Te pregătești pentru organizarea nunții tale, ești la curent cu tonurile cele mai căutate în acest sezon, însă simți că nu prea te pricepi sau nu ai suficient de multă inspirație la capitolul scheme de culori?
Sunt foarte multe scheme de culori în trend, în funcție de sezonul în care are loc nunta, în funcție de locație, în funcție de celelalte elemente folosite în decor, în funcție de tematica evenimentului – așadar, tot ce-ți rămâne de făcut este să stabilești care este schema cu care rezonezi cel mai bine!
În cele ce urmează găsești câteva propuneri și scheme de culori pentru nunta ta, astfel încât să-ți folosească drept inspirație pentru cele mai bune alegeri.
Scheme de culori pentru nunta ta. Roz în nuanțe zmeurii, alături de bej balet, gri cenușiu și verde sage
În momentul în care alegi să optezi pentru o culoare vibrantă precum cea a zmeurei pentru decorul nunții tale, este de la sine înțeles că trebuie să cauți un echilibru cromatic care să o ajute să se integreze cu succes în decor, respectiv niște nuanțe mai subtile.
La capitolul flori, vei avea de ales dintr-o varietate de feluri: trandafiri în aceste nuanțe, bujori olandezi, lalele, zambile în cazul în care vorbim despre o nuntă pe timp de primăvară.
Aspectul va fi echilibrat cu ajutorul verdelui sage și a nuanțelor de gri deschis si bej, pe care le poți alege pentru farfurii, șervete de masă, mărturii sau elemente de papetărie. De trecut pe lista de scheme de culori.
Nuanțe boeme, combinate cu nuanțe pământii
Dacă nunta ta va fi una cu elemente inspirate din natură și dacă vrei să nu dai greș alegând ceva poate prea strident, poți merge pe varianta combinației între nuanțele pământii (maro de diferite feluri) și roz blush, verde sage, albastru marin și bej în nuanțele ovăzului.
Această schemă de culori este potrivită în mod deosebit unei nunți de primăvară, însă și unei nunți ce se desfășoară în timpul verii, organizată într-o curte interioară, într-o grădină bogată în copaci, arbuști și alte plante și chiar și într-un salon acoperit.
Scheme de culori pentru nunta ta. Un pic de auriu, alături de bej taupe, roz blush și cărămiziu
Această combinație se poate potrivi cu succes atât unei nunți organizată vara, cât și unei nunți care are loc în mijloc de iarnă. Auriul îi oferă acel iz regal, pretențios, în timp ce nuanțele pale echilibrează cumva situația, nelăsând loc de prea mult sau de prea încărcat.
Cărămiziul merge combinat de minune cu nuanțele aurii și oferă un aspect elegant decorului. De trecut pe lista de scheme de culori.
Amestecul nuanțelor de albastru
În cazul în care nunta ta are loc la malul mării sau poate în mijlocul iernii și vrei să obții acel aspect feeric de „ținut înghețat”, este posibil ca o fuziune între mai multe tipuri de albastru să fie tot ce-ți trebuie.
Aruncă o privire asupra combinațiilor între alb bumbac, albastru pigeon (acea nuanță frumoasă a penajului porumbeilor), albastru stone si gri laurel. În unele cazuri, o schemă de culori care derivă cumva din aceeași bază pot alcătui cu succes spectacolul vizual pe care-l cauți, fără să fie nevoie să fie neapărat completate și de prezența altor culori.
Scheme de culori pentru nunta ta. Roz piersică, crem, roz blush și verde ferigă (verde fern)
O altă combinație deosebit de potrivită pentru nunțile de vară și de primăvară. Poate fi completată cu succes de prezența roșului căpșună și ne duce cu gândul la petrecerile organizate în grădină.
Aceasta este, în linii generale, o schemă a nuanțelor de roz, care poate aduce o bucurie și o vitalitate vizuală neașteptate în cadrul unui prilej de sărbătoare în aer liber, pe o vreme caldă. De trecut pe lista de scheme de culori.
Galben muștar, alături de gri dove, verde pin și maro cărămiziu
O schemă de culori pretabilă unei nunți de vară târzie sau care are loc la început de toamnă, alcătuită dintr-o serie de nuanțe rustice, încă resimțite drept calde, dar în egală măsură ușoare.
Tot aici pot fi integrate și nuanțele cremoase de in, portocaliul ars, iar cel puțin pe timp de toamnă, s-ar putea ca decorul natural să fie oricum de partea ta în tot acest proces.
Scheme de culori pentru nunta ta. Portocaliu vibrant, verde ferigă, galben în nuanțe de miere
Dacă preferi o schemă de culori ceva mai greu de trecut cu vederea și care să aibă un cuvânt destul de pronunțat de spus în decorul nunții tale, poți alege și combinația de mai sus. Toate aceste nuanțe pot fi combinate foarte bine cu un albastru frost sau cu un gri dove, pentru că elementele în aceste culori se vor așeza mai bine.
În general, astfel de propuneri se vor potrivi de minune nunților de vară și în mod special celor cu tematică tropicală sau organizate în destinații exotice. De trecut pe lista de scheme de culori.
Galben citron, verde pară, crem buttermilk, albastru denim și albastru sky
Acestea pot alcătui decorul perfect pentru o nuntă cu influențe mediteraneene, cu accent pus pe galbenul citron (lămâie), care este vedeta acestei scheme de culori.
Avantajul acestei combinații este și faptul că poți înlocui mărturiile cu simple lămâi așezate pe mese, lângă place carduri, iar aspectul în sine, pe cât de simplu, poate arăta extrem de rafinat și de fresh.
Tips and Tricks pentru scheme de culori
- Caută inspirație chiar la locația evenimentului. Este posibil ca decorul deja existent acolo să-ți fie de ajutor în alegerea schemei de culori.
- Bazează-te mai mult pe anotimpul în care are loc nunta ta și pe culorile prezente în natură în perioada aceea.
- Nu alege mai mult de 5-6 culori pe care să le folosești în alcătuirea schemei.
- Chiar și nuanțele neutre și mai ales cele metalice se pun la numărătoare drept culori. Ține cont de acest aspect atunci când alegi celelalte culori cu care să le combini.
- Cere o sugestie și fotografului tău. S-ar putea să-ți ofere niște idei foarte bune, mai ales dacă vorbim despre o persoană cu multă experiență.