Arta compromisului chiar este o artă, iar dacă o stăpânești îți va fi mult mai ușor să știi cum sa-ti planifici nunta. Sună ca un clișeu, dar trebuie să ne obișnuim cu ideea că la un moment dat nu toate lucrurile sunt așa cum am vrea noi și, automat, trebuie să învățăm să lăsăm garda jos pentru a ne fi bine și pentru a păstra liniștea.
Arta compromisului se instalează atât în relațiile de prietenie, dar și într-o căsnicie. Dacă reușești să duci compromisul în punctul în care menține ordinea familiei tale… atunci poți spune că ai atins conceptul de artă a compromisului.
Dar ce faci când trebuie să mânuiești cu măiestrie arta compromisului atunci când îți organizezi nunta? Credeai că va fi totul așa cum ai visat? Realitatea este alta, mai ales dacă tu și partenerul tău nu aveți gusturi comune chiar în toate. Ceea ce este și sănătos, nu trebuie să ne impacientăm dacă descoperim acest lucru chiar atunci când începem să organizăm nunta.
Fotografie realizată de Cristina Vâjâean
Nu-ți voi scrie un articol cu pași despre cum să-ți planifici nunta chiar dacă nu ești de acord cu ideile partenerului pentru că ar însemna să-ți scriu o rețetă, iar această situație nu necesită o rețetă pentru că aceasta nu există. Voi scrie, însă, un articol în care-ți voi explica felul în care funcționează această poveste a compromisului. 🙂
Și-ți voi da un exemplu personal, chiar de la nunta mea. Se întâmpla undeva în anul 2016 când stabileam că anul viitor, adică 2017, va fi anul în care destinele noastre se vor uni, așa că vom pregăti o petrecere de zile mari. Dar oare asta era ceea ce ne doream noi cu adevărat? Eu îmi doream o nuntă mare, cu familia mea și a lui, cu prietenii, cu rudele încântate că ne vor vedea în această ipostază. El își dorea ceva mic, doar cu părinții și rude foarte apropiate și câțiva prieteni.
Deși discutasem asta înainte, tot speram că va accepta ideea mea, dar nu era niciun chip să-l conving de ceea ce-mi doream eu. Unii ar fi zis că nu eram perechea potrivită. Eu am zis că nu suntem făcuți din același aluat, deci nu aveam cum să avem gusturi comune în toate. Erau suficiente zonele comune de interes pe care le aveam și nu mă așteptam să fim la fel în toate situațiile.
Fotografie realizată de PB Photography
Gândiți-vă cum este să proiectezi toată viața nunta mult visată ca să observi în momentul dat că nu va fi așa cum ți-ai dorit. Nu vă grăbiți să-l numiți ghinion, ci deschideți ochii și priviți în ansamblu: cam asta este realitatea și trebuie s-o acceptăm.
Iubirea și dragostea puternică nu te face să dai înapoi de la partener, ci să dai înapoi de la ceea ce se află pe lista ta ca să poți combina cu ceea ce vrea partenerul. Și invers.
Așa că am gândit următoarea mișcare: am organizat o seară numai a noastră, cu pixuri, markere, hârtii colorate, stickere și creioane, un top de coli și multă răbdare. Țineți minte că am făcut asta cu un an înainte de ziua nunții. Nu a durat o singură seară, dar ne-am distrat. Și am ajuns la o concluzie. Dar până acolo a durat destul de mult.
Așadar, ne-am comandat pizza și am deschis o sticlă de vin spumant și am făcut două liste separate cu ceea ce-și dorește fiecare. Eu îmi doream un band, soțul meu voia un DJ – nimic complicat deci. Eu îmi doream aranjamente florale destul de pompoase, soțul meu considera că aranjamentele florale pot fi înlocuite cu niște mărturii pe care invitații să le ia acasă. Vă spun un secret: eu nici nu mă gândisem la așa ceva, dar am văzut-o imediat ca pe o idee bună, așa că am renunțat la a mea și am pus-o în practică pe a lui.
Fotografie realizată de The Chronicles Photography
Muzica am rezolvat-o astfel: un band pentru jumătate de seară și DJ pentru restul petrecerii.
Nici la mâncare nu ne-a fost ușor pentru că voiam să scoatem din meniu tot ce înseamnă sarmale și mâncare tradițională. El își dorea să le păstreze pentru că-și dorea să împace și gusturile invitaților, nu doar ale noastre. Da, eu sunt ușor mai egoistă, dar tocmai asta vreau să înțelegeți: arta compromisului poate să fie mânuită cu iscusință și de cel mai egoist om dacă la mijloc există dragoste. Așa se face că mâncarea tradițională a fost montată pe farfurii într-o manieră fresh și actualizată – nu semăna deloc cu o porție de sarmale, dar chiar erau acolo.
El nu-și dorea deloc o ședință foto trash the dress, dar mie mi s-a părut interesant, așa că mi-a lăsat în totalitate acest moft dacă eram de acord să nu-l forțez să poarte cravată (nici în ruptul capului nu vrea așa ceva). Am considerat că este un preț mic pentru un trash the dress, așa că am renunțat imediat la cravată. Bonus? Nu voiam deloc o rochie scumpă. (Chiar dacă visam să fie o nuntă mare și frumoasă, nu eram dispusă să plătesc pentru rochia de mireasă o mulțime de bani. Ați spune că e absurd, dar sunt un mix ciudat între utilitate și visare… deci vă dați seama ce trebuie să îndure soțul meu?).
Fotografie realizată de Liana Haitonic
Acum că v-am făcut să râdeți puțin, haideți să ne întoarcem la organizarea nunții mele.
Am închiriat rochia. Partea comună a fost că niciunul dintre noi nu și-a dorit obiceiuri, iar el m-a ajutat să le explic părinților mei și părinților lui de ce vor lipsi acestea din poveste.
Acestea fiind spuse, nu au fost făcute foarte multe modificări, dar cele necesare au fost compromisuri. Am pus toate dorințele noastre pe listă, am comparat și apoi am negociat corect fiecare parte ce se dorea a fi modificată.
La final ne-am dat seama că deși nu avem puncte comune legate de nuntă, avem destule legate de viață și ocupații, așa că nu lăsați nunta să stea în calea fericirii voastre reale.
Fotografie de copertă realizată de Jadoris Photography
