Vara lui 2025 se anunță a fi deosebită din punct de vedere al combinațiilor cromatice folosite în cadrul decorului . În acest an, se remarcă pentru nunțile verii 2025 o serie de culori proaspete, romantice și vibrante, unele poate chiar neobișnuite, însă cu un efect absolut spectaculos. 

Dacă plănuiești o nuntă în această perioadă, în continuare poți să descoperi unele dintre cele mai populare combinații de culori pentru nunțile verii 2025, dar și modalitățile prin care le poți integra în decor, accesorii și vestimentație.

Care sunt tendințele cromatice generale pentru nunțile verii 2025

În acest sezon cald, vor fi la mare căutare tonurile inspirate din peisajele exotice, din grădini luxuriante. În general, paleta de culori este puternic influențată de natură și de eleganța contemporană: pastelurile capătă un aspect mai rafinat (bleu ciel, lavandă, roz pudră), iar tonurile naturale se păstrează în tendințe (bej nisipiu, gri perlat, verde salvie). Se pune un mai mare accent pe culori solare și în special pe cele asociate cu apusul de soare (corai, portocaliu ars, galben muștar), dar și pe unele accente metalice (cupru, auriu soft, etc.)

Combinația de albastru cu alb capătă noi dimensiuni și rămâne potrivită pentru o nuntă pe timp de vară, mai ales dacă vorbim despre o nuntă organizată la malul marii.

Apar asocieri de tipul corai cu verde mentă, verde salvie cu piersică, mov-lavandă cu crem, nuanțe pământii neutre, dar și o serie de alte combinații poate mai puțin comune precum corai asociat cu roz și cu portocaliu sau galben-pastel combinat cu galben-intens. De trecut pe lista pentru nunțile verii 2025.

Corai cu verde-mentă

Aceste două culori extrem de vesele au capacitatea de a oferi vitalitate, energie și prospețime oricărui aranjament, respectiv decor. Se asociază deosebit de frumos și creează o ambianță lejeră, care funcționează foarte bine în cazul nunților organizate la exterior. 

Desigur, aranjamentele florale folosite pot fi completate de tot ce înseamnă setup-ul unei mese: șervețele corai, farfurii, chiar și huse pentru scaune, alternând aceste două nuanțe. Pentru că vorbim despre doar două culori folosite în această combinație (asociate eventual cu fundal alb sau crem – de exemplu, în cazul fețelor de mese) efectul este unul de notă personală, care are totuși capacitatea de a nu copleși din punct de vedere vizual. 

Corai – roz – portocaliu pentru nunțile verii 2025

Așa cum spuneam încă de la început, o combinație ceva mai curajoasă, însă cu un efect garantat, asocierea dintre aceste trei culori poate fi utilizată cu precădere în cazul nunților din lunile iulie și august. Sunt perfecte pentru perioada cea mai caldă a anotimpului și oferă o vibrație extrem de veselă. 

Pentru a nu încărca prea mult decorul din punct de vedere cromatic, se poate opta pentru un roz-pudră, un roz-pal, care să mențină un echilibru vizual. 

Rochiile domnișoarelor de onoare pot fi realizate în corai, buchetele de nuntă, piesele centrale de flori (cu roz, portocaliu, corai), un eventual arc floral sau o coroniță din flori naturale pot adaugă un plus de vitalitate aspectului general al ceremoniei.

De asemenea, se poate opta pentru un tort de nuntă alb, presărat cu flori în aceste nuanțe. De trecut pe lista pentru nunțile verii 2025.

Lavandă și crem

O combinație sofisticată, ideală pentru nunțile cu profil ușor vintage (mai ales dacă decorul permite și inserția discretă a unor elemente de argintiu perlat), asocierea dintre lavandă și crem evocă foarte multă delicatețe.

În plus, lavanda proaspătă poate fi un as în mânecă nu numai din perspectivă vizuală, ci și olfactivă, deoarece mirosul său inconfundabil va oferi invitaților posibilitatea de a asocia evenimentul tău cu o adevărată escapadă în natură.

Rochiile domnișoarelor de onoare pot fi realizate în culoarea lavandei, în timp ce decorațiunile florale (lavandă, trandafiri crem, ranunculus crem) pot oferi o notă și mai romantică evenimentului. Tacâmurile, sfeșnicele și alte accesorii folosite în setup-ul meselor pot fi în nuanțe argintii.

Galben pastel și galben intens pentru nunțile verii 2025

O altă asociere mai puțin comună, însă cu un efect boem și îndrăzneț în egală măsură este cea a folosirii galbenului pal în combinație cu galbenul aprins. Alăturarea celor două nuanțe oferă vibrații vizuale foarte vesele, luminoase, și completează perfect tabloul unei zile de vară.

Vorbim așadar despre un joc unic de lumină și de căldură: galbenul pastel adaugă un aer romantic și delicat decorului și poate crea un fundal liniștitor, în timp ce galbenul aprins poate fi ideal pentru a aduce în prim plan accente dinamice.

Desigur, ele pot fi asociate cu alb (în cazul fețelor de masă, al tortului, al buchetelor florale), având capacitatea de a crea un echilibru perfect între finețe și veselie. De trecut pe lista pentru nunțile verii 2025.

Verde salvie cu piersică

Această combinație aduce un echilibru între natură și romantism: verdele salvie este asociat cu un sentiment de liniște și naturalețe, în timp ce piersica evocă mai multă căldură și eleganță discretă.

Piersica poate fi potrivită pentru diferite tipuri de drapaje, dar și pentru buchetele și aranjamentele florale de nuntă, iar verdele poate fi folosit pentru alte tipuri de decorațiuni de fundal, șervete de masă, etc.

Este una dintre asocierile mai puțin stridente, mai discrete, care oferă însă un efect diafan și aerisit în cazul nunților organizate pe timp de vară. Poate fi o combinație potrivită pentru nunțile în grădină sau pentru nunțile cu profil ușor rustic. 

Alte tips&tricks pentru punerea în valoare a culorilor din cadrul decorului pentru nunțile verii 2025

  • Folosește lumini calde, ghirlande de beculețe, felinare, lumânări cu lumină galbenă pentru un efect magic pe timp de seară.
  • Nu te feri să accesorizezi chiar și rochia de mireasă cu diferite elemente/inserții a căror culoare se regăsește și în decorul evenimentului. O centură în talie, o pereche de sandale, o coroniță din flori naturale – oricare dintre aceste sugestii poate oferi continuitate decorului de nuntă.
  • Nu uita că în cadrul decorului pot fi integrate și alte elemente naturale precum lemnul sau piatra, pentru o notă de armonie extra. 
  • Optează pentru elemente de papetărie în aceleași nuanțe, care să se integreze bine în tot aspectul cromatic al evenimentului tău. De trecut pe lista pentru nunțile verii 2025.