Nunta a devenit, în timp, un prilej de stress, mai ales cand vine vorba despre fotograful nunții tale. Ar trebui să fie cel mai frumos moment și ziua fără griji din viața noastră. Nicidecum nu trebuie să fie asociată cu stresul. Însă noi, femeile, mai avem și un stres în plus: fotografiile!

Fotografiile și filmarea ne surprind în cele mai emoționante momente. Tocmai de aceea, stresul nu trebuie să fie parte din peisaj. Ziua nunții vorbește despre iubire, naturalețe a gesturilor și fericire, iar obiectivul fotografului trebuie să surprindă tocmai aceste emoții.

Cu toate acestea, nu este magician. Dacă tu nu ești fericită și ți se vede pe chip, fotograful nunții tale nu poate face nimic în această privință, chiar dacă este as în Photoshop sau alte programe de editare foto.

Așa că cel mai important aspect este să fii fericită!

Dacă încă nu ți-ai ales serviciile foto-video, găsești aici un ghid complet care îți vine în ajutor.

Apoi poți să-i aduci în vedere fotografului pe care îl alegi următoarele detalii, idei sau aspecte.

  1. Pachetul oferit

Oricât de mult te încântă ideea unui fotograf, a unei ședințe foto, este necesar să iei în considerare și multe alte aspecte mai practice, cum ar fi o discuție despre ce oferă echipa acestuia, ce include pachetul foto, este sau nu customizabil sau dacă poți veni cu idei?

O discuție cu fotograful nunții nu înseamnă să stabiliți doar locația și orele. Sunt multe alte detalii de adus în discuție.

  1. Prețul serviciilor oferite

Este foarte important să știi dacă există mai multe tipuri de preț și ce presupune fiecare dintre ele.

  1. Echipamentul folosit de fotograful nunții tale

Poate nu te pricepi atât de bine la echipamentele foto, dar cu siguranță ai văzut multe ca invitată la nunți. Și poate că nu știi cum se numește fiecare, dar dacă îi explici fotograful, își va da seama.

  1. Locația sau locațiile

Dacă vrei să faci fotografii doar în timpul cununiei civile, celei religioase și la local, situația nu va fi complicată. Dacă, însă, îți dorești o ședință foto separată, într-o altă locație, discuția se continuă cu alte detalii: ora pentru ședința foto specială, ziua (care probabil va fi schimbată de câteva ori pentru că vremea are un cuvânt de spus întotdeauna), tematica (dacă vă doriți și altceva pe lângă rochia de mireasă încadrată într-un peisaj superb).

  1. Ce fel de poze vrei de la fotograful nunții tale

Este posibil ca fotograful nunții să aibă ideile sale atunci când începe să fotografieze. Iar dacă nu îi menționezi nimic, va lucra în stilul său propriu.

Dacă tu ai idei și vrei neapărat să apară în albumul foto, este momentul să-i spui fotografului despre acestea, pentru ca tu să te poți bucura de ele ulterior.

  1. Care sunt cele mai bune părți ale corpului meu?

Știu că sună foarte ciudat, dar noi, femeile, știm cum să pozăm ca să ne punem în evidență părțile bune. Poate chipul arată bine în poze pe dreapta, poate fotografiile din față nu-ți avantajează corpul. Tu știi cel mai bine

Dacă nu te-a preocupat niciodată acest aspect și vrei să ai imagini așa cum ți le dorești, întreabă fotograful nunții fără timiditate. Sunt fotografiile pe care le vei privi toată viața.

  1. Cine sunt părinții și cine sunt nașii? Fotograful nunții tale trebuie să știe

Fotograful si videograful au nevoie sa stie cine sunt parintii si cine sunt nasii vostri pentru a reusi sa ii surprinda in cadrele emotionante pe care le vei avea pentru totdeauna.

Nu ezita să le spui cine sunt părinții tăi, cine sunt părinții soțului tău, dar nu uita nici de nași.

De asemenea, dacă ai vreo preferință, poate vreo bunică dragă sau o mătușă iubită, anunță fotograful înainte de a începe ceremonia.

  1. Ținuta

Dacă vrei că fotograful nunții tale să vină îmbrăcat elegant, spune-i.  Dacă ai un dress code special și vrei că el să-l respecte, expune-i ideea și vezi ce părere are.

  1. Fotograful nunții este fan Photoshop?

Poți întreba fotograful nunții cât de mult vrea să prelucreze pozele. Dacă tu mergi mult pe stilul natural și vrei doar un edit simplu, este bine să-i spui fotografului. Cu siguranță s-a mai confruntat cu situații în care a fost rugat să scoată coșuri și să îndrepte chiar dinți, dar și situații în care miresele nu vor nici măcar o modificare.

  1. Iau parte la selectarea fotografiilor pentru album?

Este bine să întrebi și acest lucru. Sau poți să spui că-ți dorești foarte tare să alegi tu fotografiile care vor ajunge în albumele foto.

Amintește-ti că este necesară o astfel de discuție cu fotograful nunții tale pentru că niciunul dintre voi nu știe își dorește celălalt, iar un produs final extraordinar are la bază o comunicare foarte bună încă de la început.

Dacă vrei să-ți alegi un fotograf care ți se potrivește, îl găsești pe Fotografi-Cameramani.ro, cel mai mare catalog de fotografi și videografi de nuntă și botez din România. Trebuie doar să selectezi data nunții și orașul în care are loc evenimentul și vei primi toate sugestiile de fotografi și videografi, în funcție de buget, premii, experiență și apreciere.

Tu ce iti doresti de la fotograful nunții tale? Lasa-ne raspunsul in comentarii.