Să alegi inspirat ce rochii de nunta să poarte domnişoarele de onoare în ziua cea mare reprezintă un pas important ce trebuie bifat pe lista de „to do”. După ce ai găsit rochia ideală pentru tine e momentul să începi din nou căutările, de data aceasta pentru ţinutele domnişoarelor de onoare.

Te-ai hotarât ce prietene îţi vor fi alături în cea mai importantă zi din viaţa ta? Dacă da, ar fi bine să te gândeşti serios cu ce le vei îmbrăca. Deşi în mod tradițional, rochiile pentru domnișoarele de onoare sunt identice, cel mai bine ar fi ca fiecare să îşi personalizeze rochia în funcţie de propriile gusturi.

Când vine vorba de persoane cu stiluri, personalități și corpuri diferite, nu există rochii de nunta care să se potrivească tuturor. Așa că din momentul în care alegi tema și culorile pentru eveniment, ar trebui să alegi și paleta de culori pentru rochiile domnișoarelor de onoare. Rochia domnișoarei de onoare trebuie să fie în ton cu rochia miresei, însă să nu o eclipseze.

Fotografie realizată de Dana Sacalov

Rochii de nunta, domnișoare de onoare – mireasa alege culoarea

Mireasa ar trebui să aleagă culoarea rochiilor, atât în funcție de preferințele personale, dar şi pentru a fi în armonie cu nuanțele aranjamentelor florale, cu tema nunții și cu anotimpul în care are loc ceremonia.

Poți merge împreună cu prietenele pe care le alegi domnișoare de onoare să cumpărați rochiile sau să alegeți de comun acord un anumit tip de material și lungimea pentru rochii, însă nu ar trebui să le impui aceeași croială la toate.

Oferă opțiuni

Nu există un model de rochie universal care să vină la fel de bine tuturor femeilor. Așa că lasă-le pe prietenele tale să aleagă ceea ce li se potrivește, nu ceea ce crezi tu că li s-ar potrivi. Fiecare dintre domnișoare va putea astfel să opteze pentru o rochie care să aibă un decolteu și un stil potrivit pentru tipul său de corp.

Fotografie realizată de Doru Coroiu

Găsește un punct comun

Chiar dacă domnişoarele de onoare aleg modele diferite pentru rochiile lor, este bine ca acestea să aibă ceva în comun. Fie că e vorba de culoare, lungime sau material, există mai multe modalități pentru a crea un stil asemănător, însă care să le ofere individualitate.

Spre exemplu, un prim pas ar fi agrearea unui anumit material și a unei anumite lungimi a rochiilor. Pentru a păstra uniformitatea temei nunții nu ar trebui să existe discrepanțe prea mari între rochii.

Niște rochii de nunta lungi până la glezne sunt perfecte pentru o astfel de ocazie. Însă trena ar trebui evitată, mai ales că este de obicei considerată un simbol al rochiei de mireasă.

Fotografie realizată de Victor Darii

Rochiile prea scurte trebuie evitate, deoarece este un eveniment elegant, unde se respectă o anumită etichetă. Ar fi ideal ca rochiile să nu fie nici prea scurte, nici prea mulate, ci să aibă un material cât mai fluid și o lungime potrivită atât pentru petrecere, cât și pentru slujba de la biserică. În orice caz, cu rochii de lungime cuprinsă între genunchi și gleznă nu poți da greș.

Dacă domnișoarele de onoare nu se pot pune de acord asupra lungimii, ar fi bine ca măcar nuanța și materialul rochiei să fie la fel.

Alege niște rochii care vor mai putea fi purtate și cu altă ocazie

Poți alege rochii care să se potrivească stilului fiecărei persoane, astfel prietenele tale vor putea să le poarte și pe viitor la alte evenimente.

Nu uita de fotografii

În afară de faptul că rochiile trebuie să se potrivească prietenelor tale, gândește-te că trebuie să arate bine și în fotografii. Nu ar trebui să alegeți aceeași nuanță cu decorul și nici ceva prea șters pentru că nu ar mai exista contrast între rochia ta și cele ale prietenelor tale.

Fotografie realizată de Dumitru Robert

Dacă ești o persoană căreia nu îi plac regulile, poţi să nu ţii cont de niciunul dintre sfaturile de mai sus privind aceste rochii de nunta, destinate domnișoarelor de onoare. Cel mai important e ca tu să fii mulţumită de alegerea făcută. Și, desigur, ca prietenele tale să se simtă bine în modelele alese. 🙂

Fotografie de copertă realizată de FOTODIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.