Cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni poate fi considerată o adevărată provocare, mai ales dacă faci parte din rândul acelor viitoare mirese care preferă să aibă până și cel mai mic detaliu foarte bine pus la punct înaintea evenimentului. Dacă tu și partenerul ați luat decizia să organizați nunta într-un timp mai scurt, îți putem spune încă de la început că întregul proces de organizare poate fi ușor, atâta timp cât pui accent pe ordine și pe o bună structurare a priorităților. Citește în continuare cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni.

Stabilește bugetul de nuntă

Primul pas pe care ar trebui să-l faci atunci când vine vorba despre planificarea nunții tale este să stabilești, împreună cu partenerul tău, o sumă estimativă pe care sunteți dispuși să o alocați acestui eveniment.

De aici vor pleca toate celelalte idei, deoarece vei cunoaște bugetul în care trebuie să te încadrezi. Locația evenimentului, meniurile de nuntă, mărturiile și elementele de papetărie, aranjamentele florale, furnizorii, momentele de animație (band, DJ și altele), cabina foto, ținutele mirilor, echipa foto-video, tortul, candy bar-ul – urmând ca ulterior să decizi dacă există anumite elemente la care ești dispusă să renunți sau nu.

Cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni. Stabilește locația în care va avea loc evenimentul

Odată stabilit bugetul, va trebui să te îndrepți destul de rapid către alegerea unei locații pentru petrecerea de nuntă. Este recomandat să pornești de la început cu ideea că sunt șanse destul de mari să fii nevoită să faci compromisuri și asta pentru că multe dintre sălile de evenimente sunt rezervate chiar și cu 2 ani înainte. 

Așadar, în cazul în care vrei ca petrecerea să aibă loc într-o anumită locație, sunt șanse să ți se ofere variante mai puțin populare, precum o sală adiacentă, de dimensiuni mai mici sau posibilitatea de a desfășura evenimentul într-o zi mai puțin comună, precum vineri sau duminică. 

Sfatul nostru este să-ți îndrepți totuși atenția și către locații recent inaugurate sau nu neapărat extrem de cunoscute, pentru că s-ar putea ca în aceste cazuri să găsești disponibilitate exact când ai nevoie și să eviți să alegi o dată nefavorabilă. Atunci când vei alege locația de nuntă, cel mai probabil vei stabili și meniul servit în cadrul petrecerii. De trecut pe lista despre cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni.

Stabilește data nunții și trimite invitațiile

Din momentul în care ai rezervat locația, vei putea comanda și invitațiile de nuntă. Și acest pas este considerat a fi unul destul de prioritar atunci când vorbim despre o nuntă organizată în 6 luni sau chiar mai puțin, pentru că viitorii tăi oaspeți trebuie puși în temă cu data evenimentului. 

Cu cât trimiți invitațiile mai repede, cu atât vei putea primi și confirmările mai devreme, ceea ce-ți va permite să schițezi un număr provizoriu de participanți la nunta ta. Nu uita că ai la îndemână și varianta invitațiilor digitale, caz în care vei câștiga ceva timp.

Cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni. Setează prioritățile, dorințele cele mai importante și pregătește-te pentru mici compromisuri

Acum este momentul în care să filtrezi toate detaliile legate de organizarea nunții tale și să stabilești, alături de partener, care sunt prioritățile. Aveți nevoie și de candy bar și de tort? Vreți ca la nunta voastră să aveți și DJ și band? Vreți să realizați și o ședință foto pre-wedding? Ordonează toate aceste întrebări și răspunsurile adiacente și creează o listă a priorităților. De trecut pe lista despre cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni.

Alege furnizorii pentru nuntă și rochia de mireasă

Revenim acum la toate celelalte elemente care alcătuiesc împreună tabloul perfect de nuntă. În cazul în care ai norocul să prinzi un târg de nunți organizat cu circa 6 luni înaintea evenimentului tău, te îndemnăm să-i faci o vizită, pentru că acolo vei putea găsi furnizori cu recomandări și oferte mai bune. Altfel, pregătește-te pentru situațiile în care fotograful preferat poate să fie ocupat în data respectivă sau floristul să aibă deja prea multe comenzi. 

Totuși, caută furnizori cu recomandări și semnează întotdeauna contracte în care să fie trecute toate detaliile importante. 

Desigur, acum vine și momentul în care ar trebui să alegi rochia de mireasă. O poți găsi, de asemenea, la târgurile de nunți sau poți stabili câteva modele care te avantajează și să pornești vânătoarea pentru ținuta perfectă de nuntă. Ține cont că rochiile făcute de la zero în atelier necesită timp și probe multiple, în timp ce unele rochii achiziționate de-a gata pot necesita mici ajustări.

Cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni. Nu uita de programările pentru coafor și machiaj

Și în acest caz, discutăm despre servicii care trebuie programate din timp. Mai mult, în cazul fiecăruia dintre ele, recomandările sunt să programezi și ședințe suplimentare, de probă, care ar trebui să aibă loc cu minimum 1 lună înaintea evenimentului. Veți ști astfel dacă rezonezi cu rezultatele obținute sau dacă trebuie să te reorientezi, fie și pe ultima sută de metri. De trecut pe lista despre cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni.

Nu te neglija și nu-ți da voie să te stresezi prea tare cu organizarea

Nu în ultimul rând, pentru că știm că organizarea unei nunți nu este ușoară cu atât mai mult cu cât vorbim despre un timp limitat, ne simțim nevoiți să-ți atragem atenția că trebuie să te menajezi.

Nopțile nedormite, stresul, oboseala își pot pune amprenta asupra sănătății și stării fizice, iar ziua nunții este în definitiv una dintre cele mai importante zile din viața ta.

Gestionează cu calm tot programul organizării, evită pe cât posibil situațiile stresante, acordă-ți timp pentru îngrijire, adoptă o alimentație sănătoasă și dormi cel puțin 8 ore pe noapte.

Cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni. Alte tips and tricks pentru organizarea unei nunți într-un timp scurt:

  • nu ezita să ceri ajutorul persoanelor apropiate în cazul în care te simți copleșită sau chiar să angajezi un wedding planner atâta vreme cât bugetul îți permite.
  • optează pentru o tematică de nuntă ceva mai simplă și ușor de realizat, cu elemente care să fuzioneze bine împreună.
  • comunică deschis cu furnizorii încă de la prima întâlnire, astfel încât lucrurile să fie clare de la început și să nu fii nevoită să revii cu rectificări pe parcurs.
  • ia în calcul și alternative de petrecere mai puțin tradiționale: poate o nuntă organizată în stil picnic, o locație mai puțin populară, o cină intimă împreună cu cei dragi (mai ales în cazul în care ai de planificat o nuntă în format restrâns).
  • îndreaptă-ți atenția către un magazin de rochii cu stocuri bogate, astfel încât să nu fii nevoită să aștepți foarte mult timp pentru livrarea rochiei de mireasă. De trecut pe lista despre cum să planifici o nuntă în mai puțin de 6 luni.