Dacă urmează să fii mireasă sau să preiei sarcina organizării pentru petrecerea burlăcițelor pentru o viitoare mireasă, mai mult ca sigur te-ai gândit deja până acum la destinații care s-ar putea potrivi acestei ocazii speciale. 

Petrecerea burlăcițelor este o oportunitate foarte bună pentru mireasă de a lua o pauză de la stresul planificării nunții și cum nu toate grupurile dispun de un buget foarte generos pentru a pune la cale această escapadă, în cele ce urmează îți vom propune o serie de destinații accesibile, unde distracția, amintirile de neuitat și relaxarea pot fi garantate. 

Iată, așadar, câteva destinații potrivite pentru o petrecere a burlăcițelor cu buget limitat: 

Destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor. Litoralul din Bulgaria

Este cunoscut faptul că vecinii bulgari stau foarte bine la capitolul servicii în ceea ce privește partea de litoral, iar dacă ar fi să ne raportăm la cea mai animată stațiune a litoralului bulgăresc pe timp de vară, aceasta este Sunny Beach. Aici există numeroase cluburi de noapte unde distracția ține până la orele dimineții, cluburi de plajă și alte locuri potrivite pentru o petrecere a burlăcițelor.

Dacă profilul escapadei nu este însă axat pe viața de noapte, ar trebui să știi că litoralul bulgăresc găzduiește și o sumedenie de atracții naturale (Capul Kaliakra, stâncile de la Tyulenovo, Pădurea de Piatră de lângă Varna, Capul Emine), dar și multe plaje sălbatice foarte apreciate (plaja Bolata, plaja Durankulak, plaja Kamchia, plaja Shkorpilovci, plaja Irakli și altele). 

Printre locurile cu o atmosferă mai animată se numără și stațiunea Nisipurile de Aur, dar și orașele vechi Nessebar și Sozopol, unde sunt și foarte multe obiective istorice de vizitat. Nu uităm nici de orașele Varna și Burgas

Din punct de vedere al costurilor, sigur că acestea vor depinde de categoria hotelului, de numărul de nopți, de perioada aleasă și de regimul de cazare, însă, în linii generale, acestea sunt mai scăzute comparativ cu alte destinații europene. De pus pe lista de destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor.

Salonic, Grecia 

O altă destinație relativ apropiată de casă, accesibilă și cu mașina (un drum de circa 9 ore dacă plecarea se face din București) este Salonicul, al doilea cel mai mare oraș al Greciei. Salonic oferă ieșire la mare, o multitudine de plaje în imediata apropiere, dar și o viață de noapte vibrantă, amestecată foarte bine cu tradiție, cultură și moștenire istorică.

Exceptând activitățile centrate pe plajă, de care grupul se poate bucura numai în sezonul cald, putem spune că orașul Salonic este o destinație de vacanță ce poate fi vizitată pe tot parcursul anului: în oraș există numeroase obiective turistice (Turnul Alb, Piața Aristotel, Arcul lui Galerius, Rotonda, diferite muzee), dar și o serie de locuri numai bune pentru socializare și plimbări: cartierul Ladadika, cartierul Ano Poli, zona de faleză

Bineînțeles, de aici nu lipsesc restaurantele și tavernele foarte apreciate și nici barurile și cluburile de noapte. 

Destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor. Budapesta, Ungaria

Capitala Ungariei poate fi inclusă cu succes în topul destinațiilor potrivite pentru o petrecere a burlăcițelor și în general pentru grupurile care caută distracție la prețuri mai accesibile. Distanța dintre București și Budapesta este de circa 820 kilometri, iar drumul cu mașina poate fi parcurs în aproximativ 9 ore și jumătate. Dacă plecarea are loc însă din partea de vest, nord-vest a României, lucrurile stau și mai bine de atât (distanța Timișoara – Budapesta este de doar 314 kilometri, iar din Arad și până aici sunt 265 kilometri). Bineînțeles, o variantă mai comodă de transport este cea cu avionul, iar dacă biletele sunt achiziționate din timp, pot avea prețuri avantajoase.

Budapesta este recunoscută la nivel internațional pentru obiectivele sale istorice cu o arhitectură impresionantă, dar și pentru viața de noapte vibrantă și, nu în ultimul rând, pentru băile termale din zona (Gellért sau Széchenyi), care pot face obiectul unei experiențe relaxante cu gașca de fete. De pus pe lista de destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor.

Belgrad, Serbia

Capitala Serbiei mai poate fi inclusă în lista unora dintre cele mai accesibile destinații pentru o petrecere a burlăcițelor. Distanța București – Belgrad este de circa 600 kilometri și poate fi parcursă în aproximativ 8 ore și jumătate, însă există și zboruri regulate ale companiilor low cost, în cazul în care varianta transportului cu avionul pare mai comodă. 

Belgradul are multe de oferit în timpul zilei (cetatea Kalemegdan, strada pietonală Knez Mihailova, cartierul Skadarlija, muzee, croaziere pe Dunăre, etc.), însă și o viață de noapte legendară, la prețuri mult mai scăzute comparativ cu alte destinații europene.

În Belgrad există cluburi plutitoare, amplasate pe Dunăre și pe Sava, dar și cluburi amenajate în foste hale industriale, cluburi de jazz și, bineînțeles, opțiunea de party on a boat. 

Destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor. Tirana, Albania

Tirana, capitala și cel mai mare oraș din Albania, se află la circa 870 kilometri depărtare de București. Dacă drumul cu mașina nu este neapărat recomandat în cazul unei escapade mai scurte (poate dura în jur de 13 ore sau chiar mai mult), este indicat să știi că există zboruri ale companiilor low cost către această destinație. Prețurile biletelor de avion pot fi foarte convenabile dacă sunt achiziționate din timp.

Prețurile din Tirana în ceea ce privește cazarea și mâncarea se păstrează semnificativ mai mici decât în alte capitale europene, iar transportul local este, de asemenea, foarte accesibil.

Zonele centrale ale orașului sunt animate seara, iar pe timp de zi pot fi la îndemână de explorat atracții precum Piața Skanderbeg , Turnul cu Ceas, Moscheea Et’hem Bey, Bunk’Art 1 și 2 – foste buncăre transformate în muzee moderne de artă, Telecabina din Tirana și altele.  De pus pe lista de destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor.

Destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor. Bologna, Italia

Și în cazul orașului Bologna există zboruri directe ale companiilor low cost, iar durata unui zbor este de aproximativ 2 ore. Acest oraș puternic încărcat de istorie poate fi o destinație excelentă pentru un weekend scurt în Italia, fără aglomerația și prețurile întâlnite în orașele mai populare precum Roma, Florența, Milano sau Veneția. De pus pe lista de destinații cu buget redus pentru petrecerea burlăcițelor.

Bologna abundă în opțiuni pentru tineri atunci când vine vorba despre locuri de luat masa sau locuri de socializare. Mâncarea este în general mai ieftină în Bologna, iar experiența culinară are toate șansele să fie una desăvârșită, zona fiind cunoscută cu una dintre cele mai bune gastronomii ale Italiei. 

Centrul istoric este plin de atracții: Piazza Maggiore, Turnurile Asinelli și Garisenda, cei aproximativ 38 km de arcade din Bologna, iar viața de noapte este cât se poate de activă: Via Zamboni, Piazza Verdi & Stradă Maggiore, zona Mercato delle Erbe