Și în acest an, mai exact pe 6 martie, echipa Fotografi-Cameramani.ro a sărbătorit excelența în fotografia și videografia de eveniment de care s-a bucurat alături de comunitatea sa. Fotografi si videografi din toată țara au participat cu entuziasm și curiozitate la gala desfășurată la CINEMAX Veranda din București. La finalul ediției cu numărul 11, au aflat împreună (unii dintre ei chiar foarte emoționați) cine sunt cei care primesc titlurile de Fotograful și Videograful Anului 2023 în România.

Fotografi-Cameramani este cel mai mare catalog de fotografi și videografi din România, cu peste 4000 de membri – o comunitate unită care inspiră și ia parte la dezbateri și discuții constructive, iar competiția anuală pe care o organizează este cel mai amplu concurs național dedicat fotografiei și videografiei de eveniment din țară.

Fotografia și videografia sunt domenii extrem de subiective, de aceea, la fiecare concurs și selecție, este important să existe în juriu un număr cât mai mare de fotografi și videografi recunoscuți la nivel internațional.

Jurizarea concursului din acest an a avut loc în perioada 25 ianuarie – 25 februarie, iar pentru ca aceasta să fie cât mai obiectivă și corectă, fără a lăsa loc de interpretări și controverse, materialele nominalizate în concurs au fost notate de către un juriu internațional format din 72 de membri, din țări precum Australia, Italia, Mexic, Belgia, Olanda, Elveția, China, Germania, Bolivia, Bulgaria, Franța, Portugalia, Brazilia, Lituania, Marea Britanie, Uruguay, Spania, Ungaria, Argentina, India, Taiwan, Turcia, Statele Unite ale Americii, Ucraina, Ecuador, Croația, Columbia, Africa de Sud și Grecia.

Această ediție a avut și o super tombolă de know-how cu cele mai apreciate workshop-uri și evenimente dedicate fotografiei de nuntă organizate în țară, precum ședințe de mentoring individual, mentoring online 1:1, locuri la diferite workshopuri, invitații la Conferința Națională de Fotografie ediția 2024, iar Atelierul de caramele, sponsorul galei, a oferit un voucher în valoare de 500 de lei. De asemenea, Light Studio a oferit câte un voucher de două ore pentru acces în studio primelor trei locuri din clasamentul Foto și Video.

Partenerii ediției a 11-a au fost Light Studio, Atelierul de Caramele, E-Femeia și România Pozitivă. Fotograful oficial a fost Mihai Balta, Videograful oficial – BOA Production și DJ-ului care a oferit un super vibe tuturor participanților a fost Adrian Rogojan – Clever Sound.

Anul acesta, după fiecare categorie prezentată (în total 26 de categorii distincte), câștigătorul a fost invitat pe scenă ca să răspundă la câte o întrebare surpriză. Iar la categoriile la care câștigătorul nu a fost prezent, a fost invitat pe scenă următorul loc care se afla în sală. Bineînțeles, atmosfera a fost una faină cu multe glume și râsete. La final, toți cei prezenți au descoperit marii câștigători.

În cadrul concursului au fost alese câștigătoare materialele clasate pe locurile 1–10 din cele 26 de categorii de concurs, acordate în urma notelor oferite de membrii juriului.

Punctajul acestei ediții a fost calculat astfel: primul loc a primit 10 puncte înmulțite cu media aritmetică a materialului respectiv, medie obținută în urma voturilor juriului, locul 2: 9 puncte ori media, locul 3: 8 puncte ori media și tot așa descrescător până la locurile 9 și 10, care sunt ponderate cu 2 și respectiv 1 punct înmulțit cu media.

La concursul din acest an au fost premiate 336 de fotografii din 6001 înscrise și 113 de videoclipuri premiate din 658 videoclipuri înscrise în competiție.

Primele 10 locuri ale fiecărei categorii au primit punctaje care au cântărit pentru titlurile de Fotograful și Videograful anului.

De asemenea, cei prezenți în cadrul evenimentului au putut vedea live cum se modifică clasamentele intermediare (suma punctajelor pentru fiecare participant și categorie).

Cei mai buni fotografi de nuntă în 2023

Titlul de Fotograful Anului 2023 a fost obținut de Alex Lupașcu (Lupascu Photography). Are 418 premii în portofoliul Fotografi-cameramani.ro și 121 de evenimente verificate.

În topul clasamentului la concursul de fotografie, pe locul al doilea, este Bogdan Chircan Photographer cu 491.55 de puncte, urmat de Mario Silaghi pe locul al treilea cu 392,6 puncte.

Cei mai buni videografi de nuntă în 2023

Marele câștigător al serii, Ionuț Petrescu, a primit pentru a patra oară consecutiv titlul de Videograful Anului.

”Medalia de argint” a fost luată de Marius Sfetea cu 439.55 de puncte, urmat de SpoialaBrothers, pe locul al treilea, cu 353.69 puncte.

Fotografiile câștigătoare la cele 26 de categorii de concurs pot fi vizualizate aici, iar videoclipurile câștigătoare le găsești aici.

În plus, pe site-ul fotografi-cameramani.ro poți vizualiza portofoliul complet al fiecăruia și poți accesa diferite informații despre aceștia (locație, date de contact, prețuri, etc).

Așteptăm cu nerăbdare ediția de anul viitor! 😊