Cum ai vrea să arate fotografiile de logodnă? Dacă iubitul tău te-a cerut de soție și în prezent vă doriți să realizați o ședință foto prin intermediul căreia să celebrați și să imortalizați logodna voastră, trebuie să știi că în ziua de astăzi există foarte multe idei, dar și tehnologie suficient de modernă astfel încât pozele voastre să fie memorabile.

Începând cu serviciile unor fotografi profesioniști, criteriile după care îi vei alege, locul în care va avea loc ședința foto sau cea mai bună perioadă pentru un astfel de eveniment, îți vom prezenta mai jos care sunt toți pașii de urmat dacă îți dorești să organizezi o ședință foto pentru logodna voastră.

Bugetul alocat pentru fotografiile de logodnă, vestimentația potrivită dar și persoanele care vă pot sta alături în pozele de suflet, toate fac parte din aspectele detaliate în continuare.

Iată cum arată un ghid pentru fotografiile de logodnă și ce anume trebuie să iei în calcul când organizezi o astfel de ședință foto:

  1. Ce vă doriți să surprindeți în ședința foto, care este stilul fotografiile de logodnă și în câte locuri ar trebui să aibă loc ședința foto

Înainte să pui în practică planul pentru fotografiile de logodnă trebuie să stabilești, împreună cu partenerul, care este rezultatul pe care doriți să-l obțineți, ce anume vreți să surprindeți în fotografii, care este stilul fotografiilor dorit dar și dacă vreți ca ședința foto să se desfășoare într-un singur loc sau în mai multe.

Pentru a vă face o idee mai clară asupra ședințelor foto de logodnă este de preferat să consultați câteva portofolii ale unor fotografi profesioniști. Astfel, vă va fi mai ușor să stabiliți exact ce anume vă doriți.

  1. Care este bugetul vostru pentru fotografiile de logodnă

Bugetul pentru ședința foto de logodnă are, la rândul său, prioritate în discuția voastră despre acest subiect. Deoarece prețurile variază în funcție de experiența fotografului dar și în funcție de locurile alese (unul sau mai multe), cât și munca depusă pentru editarea fotografiilor, este esențial să vă consultați asupra sumei pe care doriți să o alocați acestui proces.

  1. Cum alegeți cei mai potriviți fotografi pentru o astfel de ședință foto

Unul dintre sfaturile de bază în privința succesului unei ședințe foto de logodnă este acela de a alege fotografii în funcție de recomandările, experiența și portofoliul acestora. Indiferent că primești o recomandare de la cunoscuți sau faci un research online, este de preferat să alegi pe cineva care cunoaște foarte bine această meserie, așadar un fotograf profesionist.

Poți consulta ghidul complet pentru alegerea fotografului și cameramanului de nuntă, potrivit și pentru ședințele foto de logodnă.

Nu te grăbi să alegi prima variantă care îți iese în cale, cere referințe și discută cu fotografii aleși cum anume se va desfășura ședința foto, cât timp va dura, în cât timp veți primi pozele și care sunt sfaturile care trebuie urmate pentru ca totul să decurgă așa cum ai visat și rezultatul final să fie conform așteptărilor sau chiar mai sus de atât.

  1. Locul ideal pentru ședința foto de logodnă

Locul perfect pentru ședința foto trebuie să fie, întâi de toate, un loc cu care rezonați amândoi. Vorbim despre un loc care spune o poveste despre voi, un loc care vă reprezintă sau un loc de care sunteți fascinați, dar care vă poate oferi în același timp și cadrele optime pentru o ședință foto de logodnă reușită.

Și la acest capitol, sfaturile primite de la echipa foto sunt binevenite, mai ales dacă vin din partea unor persoane cu experiență, pentru că există factori esențiali precum lumina, condițiile meteo, aglomerația din zona respectivă, care pot influența ședința foto.

Discută cu fotografii tăi despre locul sau locurile în care ați vrea să vă lăsați fotografiați, însă ia în considerare și propunerile lor, deoarece este posibil să fii plăcut surprinsă de frumusețea unor locuri nedescoperite sau care pot fi folosite pe lângă cele familiare, în procesul ședinței foto.

  1. Vremea perfectă pentru fotografiile de logodnă

Condițiile meteo din locul în care veți ține ședința foto reprezintă și ele un alt factor important pentru fotografiile de logodnă. Tot cu fotografii veți discuta și aceste aspecte, însă dacă știi din start că ședința foto va avea loc într-un spațiu anume, interesează-te din timp care este prognoza meteo pentru destinația respectivă și programează ședința foto în funcție de acest aspect.

Cu toate acestea, chiar dacă se întâmplă să aveți o zi mai ploioasă sau nori pe cer, există posibilitatea să vă puteți bucura de un cadru de basm total neașteptat pe parcusul ședinței voastre foto.

  1. Ce ținute veți purta în cadrul ședinței foto 

Felul în care vă veți îmbrăca în timp ce vă lăsați fotografiați pentru a celebra logodna voastră trebuie să vă reprezinte. Niște ținute mult prea extravagante nu se vor potrivi unui cuplu boem sau cu un stil casual, așa cum un stil relaxat nu se va potrivi unui cuplu care adoră eleganța în privința vestimentației.

Există și posibilitatea să faceți o ședință foto cu tematică, iar pentru asta va fi necesar să vă adaptați ținutele în funcție de tema aleasă. Există o sumedenie de surse pe internet din care vă puteți inspira la capitolul ținute, însă cel mai important este ca pe parcursul ședinței să vă simțiți bine în pielea voastră și să nu purtați ceva ce vă incomodează.

  1. Pe cine doriți să aveți alături în astfel de momente? Cine mai apare în poze împreună cu voi 

În mod cert, ședința foto de logodnă vă are în prim plan pe voi doi și are ca temă centrală intenția voastră de a vă uni în scurt timp destinele, doar că există și situații în care cuplurile aleg să includă în fotografiile de logodnă și persoanele dragi: părinții, rudele apropiate, prieteni dragi, viitorii nași sau chiar animalele de companie.

Printre cele mai des întâlnite stiluri de realizare a acestor tipuri de fotografii se numără ședințele foto de logodnă în care viitorii miri sunt surprinși în ipostaze amuzante, relaxate, memorabile – ei doi, dar și ei alături de cei dragi.

Sfătuiți-vă cu persoanele apropiate asupra acestui aspect, iar în cazul în care doriți să-i aveți alături în ședința foto de logodnă, nu ezitați să-i rugați acest lucru. Vă veți putea bucura împreună de o serie de poze memorabile!

Te-ai gândit până acum cum vrei să arate fotografiile de logodnă? Lasă-ne răspunsul în comentarii.