Alegerea unui meniu de nunta potrivit este un pas deosebit de important. În urma alegerii locației, urmează decizia mirilor cu privire la estetica și la gustul mâncării de la petrecere.

Pentru ca evenimentul să fie unul reușit, mirii trebuie să țină cont atât de invitați cât mai ales de dorințele proprii. Important este ca toată lumea să se simtă bine în cele din urmă, iar meniul să vină în întâmpinarea tuturor cu preparate ușoare, simple, dar și rafinate în același timp.

De asemenea, meniul trebuie să se potrivească și cu tematica evenimentului, dar și cu anotimpul în care are loc nunta.

Printre trendurile în materie de nunți se numără tot mai mult meniurile extravagante, care să surprindă și să le aducă în farfurie invitaților preparate cu totul inedite. Se pune accent din ce în ce mai mult și pe o îmbinare plăcută a meniului cu stil și opulență cu cel tradițional.

Ce meniu de nunta să alegi 

Meniul standard

În momentul în care alegeți locația evenimentului, este necesar să țineți cont și de meniul standard pe care îl include restaurantul respectiv.

În acest mod, decizia asupra meniului va fi mult mai simplă. Dacă nu aveți anumite preferințe sau dacă pur și simplu bugetul nu vă permite să apelați la un meniu de nuntă fastuos, puteți alege meniul standard.

Acesta este propus de fiecare locație în parte, astfel că preparatele pot să difere. Însă, de regulă, meniul standard cuprinde un aperitiv, un fel de mâncare bazat pe pește, friptură și desert.

Băutura și aranjamentele de fructe pot fi sau nu incluse în cadrul meniului, în funcție de restaurant. Deși nu face parte din categoria meniurilor de lux, meniul standard rămâne unul simplu, deloc sofisticat, dar accesibil și pe gustul tuturor.

Tot mai căutată a devenit în ultima vreme și tematica pariziană. Nunta romantică în stil franțuzesc este preferată de mulți dintre miri. Meniul pentru un astfel de eveniment cuprinde și el 4 feluri de mâncare, asemenea celui standard, doar că preparatele sunt complet diferite. Aperitivul va fi bazat aici pe preparate precum pui parisian și parmezan, rulouri de brânză cu ierburi Provencal și celebrul foie gras.

Meniul tradițional

Pentru cei care preferă o nuntă tradițională, meniul trebuie să corespundă tematicii evenimentului. Astfel, dacă nunta este în stil tradițional românesc sau cu specific mediteranean, preparatele trebuie adaptate în funcție de tematică.

De exemplu, pentru un meniu tradițional românesc devin nelipsite de pe mese sărmăluțele cu mămăligă, la care se adaugă un aperitiv tradițional, pește, friptură și desert. Atât de plăcut de invitații tradiționaliști, tipul acesta de meniu va rămâne în trend și în anul 2021. Cu siguranță, nu veți da greș cu simplitatea sa.

Mai mult decât atât, dacă vă doriți un meniu tradițional, dar mult mai rafinat, se pot face modificări. Astfel că invitații pot avea pe mese aceleași preparate obișnuite, simple și gustoase, dar care să uimească printr-un plating grandios.

Meniul personalizat

Cu siguranță, în trend rămâne și meniul personalizat. Mirii își pot pune ampreta asupra preparatelor de la petrecere, iar rezultatul va fi unul deosebit.

Unele locații propun un meniu bogat, tocmai pentru ca fiecare cuplu să aibă posibilitatea, la cerere, să-l personalizeze. Intră aici o gamă largă de preparate, gustări reci sau calde, pește și platouri grill, din care mirii sunt liberi să aleagă ceea ce își doresc.

Așa că dacă aveți un anumit tip de meniu la care visați, acest lucru este posibil. Ținând cont de anotimp sau de buget, puteți include în meniu preparate pe gustul tuturor, calde sau reci, mai mult sau mai puțin extravagante.

Bufetul suedez

Printre trendurile de meniuri se numără și bufetul suedez, cu o mulțime de platouri, salate și garnituri din care invitații pot alege. Acest tip de meniu este preferat de miri în special datorită gamei foarte lagi de preparate, care vin în întâmpinarea mai multor gusturi.

În acest fel, datorită diversității felurilor de mâncare, toată lumea poate fi mulțumită la final. Mai mult decât atât, costurile sunt mult mai reduse pentru un bufet suedez.

Personalul de care este nevoie la servire este mult mai redus ca număr. Un alt avantaj este faptul că atmosfera va deveni mai puțin formală, iar invitații vor alege să servească, într-un mod extrem de plăcut, exact ceea ce le place.

***

Dacă nu sunteți încă deciși ce meniu de nunta să alegeț, important este totuși să urmăriți trendurile de meniuri ca să puteți face alegerea potrivită atât pentru voi, cât și pentru invitați.

Fotografie de copertă realizată de Sebastian Colibar