Fotografia de nuntă este una dintre cele mai importante. Organizarea nunților a suferit schimbări destul de importante în ultimii ani, mai ales dacă ar fi să ne raportăm la perioada pandemiei și la toate noutățile care au apărut în această industrie. Dorința oamenilor de a fi cât mai aproape de natură, nunțile în format restrâns, nunțile cu tematică, chiar și nunțile organizate pe timp de zi, în grădină, în mijlocul săptămânii – toate aceste elemente vin cu noutăți, lucru care se întâmplă și în cazul fotografiei de nuntă, în modul în care este surprinsă.

Găsești mai jos principalele noutăți și tendințe fotografia de nuntă, cât și o serie de idei care să te inspire și să te facă să te bucuri foarte multă vreme de amintirile rămase în urma uneia dintre cele mai importante zile din viața ta. 

Mai multă autenticitate pentru fotografia de nuntă

Spre deosebire de moda anilor trecuți, când se solicitau foarte multe ședințe foto de tip „Arcul de Triumf”, ședințe foto în parc alături de nași, anul 2023 aduce în prim plan o serie de idei noi la capitolul poze în ziua nunții. Sunt căutate cât mai multe idei originale, există ședințe foto de logodnă (de tip save the date), ședințe foto pre wedding, ședințe foto în locuri inedite, ieșite din cotidian. 

Anul acesta, se pune foarte mult accent la fotografia de nuntă pe apropierea omului de natură, pe lucruri de suflet, pe cadre cu adevărat speciale, care să aibă o semnificație aparte pentru cei doi miri. Ce ar fi dacă, de exemplu, după slujba de la biserică, veți merge să faceți o ședință foto în locul în care ați ieșit prima dată la o cafea? 

Sau pe strada pe care ai fost cerută în căsătorie? Sau la fast food-ul vostru preferat. 

Nu există bariere în ceea ce privește locația ședinței foto, dacă nu vorbim despre spații private care nu-ți permit accesul, însă este indicat să ai în vedere că imaginația ta și ceea ce simți sunt cele mai importante criterii după care ar trebui să te ghidezi. 

Totodată, e mai mult decât important ca pozele din ziua nunții să fie făcute de un fotograf sau de o echipă foto alături de care rezonați în adevăratul sens al cuvântului. Pentru a te asigura că lucrurile ies așa cum îți dorești, alege pe cineva cu recomandări, cu review-uri multe, cu un portofoliu bogat, care să se potrivească gusturilor și stilului tău. 

Discută cu fotograful tău toate detaliile și nu ezita să-i ceri păreri și sugestii dacă simți că tu și partenerul nu sunteți suficient de inspirați la capitolul locație. 

Mai multă intimitate și cadre speciale, care să surprindă emoție 

Anul acesta se va pune și foarte mult accent pe pozele mai puțin editate la fotografia de nuntă, pe cadre în care se regăsește emoția puternică, mai degrabă decât pe fotografii standard, respectiv acelea în care oamenii stau efectiv la poză.

Se va surprinde naturalețea, fotografii buni vor căuta să imortalizeze momentele în care părinții și persoanele apropiate mirilor își vor arăta emoția, bucuria. 

La fel, și momentele comice, în care mireasa poate se împiedică, în care cei doi poate se murdăresc accidental cu tort la final de petrecere, momentele vibrante de pe ringul de dans în care unii invitați dansează cu mai mult patos decât te aștepți – toate acestea pot face subiectul unor fotografii de excepție, memorabile și, în definitiv, nemuritoare. 

Fotografia de nuntă. Fotografiile făcute de invitați 

În prezent, telefoanele dotate cu camere performante sunt mai peste tot, iar mai mult ca sigur unul sau mai mulți dintre invitații tăi dețin astfel de gadget-uri pe care știu să le folosească la adevăratul lor potențial. 

Chiar dacă ai o echipă foto, le poți menționa prietenilor apropiați că nu te-ar deranja dacă surprind câteva fotografii extra, mai ales că pozele vor fi făcute din alte unghiuri, din alte perspective, iar perioada în care îți vor fi livrate cele profesionale poate fi una mai lungă. 

În acest mod, te vei putea bucura a doua sau a treia zi după nuntă de o serie de fotografii la care poate nu te-ai fi așteptat. 

Filmările și fotografiile cu drona 

Și pentru că vorbeam de tehnologie și de gadget-uri, evident, filmările și fotografia de nuntă surprinse cu drona vor face parte din pachetele și ofertele echipelor foto-video pentru nunțile anului 2023. Astfel de cadre au o frumusețe incontestabilă, mai ales dacă nunta voastră se desfășoară într-o locație înconjurată de natură superbă. 

Interesează-te din timp care sunt acei fotografi care oferă și astfel de servicii și nu uita, din nou, să arunci un ochi pe portofoliul acestora și să te interesezi care este termenul de livrare. 

Fotografia de nuntă. Corner pentru fotografii de tip editorial 

Dacă anii trecuți cabina foto era aproape nelipsită de la nunți, în prezent, sunt la mare căutare camerele rotative de tip 360, dar și cornerele special amenajate pentru fotografia de nuntă de tip editorial. Practic, un fel de ministudio în care decorul și accesoriile puse la dispoziția invitaților vor face deliciul unor poze memorabile. 

Această variantă poate fi utilă mai ales în cazul nunților cu tematică, pentru că va pune un accent pe profilul nunții tale și le va oferi oportunitatea oaspeților care poate nu au respectat un dress code de tip petrecere tematică, să se adapteze cu succes petrecerii tale de nuntă. 

Iar dacă ai nevoie de servicii foto-video pentru evenimentul tău, nu uita că găsești peste 2000 de furnizori de servicii pe Fotografi-Cameramani.ro.