe care ați auzit-o la alte nunți, este bine de știut că un eveniment în timpul zilei poate exclude cu succes anumite tipuri muzicale și le poate înlocui cu ceea ce vă place să ascultați mai mult.
Tocmai pentru că vă veți bucura de multă lumină, puteți opta și pentru alte tipuri de distracție precum spectacole cu baloane de săpun, un colțișor amenajat pentru pictură de portrete ale invitaților (care pot înlocui cu succes mărturiile de nuntă).
Avantajele unei nunți pe timp de zi
O nuntă organizată ziua aduce de la sine un program ceva mai bine structurat al servirii felurilor de mâncare, prin urmare invitații voștri nu vor mai lua masa la ore foarte târzii, așa cum se practică în cazul petrecerilor clasice de nuntă care au loc pe timp de seară.
Din punct de vedere al bugetului, sunt toate șansele ca o nuntă organizată în cursul zilei să fie mai puțin costisitoare decât una clasică, așadar și la acest capitol petrecerea de zi are un plus.
Lejeritatea ținutelor reprezintă, de asemenea, un alt avantaj al acestui tip de petrecere, mai ales dacă nunta voastră se desfășoară într-o grădină, întrucât doamnele și domnișoarele nu vor fi obligate să poarte tocuri, iar vestimentația va fi una mult mai relaxată.