Deși nunțile au fost conturate aproape dintotdeauna de tradiție, odată cu schimbările sociale și culturale asistăm la o redefinire a conceptului de nuntă, nunțile Generației Z, iar acest lucru se întâmplă cu precădere în cazul tinerilor născuți între 1995 și începutul anilor 2000. 

Generația Z, care a fost expusă unui acces mult mai rapid la informație, dar și la diversitate socială și culturală, se orientează mai degrabă către o abordare nonconformistă a acestui eveniment tradițional, organizând nunți autentice, care exprimă mai multă identitate, mai mult stil personal și mai multe elemente creative. 

Nunțile Generației Z. Trecerea de la tradiție la autenticitate

În primul rând, nunțile Generației Z sunt caracterizate printr-o oportunitate potrivită pentru cei doi viitori miri de a-și exprima identitatea. În trecut și până nu demult, nunta era percepută și drept o ocazie de a demonstra statutul social, dar și drept un prilej numai bun de a respecta tradițiile cu sfințenie. Generația Z tinde să elimine acele reguli nescrise care construiesc structura organizatorică a evenimentului, respectiv acele momente care „trebuie” incluse în program pentru că „așa se face/așa se obișnuiește”. 

Aleg în schimb să organizeze un eveniment axat pe valori, pe gusturi, pe stilul personal al celor doi protagoniști, fără să mai pună atât de mult accent pe „ce va spune lumea”. De pus pe lista pentru nunțile Generației Z.

Nunți cu număr mai mic de invitați și profil mai relaxat

Tot în cadrul nunților Generației Z se remarcă și tendința de a organiza evenimente ceva mai restrânse. Viitorii miri sunt mai degrabă interesați să aibă alături cele mai importante persoane în ziua cea mare și mai puțin atrași să pună la cale un eveniment grandios. 

Primează calitatea, nu cantitatea, iar listele de invitați sunt ajustate masiv în ultima perioadă. Intenția nu este neapărat una legată de costuri, ci de intimitate și de calitatea timpului petrecut alături de cei dragi într-o zi atât de importantă din viață. 

Se remarcă totodată mai puține nunți cu dress code rigid și mai multe nunți cu profil relaxat, cu dress code axat pe comoditate, astfel încât invitații să nu se simtă constrânși, ci să se simtă pur și simplu bine.

Nunțile Generației Z. Locații neconvenționale

Locațiile de nuntă sunt din ce în ce mai diverse, iar ideea de ballroom sau de salon de nuntă cunoaște diferite reinterpretări. Sunt alese locații precum hambare, grădini urbane, rooftop-uri, spații industriale, livezi rustice și chiar o serie de spații cu semnificație personală (cafeneaua unde cei doi protagoniști s-au întâlnit pentru prima dată, etc.), lucru care aduce o notă de profunzime și autenticitate extra evenimentului.

În general, aceste spații oferă în plus și o mai mare libertate în sfera decorativă, iar în ceea ce privește costurile, sunt mai accesibile. De pus pe lista pentru nunțile Generației Z.

Elemente de entertainment mai diverse

Nunțile Generației Z nu presupun numai muzică și dans în stilul clasic, ci și o serie de alte momente cu diferite activități interactive. Band-urile cu muzică live se păstrează în tendințe, însă sunt aleși tot mai frecvent și DJi (care pot veni la pachet și cu diferite elemente vizuale), alături de alte momente precum flashmob-uri, improvizații muzicale și chiar momente de stand-up comedy. 

De asemenea, artiștii care schițează portretele invitaților, momentele de saxofon și performance-urile de dans contemporan se remarcă prin tendințele nunților Generației Z. 

Nunțile Generației Z. Grijă pentru impactul asupra mediului 

Generația Z pune un preț mai mare pe sustenabilitate și pe protejarea mediului înconjurător. Din aceste considerente, apelează adesea la furnizori locali, la flori de sezon, la mărturii realizate din materiale reciclabile sau care pot ulterior să fie refolosite în alte scopuri. 

Sustenabilitatea poate fi percepută, în multe dintre cazuri, drept o valoare-cheie a unora dintre viitorii miri, cu atât mai mult cu cât unele persoane aleg locații apropiate de casă tocmai pentru a evita zborurile, în timp ce alții aleg ținute închiriate sau vintage, din dorința de a nu încuraja consumul excesiv. De pus pe lista pentru nunțile Generației Z.

În plus, o ținută vintage sau care provine din familie poate fi percepută atât drept o preocupare ecologică, cât și o dorința de autenticitate sau chiar o alegere cu valoare emoțională.

Nunți cu tehnologie integrată

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Generația Z a crescut odată cu dezvoltarea galopantă a tehnologiei, pe care în prezent aleg să o integreze într-un mod cât se poate de firesc în organizarea nunților. Planificarea evenimentului poate fi realizată mult mai ușor folosind tehnologia, deoarece în prezent există o sumedenie de aplicații special concepute pentru așa ceva, iar detalii importante precum invitațiile digitale, transmisiunile live, conținutul digital sunt din ce în ce mai prezente. 

Tehnologia îi ajută într-un mod categoric pe cei care organizează un astfel de eveniment să câștige timp și energie, iar platformele și rețelele de socializare devin o adevărată sursă interminabilă de inspirație.

Nunțile Generației Z. Personalizarea detaliilor 

Fie că facem referire la detaliile din cadrul decorului, fie la detaliile din cadrul ținutelor celor doi miri, Generația Z are tendința de a alege elemente unice, definitorii pentru propriile gusturi/preferințe. Se observă tot mai des ținute în culori atipice (rochia de mireasă nu trebuie să fie neapărat albă), dar și meniuri mai puțin obișnuite.

Viitori însurăței aleg să ocolească meniurile clasice și să-și surprindă invitații cu preparate mai puțin convenționale, incluzând opțiuni vegane, fusion, food corners.

Decorul de nuntă poate include diferite detalii cu semnificație personală, florile pot fi alese în funcție de o poveste a celor doi miri, iar obiectele de decor pot proveni chiar și din colecțiile personale ale acestora. Toate aceste detalii permit decorului să devină o poveste vizuală. De pus pe lista pentru nunțile Generației Z.

Daruri de nuntă reinterpretate

Și darurile de nuntă în cazul Generației Z cunosc, în unele cazuri, alte forme. Tradiția cadoului de nuntă poate fi reinterpretată, iar în loc să primească bani sau obiecte, unele cupluri pot alege să strângă fonduri pentru o cauză caritabilă sau pentru un anumit proiect comun. Apar în tendințe și acele daruri de tip experiență (o minivacanță, un abonament de cuplu la SPA, bilete la festival), dar și variantele de daruri colective (realizate prin platforme online de funding, unde cei invitați pot alege să contribuie). 

Darul de nuntă poate deveni astfel o bună ocazie de a susține unele valori personale sau de a crea sau menține o legătură autentică. De pus pe lista pentru nunțile Generației Z.