Urmează să fii mireasă, însă simți că rochia albă și voalul nu sunt pentru tine? Sau poate simți că o petrecere clasică la restaurant, cu mese aranjate cu elemente florale și de papetărie, mărturii și meniu prestabilit nu te reprezintă așa cum ai dori? Vrei Idei neconvenționale pentru nunți?
Nunta este unul dintre cele mai importante evenimente din viața unei persoane și, contrar unor opinii, acest eveniment trebuie să fie în primul rând despre cei doi miri, despre ce le place, despre ce îi caracterizează, despre felul în care ei doi se raportează la ceea ce îi unește. Așadar, dacă simți că o nuntă convențională nu este ce-ți dorești să organizezi, s-ar putea ca una dintre ideile de mai jos să-ți placă și să te inspire.
Iată așadar câteva idei neconvenționale pentru nunți.
Idei neconvenționale pentru nunți. Rostirea jurămintelor într-un balon cu aer cald
Cine a spus că nunta trebuie să aibă neapărat o slujbă religioasă sau că uniunea voastră trebuie marcată într-un anume mod? Dacă ți-au plăcut dintotdeauna baloanele cu aer cald, dacă amândoi sunteți mai aventurieri, dacă vă plac peisajele spectaculoase, răsăritul sau apusul de soare, idei neconvenționale, ce-ar putea să vă stea în cale să rostiți marele DA chiar într-un astfel de cadru? În definitiv, cât timp vă reprezintă, iar din punct de vedere organizatoric vă este la îndemână, de ce nu?
O petrecere de nuntă într-un restaurant tip fast food
Sunt perechi de miri care nu rezonează foarte bine cu ideea unei petreceri de nuntă în stil clasic, respectiv acel restaurant cu mese rotunde, bine organizate, cu 4 feluri de mâncare prestabilite, și tort.
Pentru aceștia, chiar și o locație de tip fast food, cu mese și scaune mai lungi, poate băncuțe, cu burgeri, salate și sucuri la sticlă poate fi pe lista de idei neconvenționale pentru nunți, poate cu tematică vintage, poate cu ținute mai relaxate, cu invitați încălțați cu adidași și cu o mireasă care nu se sfiește să mănânce cartofi prăjiți cu ketchup chiar în ziua cea mare.
În definitiv, dacă vă doriți o tematică atât de degajată pentru petrecerea nunții voastre, cine ar putea să vă stea în cale?
Idei neconvenționale pentru nunți. Ceremonia de nuntă pe o barcă
Știm cu toții că atunci când vine vorba de evenimente organizate pe o ambarcațiune, mai mică sau mai mare, este oarecum de la sine înțeles că peisajul de care se vor bucura participanții va fi unul idilic. Dacă mai adaugi și lumina perfectă din preajma apusului și dacă ai alături cele mai dragi persoane din lume, deja ai cadrul perfect pentru o ceremonie de nuntă, nu-i așa?
Ceremonia în familie și atât
Există cupluri care au deja copii atunci când își planifică nunta sau există cupluri care își doresc ca acest eveniment să se desfășoare doar împreună cu cele mai apropiate persoane. Cu părinții și cu nașii. Cu frații și cu bunicii. Cu copiii și atât.
Pentru toți cei care au visat la idei neconvenționale pentru nunți, o astfel de nuntă, respectiv la un număr de participanți care începe cu 2 și se termină chiar și undeva la 8-10 persoane, evenimentul în sine este cu atât mai emoționant, mai personal, mai unic și mai simplu de trăit și de memorat.
Prin urmare, dacă amândoi rezonați cu acest tip de nuntă și vreți ca în ziua cea mare să aveți alături cei mai dragi oameni, începeți să vă faceți planul!
Idei neconvenționale pentru nunți. O petrecere de nuntă organizată într-o berărie
La fel ca și în cazul petrecerii într-o locație de tip fast food și acest gen de loc este ieșit din tipare pentru idei neconvenționale pentru nunți și potrivit celor care își doresc o nuntă unică. Locația în sine oferă și ceva mai multă libertate în ceea ce privește ținutele mirilor și ale invitaților, așadar, și aceasta poate fi o idee cool.
O rochie atipică de mireasă sau o mireasă care poartă pantaloni sau salopetă
O idee neconvențională de nuntă poate presupune și o ținută atipică a miresei. Nu scrie niciunde că mireasa este obligată să poarte rochie în ziua cea mare, cu atât mai mult dacă te numeri printre cele care ar da oricând o fustă/rochie pe un pantalon mai elegant.
La fel de bine, rochia de mireasă se poate transforma într-o salopetă sau într-o ținută compusă din două piese. În plus, dacă nu rezonezi cu albul și ai vrea ca în ziua nunții să îmbraci oricare altă culoare mai deschisă sau o ținută cu mai multe nuanțe, nu mai sta pe gânduri!
Idei neconvenționale pentru nunți. O ceremonie de nuntă în vârf de munte
Dacă tu și viitorul soț iubiți drumețiile, muntele, aerul curat de pădure și vreți ca destinele voastre să se unească fix într-un astfel de cadru, și acest lucru este posibil.
Atâta vreme cât găsiți persoana potrivită care să oficieze ceremonia și locul care să vă reprezinte, nu mai aveți decât un pas (bine, ceva mai mulți în cazul muntelui) până la evenimentul mult visat. De pus pe lista de idei neconvenționale pentru nunți.
Foto: Marian Toma
Nuntă la orele dimineții, celebrată printr-un picnic la iarbă verde
Dacă vizualizezi toate acele picnicuri la iarbă verde din filme, în care participanții vin aranjați în stil garden-casual, cu imprimeuri în carouri, coșulețe împletite și alte detalii din același peisaj și constați că ți-ar plăcea o astfel de petrecere de nuntă, ce te-ar putea reține?
Tot ce-ți trebuie este locul ideal, poate o grădină cu pajiște, câteva gustări de picnic și noroc de vreme bună. Desigur, n-ar strica o variantă de loc în care să existe și o copertină sau câteva umbrele, astfel încât să vă puteți adăposti în caz de ploaie.
Idei neconvenționale pentru nunți. Meniu de nuntă de tip food court sau food vans
În cazul meniului de nuntă, este indicat să ții cont că acesta nu trebuie să fie neapărat unul standard. În locul felurilor de mâncare prestabilite, poți opta pentru bufetul suedez, pentru un meniu cu food corners amenajate în diferite stiluri, un meniu tip barbeque în grădină sau chiar un meniu care să implice mai multe mini vans cu mâncare din diferite colțuri ale lumii.
Poți readapta în acest fel și ideea de candy bar, pe care-l poți transforma într-o gheretă cu înghețată, completată poate de un aparat cu vată de zahăr pe băț, ori alte idei neconvenționale pentru nunți.