MANIERE

Responsabilitatile parintilor la nunta

De către Echipa WedMe

Responsabilitatile parintilor la nunta variază de la țară la țară, dar chiar și în România, acestea sunt diferite în funcție de zonă. Obiceiurile se schimbă, însă ce e cel mai important e ca părinții să fie alături de copiii lor și să le ofere ajutorul necondiționat. ;)

Așadar, ziua nunții este foarte importantă nu doar pentru miri, ci și pentru pentru părinții mirilor care urmează să își unească destinele. Deși pentru fiecare părinte ziua când i se căsătorește copilul este încărcată de emoții, trebuie să vi le stăpâniți și să fiți alături de ei pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie.

Care sunt responsabilitatile parintilor la nunta?

ÎNAINTE DE NUNTĂ

1. Invitați-vă cuscrii la masă

În caz că nu i-au cunoscut până la aflarea veștii despre nuntă, părinții mirelui ar trebui să organizeze o masă la care să se întâlnească oficial cu părinții miresei. Invitația poate fi extinsă și pentru frații și surorile acesteia sau bunici.

2. Anunțați oficial logodna

Părinții mirilor ar trebui să anunțe vestea logodnei către familie și prieteni atât telefonic, cât și în mediul online, dar numai după ce viitorii miri le-au dat acordul că pot face asta, deoarece uneori aceștia doresc să țină privat pentru o vreme acest eveniment.

3. Întrebați cu ce puteți ajuta

Părinții le pot oferi mirilor sfaturi dacă le sunt solicitate, însă nu trebuie să se supere în cazul în care aceștia decid să nu le urmeze. De asemenea, dacă le oferă ajutor financiar, părinții trebuie să considere acest ajutor un dar și nu o modalitate de a controla deciziile legate de nuntă.

Fotografie realizată de Mihai Constantinescu

4. Colaborarea cu ceilalți părinți

Colaborarea cu ceilalți părinți este importantă. Este nevoie de multă înțelegere și de o comunicare permanentă cu membri celeilalte familii pentru a pune la punct detalii în privința nunții. Colaborarea este esențială, ceea ce înseamnă ca părinții ar trebui să evite conflictele, chiar dacă acestea se ivesc pe parcurs, și să treacă cu vederea peste micile neînțelegeri sau nemulțumiri, de dragul copiilor.

Pănă la urmă, cele două tabere se vor alătura în urma căsătoriei, iar totul se va transforma într-o singură familie, mult mai mare, mai unită și mai frumoasă. :)

5. Ajutați la întocmirea listelor de invitați

Pentru că în mod sigur cunoasteți mai bine rudele decât viitorii miri, îi puteți ajuta pe aceștia să pună la punct lista de invitați și să nu uite nicio rudă sau vreun prieten de familie. De asemenea, le puteți oferi ajutor legat de amplasarea invitaților la masă deoarece știți ce afinități sau relații există și e bine să se țină cont de ele.

Tot acum puteți face și rezervări la hotel pentru invitații care locuiesc în alt oraș sau în altă țară.

6. Oferiți ajutor financiar

Deși multe cupluri își plătesc singure cheltuielile de nuntă și nu acceptă bani de la părinți, aceștia ar trebui să le ofere copiilor o anumită sumă de bani. Fie că plătesc formația, rochia de mireasă sau luna de miere, părinții ar trebui să îi ajute pe tineri să platească o parte din cheltuieli. Părinții mirilor trebuie să ia legătura unii cu alții și să discute referitor la bugetul alocat marelui eveniment și cum vor fi împărtiți banii în funcție de nevoi.

Fotografie realizată de Mihai Zaharia

7. Ajutați mireasa să aleagă rochia

Mama miresei are, de obicei, mai multe responsabilități decât mama mirelui. Ea ar trebui în primul rând să fie cea mai bună prietenă a fiicei sale și să îi fie alături cu sfaturi și să o susțină în acest proces pentru a-i ușura alegerile.

Mama miresei o poate consilia pe aceasta în privinta alegerii rochiei, un moment extrem de important în viața oricui. Chiar daca gusturile pot fi diferite, e important ca mireasa să aibă o persoană dragă aproape.

De asemenea, mama trebuie să fie alături de fiica ei în momentul în care aceasta impreună cu domnișoarele de onoare se va îmbrăca în rochia de mireasă, un moment simbolic foarte important.

8. Alegeți biserica unde va avea loc ceremonia religioasă

Tot mama miresei ar trebui să ajute tânărul cuplu să aleagă biserica la care va avea loc ceremonia religioasă. De asemenea, mama miresei poate veni cu propuneri de localuri unde ar putea avea loc petrecerea, în urma discuțiilor cu prieteni și cunostințe care au avut nunți recent.

Fotografie realizată de Photogenica

LA NUNTĂ

9. Fiți alături de ei

În primul rând este foarte important să fiți alături de fiica sau fiul dumneavoastră la fiecare pas, însă fără a fi prea intruzivi. Asigurați-vă că sunteți aproape de copii în toate momentele cheie cum ar fi cununia civilă, cununia religioasă, petrecerea de la restaurant, pentru a le oferi un sentiment de siguranță.

10. Socializați cu invitații

În ziua nunții, părinții mirilor ar trebui sa întâmpine invitații la recepție și să socializeze cu aceștia. Mirii și nașii au mai puțin timp la dispozitie decât părinții, iar uneori invitații ajung la local înainte ca mirii să se întoarcă de la ședința foto, așa că ar fi bine să primiți invitații și să întrețineți atmosfera.

11. Fiți la curent cu pașii desfășurării petrecerii

Deși cu siguranță aveți emoții, încercați să fiți un real sprijin pentru tinerii căsătoriți. Supravegheați personalul restaurantului, formația sau DJ-ul și aveți grijă să nu apară incidente neplăcute.

Și nu în ultimul rând, dansați cât se poate de mult, socializați, discutați cu invitații și bucurați-vă de această zi, arătându-le mirilor că sunteți alături de ei.

Fotografie realizată de Marius Nistor

Opțional. Respectarea tradițiilor

Pentru un eveniment la care tradiția se impune a fi respectată, responsabilitățile părinților cresc. Ei știu cel mai bine obiceiurile și modul în care acestea trebuie parcurse în cadrul nunții. Rolul lor în această privință este de a-i dirija pe miri în parcurgerea tuturor etapelor unei nunți tradiționale.

Turta miresei, împodobirea bradului sunt doar câteva din obiceiurile la care părinții se vor implica cu multă pasiune.

***

Fotografie de copertă realizată de Tudor Bolnavu

 

 

 

Articole similare

chevron-up-icon